Abuzul de... „Eu nu fac politică!”
Măștile politicii și ale „democrației”, furtul cu acte în regulă...
Anul 1989, cu toate contestările și aprecierile care i se aduc, rămâne un an istoric pentru români, o bornă care marchează dorința ardentă a unei generații care a dorit din toată ființa să-și ia destinul în propriile mâini, care a dorit să experimenteze gustul și binefacerile Libertății, fără să se gândească la costurile și riscurile acesteia!...
De-a lungul timpului, au circulat și circulă destul de multe sloganuri și informații care au pus și pun sub semnul întrebării bunele intenții ale noilor ,,stăpâni, aranjori, oameni politici, oameni de stat, administratori etc., etc., etc.”, care au luat locul ,,comuniștilor-dictatori” și al securității.
Prima ,,acțiune” la vedere, care mi-a dat de gândit a fost chiar prima hotărâre a noii puteri – certificatul de revoluționar!? Din start, societatea românească s-a scindat în două tabere: revoluționar/ golan și comunist, o agresivitate care a alimentat mineriadele și multe alte conflicte și tensiuni...!
Generația Unirii Mari, care a apărat hotarele țării și a plătit un tribut de peste un milion eroi, a primit pământ, s-a pus serios pe treabă, urcând România pe o treaptă superioară epocii antebelice (știință cultură, agricultură, economie) realizări care i-au fost confiscate de comuniștii ajutați de tancurile rusești – o crimă de lez națiune!
Cum adică, să dai recompense celor care le-au cumpărat tăcerea, pentru că ,,revoluționarii”, în fapt, n-au făcut nimic pentru reușita revoluției, ba din contra, au trecut sub tăcere (nici acum nu știm ce-a fost atunci!) sau i-au redus la tăcere pe cei care au pactizat cu inițiatorii și realizatorii ,,loviturii de stat” despre care se vorbește tot mai apăsat, iar noua ordine a declanșat un jaf național care acum amenință existența statului și viitorul poporului român! Cineva tot va trebui să ne explice asasinatele fizice și morale, comise după ,,reușita” revoluției!
Concluzia actuală este că totu-i de vânzare în România – ,,chiar și numele tău Țară!” La 35 de ani de la acest eveniment, avem dovezi clare asupra trădării, dar nu avem nicio concluzie, nicio declarație oficială din care să știm poziția tot ,,oficială” Statului român!
La noi ca la nimeni, din toate fostele țări comuniste!!!
De aceea am fost și suntem supuși tirului fără precedent al ,,războiului cibernetic” – poate ne-or prosti și de data aceasta.
Acum România este cu adevărat, veriga cea mai slabă din actuala conjunctură geopolitică: Est – Vest. Afirmația lui Simion Mehedinți este dureros de actuală: ,,Un popor nu moare când vor dușmanii, un popor moare când vrea el”! Lăcomia și hoția vor distruge România cum au distrus și marile imperii!
Premisele fiind cât se poate de clare, să încercăm să vedem și alte sloganuri care decrebilizează politica românească și au adus Statul român în pragul falimentului economic și moral: nu știu; nu mă interesează; eu nu fac politică; politica e o târfă, iar oamenii politici își strigă neputința/trădarea prin afirmația: electoratul nu mai are încredere în partidele politice ca pe un fel de scuză, fără să ne explice de ce și cine-i vinovatul?
Pentru a vedea adevărul celor invocate în cele de mai sus, să vedem definiția de ,,manual” a conceptului politică –Arta de a guverna oamenii care trăiesc într-o societate, definiție sugerată și de Aristotel: ,,Zoon politicon” – omul, animal politic, adevăr care ne însoțește de peste 2300 de ani, și care de-a lungul timpului a căpătat și alte nuanțe: omul este un animal sociologic care nu poate trăi singur.
Prin comunicare, prin legislație, prin propagandă, oportunism, omul (politic) caută să se extragă firii sale (instinctului primitiv de prădător) și de ce nu, selecției naturale, dar mai devreme sau mai târziu vine scadența, tocmai pentru faptul că nu putem trăi singuri (imaginați-vă viața actuală fără curent electric sau fără industrie; imaginați-vă furt într-o comunitate în care toți oamenii sunt cinstiți – exemplu țările nordice care uimesc întreaga lume!), iar omul, în fapt, un ,,un animal sociologic”, hulește politica și nu omul politic – ,,domnul Trăncănescu”, așa cum îl numea Simion Mehedinți.
De-a lungul celor 35 de ani de la revoluție – schimbarea ordinii de stat –, au fost mai multe ,,crize”, care au amenințat ordinea de stat, dar s-au potolit înainte de a atinge punctul de fierbere.
Criza de la ultimele alegeri ne arată dimensiunea prăpastiei în fața căreia ne aflăm, o prăpastie pe care, cu siguranță, nu o vom putea evita în viitor, dacă nu ne înveghem, o criză care ne va aduce la statutul de ,,supuși”, nu suveraniști.
Alegerile prezidențiale ne-au dezvăluit roadele politicii actuale și direcția în care am mers după 1989. Neamul românesc altădată brav la Grivița, la Mărășești, astăzi se laudă cu atitudinea sa non combat – eu nu fac politică, revoltându-se la modul general și condamnându-i pe politicieni tot la modul general, dar când e vorba de vinovați și de condamnarea lor ,,o mână spală pe alta și amândouă fața!”
După încordarea și teama trăită în luna mai, când ne-a trecut ,,glonțul” pe la ureche, chiar mai aproape decât lui Trump, a doua zi după turul doi, partidele politice au început același dans al ,,intereselor” – cine pe cine păcălește. În fapt, păgubit este electoratul, pentru că el plătește ,,oalele sparte” – adică taxele.
De-a lungul timpului, ne-au atras atenția câteva lucruri pe care nu le credeam în stare să genereze ,,golgotele” prin care a trecut România în cei 35 de ani de la ,,eliberarea” țării de sub jugul dictaturii comuniste: restitutio in integrum – o înșelătorie sau o hoție mascată; migrația de la un partid la altul, lipsa răspunderii ministeriale; lipsa răspunderii magistraților; privatizarea – în fapt furtul avuției naționale; distrugerea agriculturii, industriei, flotei, devalizarea băncilor, .... etc., etc.
Fiecare dintre aceste acte guvernamentale ne-au contrariat la timpul lor și nu înțelegeam cum cei (instituțiile statului) puși să vegheze la corectitudinea lor nu-și îndeplineau sarcinile, dar nici nu erau și nu sunt pedepsiți.
Astăzi, odată cu recunoașterea ,,găurii bugetare” care nu a mai putut fi acoperită prin împrumuturi, cred că toată lumea a înțeles care sunt adevărații răspunzători: Președintele ca șef al Statului; Parlamentul, ca reprezentant al... ,,poporului suveran”; Guvernul cu instituțiile pe care le girează; Justiția ca arbitru și simbol al dreptății și adevărului?
Acum cât supapa ,,adevărului” mai este întredeschisă și după informațiile care se revarsă potop peste noi, recunosc că oamenii care populează puterile statului, invocați mai sus, au fost destul de originali, dând furtului un sens ,,legal” – salarii și bonusuri revoltătoare, pensii speciale. Cei care prevăd dezastrul și-au mutat averile în străinătate!...
Oare cine va putea să rupă acest complot al politicienilor și al instituțiilor statului împotriva neamului românesc!?
Acum parcă începem să înțelegem hotărârea lui Ceaușescu de a promulga Legea 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit.
În concluzie, câteva nedumeriri care ar trebui lămurite tot ,,legal” sau cu legea-n mână:
● Există în România o dimensionare oficială a filosofiei salariului la stat (salariu minim – salariu maxim)? Cum și pe ce criterii se calculează!
● Ce ,,greutate” au declarațiile de avere ale funcționarilor publici în depistarea veniturilor ilicite care astăzi grevează statura morală a funcționarului public de la noi?
● Care este raportul dintre salariul minim și salariul ,,maxim”;
● Care este statutul și dimensiunea bonusului pe care îl poate primi un bugetar și pe ce perioadă poate fi acordat?
● Care este statutul și contribuția efectivă a celor care activează în consiliile de administrație ale unor societăți și stipendii pot primi? Sunt aceste bonusuri rezultatul unei munci constructive, sau ,,atenții” cu care se mânjește tăcerea muncitorului de jos!?
● Care este datoria ,,marilor datornici”? etc., etc.
Iată câteva întrebări pe care și le pune un alegător român, implicat, dar nestipendiat de niciun partid politic!
Costică NEAGU
