A fost odată PNL
PNL a fost un partid puternic, un partid care a făcut istorie, atât în România cât și în județul Vrancea. Toată lumea a auzit de Brătieni, despre guvernele pe care le-au condus sau despre procesul de modernizare a statului la care și-au adus contribuția. Aceste lucruri au fost în trecut.
Acum, odată cu congresul de sâmbătă, 25 septembrie, PNL a ajuns la un capăt de drum. Și n-o spun doar eu, ci foarte mulți, inclusiv liberali. Personal, sper ca drumul să nu se încheie de tot, așa cum s-a întâmplat pentru PNȚCD, în 2000, într-o situație asemănătoare.
Actualul PNL și-a atins limitele, iar responsabili pentru aceasta nu sunt doar cei din „echipa câștigătoare” a lui Florin Cîțu, ci aproape toți membrii de partid, inclusiv cei care au pierdut, aliniați în spatele lui Ludovic Orban.
Un observator obiectiv care va compara cele două tabere care s-au confruntat la congres va vedea că sunt foarte asemănătoare. Sunt formate din același tip de oameni: slugarnici, oportuniști, lipsiți de coloană vertebrală, lacomi, etc.. Cei mai mulți, dacă ar fi luați la întrebări, nici nu știu ce-i ăla liberalism, în ce constă doctrina liberală și care este istoria PNL.
Nici nu sunt preocupați de asemenea mărunțișuri pentru că cititul le dă dureri de cap. Chiar dacă ar dori să se informeze, n-ar avea timp deoarece preocupările pentru combinațiile care să le ofere acces la bani și funcții publice pentru ei și clientela lor de partid le ocupă tot timpul.
De altfel, este și normal ca cele două tabere să fie asemănătoare din punct de vedere al calității umane. Mulți dintre cei care se regăsesc în „echipa câștigătoare” a lui Cîțu au făcut parte, până mai ieri, din „echipa liberalilor adevărați” condusă de Ludovic Orban.
Singura diferență dintre unii și ceilalți este ordinul de mărime. Acesta este dat nu de loialitatea față de un anumit lider și de proiectul său politic, ci de poziția pe care o deține, din care poate împărți funcții, locuri de muncă și bani de la buget.
În acest punct se găsește PNL, în momentul în care interesele personale și de grup sunt puse înaintea intereselor vitale ale partidului.
Ca o paranteză, trebuie spus că în PNL – în ambele tabere – se regăsesc oameni care au îngropat PNȚCD și PDL, două partide mari la vremea lor, prin aceleași practici. Pentru ei partidul este doar un vehicul ce poate fi abandonat oricând pentru un altul care să-i ducă mai departe. Important este să ajungă acolo unde și-au propus, indiferent câte vehicule distrug pe drum. Iar oamenii aceștia au ajuns în PNL, de unde vor trece într-o altă barcă când formațiunea se va duce la fund.
Revenind, dacă PNL va dispărea în istorie, nu se va întâmpla doar din cauza congresului din 25 septembrie. Ci a întregului parcurs de până acum.
PNL a început să se erodeze cu mai mult timp în urmă, în clipa în care liderii partidului au renunțat la propria istorie și au decis să se inspire din cea a PSD. Încredințați fiind că astfel, urmând modelul PSD, vor cunoaște succesul.
Iar pentru aceasta, liberalii și-au abandonat principiile, trecutul și chiar doctrina.
În locul democrației interne, bazată pe dezbateri și conflicte de idei, au promovat servilismul și lingușeala față de lideri. Lipsa de coloană vertebrală a devenit principalul criteriu de accedere la o funcție de conducere. Cu cât un membru se arată mai slugarnic față de șefi cu atât mai mult are șanse să acceadă într-o poziție înaltă.
Dezbaterile oneste și criticile pe față, indiferent de duritatea lor, în ședințe, au fost înlocuite cu bârfele pe la colțuri sau conspirațiile de cârciumă. Tot felul de indivizi lipsiți de personalitate se întrunesc pe ascuns, la șprițuri și îi înjură pe cei aflați la conducere, gata să le înfigă un cuțit în spate. Niciunul nu are curajul să spună, de față cu toți, ceea ce gândește.
Demolarea PNL are drept cauză promovarea obedienței față de un șef, fie el oricât de prost, a incompetenței, a nepotismului, a fugii de responsabilitate, a lașității etc. Adică exact a tuturor acelor tare pe care a fost construit PSD.
Or, într-un partid puternic, se întâmplă exact pe dos. Liderii săi nu se tem că vor fi contestați și criticați, nu-și marginalizează rivali și nici nu împart sancțiuni, în dreapta și în stânga celor care nu sunt de acord cu ei. Un partid puternic se construiește pe competență, asumarea răspunderii, curajul de a vorbi acționa liber, conform propriilor principii, fără teamă de consecințe.
În Vrancea, a fost o vreme când PNL era un partid viu, cu lideri foarte puternici, chiar dacă împărțiți în aripi rivale, care se contrau și își disputau puterea internă.
Iar PNL nu era deloc un partid slab, ca acum, când toată lumea se aliniază în spatele unui șef ci, dimpotrivă, domina întreg județul.
La vremea respectiva, membrii de partid nu se temeau că-și vor pierde scaunele dacă vor critica sau dacă își vor contesta liderii. Pentru ei era normal să-și spună părerea în fața tuturor, iar nu să-și bârfească nemulțumirea pe la cârciumi.
Figurile liberalilor de atunci, din Vrancea, se mai găsesc pe pereții sediului PNL din Focșani. Astfel oricine, mă refer la simplii membri de partid, poate să-i privească, să-i compare cu actualii șefi ai partidului, să facă diferența și să se gândescă serios la ce este de făcut în continuare.
Căci dacă nu reușește să se trezească, PNL va pierde grav în Vrancea la alegerile următoare. Iar la nivel național riscă să aibă soarta pe care istoria le-o pregătește celor cu memorie scurtă.
