Opinii

Dau un vot pentru un regat (2)

În decembrie 2012, în preajma alegerilor parlamentare, am publicat în paginile acestui ziar, un material cu titlul de mai sus, material prin care-mi ofeream votul meu în schimbul unui proiect, mic pentru ţară, dar foarte mare pentru Vrancea - reabilitarea Şcolii Vechi din Vidra, clădire în care a învăţat savantul Simion Mehedinţi, cea mai veche şcoală din Vrancea (1857). Propuneam atunci înfiinţarea unui „Muzeu al Vrancei Arhaice” în acest local.

Acest muzeu, în sensul modern al cuvântului, ar trebui să fie un loc în care să se adune întreaga zestre spirituală a Vrancei Istorice, un loc în care eforturile de veacuri, dar şi cele de astăzi să fie adunate şi puse la dispoziţia contemporanilor ca pildă pentru generaţiile care sunt şi care vor veni: ,,De la cel cu barba sură, pânʼ la cel cu ţâţa-n gură”.
Aici ar trebui să fie un loc de studiu şi de lucru pentru studenţii şi cercetătorii de la istorie, literatură, sociologie, geografie-geologie, silvicultură, agronomie şi din multe alte domenii, pentru a vedea care este secretul dăinurii de veacuri pe acest meleag, dar şi pentru a întrezări „luminiţa” viitorului.  
Propunerea mea de la primul articol a fost comentată în fel şi chip de către internauţii vrânceni, care: ba spuneau că mă prostituez politicienilor, ba că sunt prea trufaş - de unde am eu un regat!, ba că am nişte nostalgii - bineînţeles comuniste!?
Eu nu m-am supărat pe acele comentarii unele insiduoase, altele corecte şi sincere. M-a bucurat în schimb ecoul pe care l-a stârnit materialul (819 vizionări online, la care se adaugă cititorii ediţiei tipărite) şi mulţimea de comentarii.
Cu toată indiferenţa şi cârcotăşenia pe care o afişează unii dintre noi, cred din tot sufletul că vrâncenii sunt solidari şi sunt, cu adevărat, interesaţi de cultură şi de lucrurile, serioase,
Astăzi, la aproape un an de când mi-am scos la votul la mezat (licitaţie), pot declara public, cu satisfacţie, că „regatul” vrâncenilor este salvat.
Foarte mulţi vor spune că lucrul merge „ca melcul”, că se va termina în câteva cincinale etc. Eu spun însă că în momentul de faţă „Şcoala Veche” din Vidra este salvată. Aşa cum arată acum, după lucrările efectuate până la această dată, şcoala nu se mai poate dărâma. Drumul spre împlinire este lung, banii sunt pe sponci, dar orice început are şi un sfârşit.
Fără a ridica osanale fără acoperire, Consiliului Judeţean Vrancea, serviciului de arhitectură, specialiştilor care se ocupă de lucrări, trebuie să recunosc cu satisfacţie că votul meu şi al dumneavoastră a fost onorat.
Aici se cuvine să aducem mulţumiri dlui Academician Valeriu D. Cotea, care a fost la originea acestui proiect, care l-a promovat necondiţionat şi care, trebuie s-o recunoaştem deschis, i-a mişcat şi pe oamenii politici către această muncă.
Ca orice român adevărat şi vrâncean de nădejde, domnul Valeriu D. Cotea arde în permanenţă pentru Vrancea natală, îşi oferă sprijin necondiţionat pentru fiecare iniţiativă locală şi… mă întreabă de fiecare dată, ce se mai aude cu „şcoala lui Mehedinţi de la… Vidra!?” 
Fie că suntem grăbiţi, fie că nu suntem dispuşi să credem că şi aproapele nostru are intenţii şi gânduri bune, trebuie să învăţăm un lucru fundamental: să votăm mai întâi proiecte, adică să ne facem planuri, şi mai apoi să votăm oamenii care să dea viaţă acestor proiecte, pentru ca aceştia să ştie ce-i aşteaptă, la ce căruţă se înhamă, pentru că „Patriotismul este sentimentul de bucurie că ceva bun s-a întâmplat în ţara ta!”

Prof. Costică Neagu

---