Opinii

Mişcarea Populară - alte măşti, aceeaşi piesă

În decembrie 2002 era lansată cu mult fast Acţiunea Populară care se definea ca asociaţie cu activitate predilectă în zona mişcării civice, dar cu orientare spre spectrul popular. Îşi propunea nici mai mult nici mai puţin decât “atragerea energiilor pozitive şi neimplicate politic ale naţiei cu scopul angajării lor într-o viitoare luptă politică cu forţele oarbe şi malefice ale societăţii”. Iniţiatorii, consilieri şi apropiaţi ai fostului preşedinte a Romaniei, Emil Constantinescu. Nu a durat mult acest elan civic, nu s-a mai aşteptat revărsarea spiritului înnoitor şi pur, de extracţie populară, în albia nobilelor intenţii prevăzute de programul de acţiune al asociaţiei, căci artizanul din umbră, creatorul de facto al Acţiunii, face pasul în faţă, în martie 2003, şi anunţă transformarea în partid.

Evident, asta cereau membrii simpli, de la bază! A murit activismul civic? Trăiască militantismul politic! Aşa se face că în iulie 2003 este ales preşedinte al partidului, cum se putea altfel, dl Emil Constantinescu. Cu ideologie de dreapta, partidul urmărea ”identificarea şi promovarea căilor de realizare a unităţii opoziţiei de centru dreapta într-o construcţie politică aptă să echilibreze spectrul politic romanesc”. Spicuim din îndemnurile mobilizatoare ale vremii: „Opoziţia este deosebit de divizată. Rolul nostru este de resuscitare a dreptei. Vom muta Romania de la periferia Europei în inima ei. Vrem să restabilim legătura cu Romania profundă, cu cetăţenii ei. Vrem un dialog real cu oamenii.” La Focşani, dl Constantinescu anunţă aplicarea generosului principiu al uşilor deschise, în fapt o invitaţie către tinerii de valoare de a intra în partid, respingand ferm accesul “frustraţilor şi oamenilor care vor să-şi compenseze eşecurile”. Au răspuns prompt apelului domnii Adrian Popescu, Liviu Bostan, Dumitrache Tudorache toţi foşti tovarăşi în PNŢCD, ei devenind şi liderii formaţiunii. Alegerile din 2004 au înregistrat un scor electoral de sub 1%, şoc din care partidul nu şi-a mai revenit. Ego-ul prezidenţial construit pe atatea himere în vremea guvernării s-a prăbuşit la contactul cu realitatea, cu voinţa  “populară”. Împins la marginea scenei politice, partidul s-a topit în 2008 în PNL, oficial pentru unificarea dreptei, în realitate pentru a i se constata decesul. Proiectul politic a fost născut mort pentru că a fost doar rodul vanităţii prezidenţiale. În politică “orele astrale” trec şi nu se mai întorc. Cand ceasul sună de sfarşit, implacabil, timpul curge deja pentru alţi actori. Vine vremea altora. Atunci cand declari că ai fost învins de fosta Securitate nu îţi rămane decat să te retragi demn. Singur ţi-ai marcat ieşirea din scenă. Orice “come back” politic nu va mai putea transmite speranţa, emoţia proaspătă cu care altă dată însufleţeai masele. Repertoriul va suna fals, retro şi rişti să devii un personaj anacronic. Sunetele altei muzici vor fi la modă.

Zece ani mai tarziu

se pune în scenă pentru marele public piesa cu numele … Mişcarea Populară –MP. Cu un, aproape, alt ex-preşedinte, Traian Băsescu, cu o altă fundaţie –raza de acţiune tot în generosul spaţiu civic -, înfiinţată tot de consilieri prezidenţiali. De această dată Băsescu joacă rolul liderului ale căror idealuri au fost întinate de perfidul partid patricid, PDL, care şi-a înjunghiat pe la spate creatorul. Crima s-a petrecut la ultimele alegeri interne cand i-a fost refuzată, prin vot, augustei pupile, dna Elena Udrea, fotoliul de preşedinte PDL. Ce se vrea? Atragerea forţelor sănătoase, cu crez de dreapta, neînregimentate politic care să se opună mastodontului politic numit USL. Suntem asiguraţi că va fi o mişcare ce se va construi de jos în sus, că va fi fructul emulaţiei populare… Chiar preşedintele a plusat, garantand că nu va permite politicului să pangărească asemenea creaţie virtuoasă.În rest aceeaşi muzică obosită cu un nou partid de dreapta, mare şi unificator, cu aceleaşi promisiuni flasce, cu sloganurile lipsite de orice suport imaginativ de genul: “Vrem să recaştigăm încrederea oamenilor cinstiţi şi corecţi din acestă ţară”. “Vom fi vocea dreaptă a romanilor. Vom fi alternativa de dreapta la USL. Vom fi partenerii lui Băsescu.” Cu un asemenea repertoriu se profilează un insucces răsunător. Aşa că pentru a evita ruşinea unui scrutin electoral s-a recurs la reţeta deja patentată, o fuziune cu partidul lui MRU, Forţa Civică, chipurile pentru o dreaptă mai puternică…La Focşani nici măcar nu s-a mai păstrat vreo aparenţă pentru vorbele goale clamate la tot pasul de liderii MP. Finii sforari de la PDL –ul local au decis să numească în fruntea MP judeţene o persoană care să nu deranjeze pe nimeni, să le ţină lor locul ocupat, pentru momentul cand domniile lor vor catadicsi să se mute în noul partid. Este vorba de dl Porumboiu. Pensionar militar, în plan public dl Porumboiu este cunoscut ca mîna dreaptă, atat în PNL cat şi în PDL, a colonelului Ignat, cel care a dezertat de la PDL în timpul alegerilor de la preşedenţia CJ din 2012, permiţandu-i lui Oprişan să candideze fără contracandidat. Din motive de solidaritate militară nu s-a dezis niciodată de gestul fără precedent făcut de camaradul său. Dacă mai pui că în Vrancea nici nu există Forţa Civică … avem de doi bani speranţă şi la alegerile viitoare. Preocupaţi de coteriile lor politice, portocalii de toate nuanţele n-au ochi să observe darămite să mai înţeleagă problemele oamenilor. De empatie nici nu mai vorbim.   Dan NICHITA

---