Abuzul de… administraţie!
Această ,,soluţie” m-a urmărit de când am auzit-o, dar în ultimul timp tinde să devină obsesivă, cu atât mai mult, cu cât aud tot mai insistent cât de ,,grea şi complicată” este administraţia.
Eu n-am crezut niciun moment că administraţia este o bagatelă, dar… de ce politicul se bagă în administraţie şi nu-şi creează un detaşament de profesionişti în ale meseriei de administrator – funcţionar public profesionist.
Înţeleg rostul politicului, a ,,voinţei politice”, dar aici trebuie să vorbim de concepte de mare generalitate: politică educaţională, politică medicală, politică privind sănătatea populaţiei, politica afacerile interne, externe etc.
Simon Mehedinţi spunea undeva că: ,,Adevăratele partide politice sunt profesiunile. Cine n-are profesiune n-are cuvânt în politică.”
În ultimul timp, aud ,,pe surse”, tot mai insistent, zvonul că se propune în laboratoarele politikiei româneşti o soluţie nouă, faţă de cele sugerate de Fănuş Neagu: desfiinţarea comunelor mici care, chipurile, trebuie să plătească salarii foarte mari unui personal supradimensionat, iar veniturile fiind foarte mici, acestea nu se mai pot întreţine.
Ba mai mult, într-o discuţie particulară, am fost acuzat că am susţinut, cu ani în urmă reînfiinţarea Comunei Negrileşti, că acea acţiune a avut la origine doar orgolii, nu şi o bază ,,economică”, de parcă dragostea de locul natal, de ai tăi, ar putea fi convertită în bani!?
Toate acestea îmi sună ca în vorba mai veche - operaţia reuşită, pacientul mort!!
La argumentul meu că primăriile ar putea să mai reducă din cheltuielile cu salariaţii, mi s-a spus că multe compartimente sunt cerute de Uniunea Europeană.
Deşi nu-mi fac nicio iluzie că politicienii se vor apleca asupra propunerilor venite ,,din public”, risc câteva vorbe ,,în pustiu”.
În primul rând trebuie să precizăm că pentru a lua o hotărâre importantă la nivel de politică administrativă, se cere să se facă un istoric al problemei, pentru a se vedea care sunt ameninţările şi care sunt avantajele schimbării.
În anul 1952, comuniştii au făcut împărţirea administrativă a ţării pe regiuni. Ce s-a întâmplat cu vechile capitale de judeţ (Focşani, Tecuci, Râmnicul Sărat, Bârlad, Câmpulung Muscel etc.), un dezastru. Foste oraşe înfloritoare, acestea au decăzut până la nivelul de ,,târguri”, fără nicio perspectivă economică şi culturală.
În anul 1968, s-a făcut împărţirea administrativă pe judeţe. A fost un entuziasm general, pentru că noua împărţire administrativă a adus o rază de ,,dezvoltare”, în oraşele care au devenit reşedinţe de judeţe, lucru care s-a şi întâmplat, dar oraşele Adjud, Râmnicul Sărat etc. au rămas aceeaşi ,,locuri unde nu se întâmplă nimic”.
Prin aceste consideraţii nu doresc să spun că vechea împărţire a fost ideală, ci atrag atenţia asupra urmărilor pe care le pot avea unele politici simpliste.
Revenind la niveluri mai mici, să vedem ce s-a întâmplat cu comunele desfiinţate în 1968 - Negrileşti, Păuleşti, Herăstrău, Găurile, Colacu, Spineşti etc. - şi ele s-au prăbuşit din punct de vedere economic, şi-au pierdut personalitatea. Ce s-a întâmplat cu Negrileşti şi Păuleşti după reînfiinţare?! - au devenit factori activi în zonă şi au reuşit câteva performanţe economice, sociale şi culturale notabile.
Astăzi cred cu convingere că este nevoie de o schimbare, dar pornind de la premise istorice, geografice, economice şi morale. Nicio acţiune umană care nu are o componentă morală nu va lăsa un nume bun în istorie. Nu poţi să faci o comună în care să fie unite localităţile: Soveja, Câmpuri, Răcoasa, pentru că fiecare din cele trei localităţi are un ,,suflet” al său, o economie specifică, o cultură a sa. Nu poţi să faci o comună în care să aduni: Bârseştiul, Tulniciul, Negrileştiul şi Păuleştiul, pentru aceleaşi motive invocate mai sus. De altfel, s-a văzut din experienţa anterioară - Bârseşti cu Negrileşti sau Tulnici cu Păuleşti - care a fost un fiasco. Vechi aşezări vrâncene, au devenit nişte cătune fără perspectivă şi ,,voinţă socială”.
Acum când bate vântul schimbării, mă întreb şi vă întreb, ce ar trebui să facem pentru a nu perpetua greşelile trecute.
Comasarea comunelor mici se poate face şi fără desfiinţarea acestora, ci prin realizarea unei structuri corporative în care să existe o comună ,,coordonatoare” sau ,,de centru”. Astfel, cred că fiecare componentă a acestui ,,holding” îşi poate păstra funcţiile şi competenţele de bază: primar, viceprimar, secretar, contabil, referent cu probleme agricole, agent de poliţie şi consilieri locali, proporţional cu numărul de locuitori ai fiecărei localităţi.
Compartimentele şi funcţiile cu caracter general, impuse de actuala organigramă a primăriilor, se pot înfiinţa doar la comuna de centru, urmând ca aceşti funcţionari să gestioneze treburile tuturor. Mai mult, compartimentele unice îşi pot avea sediul şi în alte locaţii decât cea de centru, după modelul propus de viitoarea regionalizare.
Prin acest model de organizare administrativă se evită marginalizarea comunelor componente, deoarece va exista în permanenţă presiunea electoratului prin ,,primari” şi ceilalţi funcţionari publici de la comunele componente. În felul acesta scade presiunea salariilor, iar ,,obligaţia” de a fi activ şi performant rămâne permanent.
În privinţa volumului de muncă aferent cred că trebuie să luăm exemplul băncilor care odată cu automatizarea şi modernizarea (servicii on-line), au renunţat la o parte din salariaţi.
Iată că soluţia propusă de Fănuş Neagu - micşorăm haita şi ciolanul -, poate salva ţara.
Costică NEAGU