Ponta, aurul şi parlamentarii
Mircea Geoană, a declarat, aşa cum îi solicitasem noi, societatea civilă, că nu îl va da afară pe Daniel Morar din poziţia de procuror general anticorupţie şi nu va ceda în faţa mogulilor. Seara, după ce mogulii, cum era de aşteptat, au sărit în sus, s-a dus la Sorin Ovidiu Vîntu să-l împace şi pe el. Urmarea o cunoaşteţi: în această încercare de a împăca şi capra şi varza cariera lui politică s-a încheiat. Ceea ce, avînd în vedere oferta de lideri civilizaţi pe piaţa de la noi, nu a fost un cîştig nici pentru noi, dar cert a fost o mare pierdere pentru el.
De ce se angajează Victor Ponta pe acest drum, care duce numai la acreditarea ideii că nu e nici el un lider, ci o persoană pusă de mîntuială în fruntea partidului şi statului? Şi nu e prima dată: deja în urmă cu cîteva săptămîni proiectul bizar al deputatului Diaconu de a interzice finanţarea din străinătate a ONG-urilor care fac politică, şi care trebuia trîntit de guvern, pe considerentul că e integral ca al lui Putin, şi inaplicabil în plus, pentru că în UE nu avem ”străinătate”, nu putem împiedica organizaţiile şi cetăţenii să aibă convingeri politice şi să doneze pentru ele şi nu putem trage linia printre fundaţiile germane de partid, dau doar un exemplu, stabilind că ăia care sînt cu Băsescu fac politică şi ăia contra nu. Şi nu cumva ne-a luat o lună să le spunem pe ocolite la primarii incompatibili că să aşteptpm justiţia să se pronunţe, dar parcă legile nu se schimbă cu efect retroactiv? Desigur, pe lîngă astea trei proiecte, nenumărate aberaţii parlamentare au fost oprite de guvern- am uitat cifra exactă, pe care mi-a comunicat-o cu îndignare Sorin Roşca Stănescu, ca să-mi explice că nu e democratic un stat în care aleşii poporului propun legi oprite de birocraţia guvernamentală pe motive tehnice. Aşa e: dar după cum i-am explicat eu lui în contrapartidă, cu cît mai indirectă democraţia asta, cu atît mai bună într-un stat ca al nostru şi la asemenea reprezentanţi, eu sprijinind reforma latino-americană care interzice parlamentarilor să propună orice lege care incumbă cheltuieli bugetare. Mai mult, chiar legi ca a lui Diaconu au altfel de costuri şi autorii ar merita titlul României Curate ”Pericol legislativ în acţiune” – că mîine mă sună International Herald Tribune să întrebe ce e cu legea asta putinistă. De asta e bine ca guvernul, care are un corp de tehnocraţi şi birocraţi competenţi, puţini, dar totuşi mai conectaţi la ce e posibil şi ce nu, să fie principalul iniţiator de legislaţie şi cenzorul propunerilor periculoase din Parlament- chit că totul ajunge la aprobare finală în parlament. Dar ştiţi cum e? Mama unui copil în creştere trebuie să îi dea să aleagă între carnea de pui şi carnea de peşte, că dacă între alegeri se numără şi carnea de om copilul va creşte un canibal.
Acesta e riscul, şi e un risc enorm, de a duce propuneri cu Roşia Montană, cît se poate de tehnice, la nivelul parlamentului ca să scape guvernul de răspundere. Guvernul nu poate oricum scăpa de vreo răspundere, că numirea la Monumente istorice a unui arhitect şpăgar şi avocat pe faţă al Gold, vizita jenantă la Roşia a dlui Daniel Barbu, care în rolul de intelectual al noului regim îl face pe Volodea şi ai săi îngeraşi prin comparaţie, şi anturat de nişte doamne parlamentar cu care mi-e pur şi simplu ruşine, toate astea arată că guvernul ”se scoate” pe spatele Parlamentului după ce şi-a luat tainul. Şi ce ne facem acuma dacă Parlamentul ridică mîna? Dovedim oficial că avem o majoritate de şpăgari? Iată, eu fac parte din acei propagandişti de modă veche care ar fi preferat să ascundă acest lucru – poate adevărat- de ochii europeni, şi să rezerv majorităţii parlamentare mai degrabă acele ocazii în care poate să arate frumoasă şi patriotică. Decizia nu exonerează pe Ponta, îl arată doar ca lider slab, la fel ca Geoană şi probabil pe urmele lui- another one bites the dust- în schimb riscă să arate adunarea noastră reprezentativă ca pe o adunătură de cumpăraţi cu ziua, incapabilă să apere interesele ţării, că altfel nu ar ascunde amănuntele. Başca înţeleg că pe ultima sută de metri s-a aranjat şi de o expropriere în interes public a celor care stau în drumul proiectului.
Eu nu sînt un ecologist radical. Maximul meu de activism este că mă duc în cel mai public loc din Sinaia să îmi arunc sticlele de plastic ca să mă vadă lumea şi să mă imite, să folosească noile tomberoane de reciclabile (funcţionează). Nu am sentimente de nici un fel contra proiectului Gold: de doi ani îl dau la clasa mea de policy analysis ca studiu de caz şi totdeauna studenţii scot pe locul 1 o opţiune de compromis. Dar acest compromis trebuia să fie cu toată lumea şi la vedere, nu cu politicieni care se văd doar cu o parte, nu cu o redevenţă renegociată asupra despre care nu am discutat dacă e măcar pe aproape de ce ar trebui şi nişte avize luate pe blat. Lobby-ul Gold şi beneficiile pentru cine e de partea sa nu sînt o ficţiune, ci o realitate: dacă nu refuzam de mai multe ori, nu deveneam conştientă de miza proiectului, care e pur şi simplu demnitatea noastră. A ne vinde la vedere majoritatea parlamentară pe ideea că e ce avem mai reprezentativ e o enormă greşeală, e un fel de a spune public că ţara e de jefuit şi democraţia noastră are în frunte nişte paznici înţeleşi cu hoţii. Cumpărînd la bucată preşedinţi, miniştri şi parlamentari cu cîteva grame de aur, capeţi ţara gratis. Asta aţi vrut să transmiteţi nouă şi lumii întregi? Atunci s-a făcut. Nu vă mai obosiţi să îi luaţi decoraţia lui Tokes, că ţara o daţi voi, nu el. El măcar o vrea pentru el însuşi şi ai săi, nu în beneficiul unei a treia părţi.
Alina Mungiu Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi este unul dintre cei mai importanţi politologi români, având ca domenii de expertiză politicile publice şi democratizarea. Ea conduce catedra de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin şi este initiatoarea portalului www.romaniacurata.ro, al Societăţii Academice din Romania, un loc unde romanii cu spirit civic pot lua atitudine.
