O Roşie Montană mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă
Din punctul meu de vedere aici nu este vorba de cine exploatează resursele, stat sau companie privată, de eterna poziţionare între stânga şi dreapta, de cât de mari sunt redevenţele, de câte locuri de muncă apar, de banii aduşi la stat, de dezastru ecologic. Problemele astea nici n-ar trebui să ajungem să le discutăm.
Eu văd lucrurile mult mai simplu: aici este vorba de “pică pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”.
Stăm în grădină şi aşteptăm ca din pomii apăruţi printr-o întâmplare fericită să culegem şi noi fructele necesare supravieţuirii. Noi, românii, evolutiv pare că suntem mai înapoiaţi decât primii oameni apăruţi pe pământ. Ăia au fost nişte culegători nomazi, adică făceau măcar efortul să-şi consume caloriile mergând de colo colo, de la o grădină la alta, pentru a se hrăni, noi nici măcar asta nu facem, vegetăm doar în grădina noastră, sub vreun pom, aşteptând să ne cadă fructul în gură. Suntem nişte culegători sedentari, ca să nu spun nătăfleţi. Să plantăm copaci sau să creştem legume nu suntem în stare, noi stăm cu gura căscată ca nişte nevolnici poate pică ceva gratis sau care să necesite un efort minim din partea noastră...gen să întinzi doar mâna şi să culegi o roşie mălăiaţă. Care, fiind prea coaptă, s-ar putea să se storcească în palma ta şi să-ţi ajungă doar de-un suc.
Dacă ne-ntreabă vreunul din afara perimetrului, bă, da tu nu pui osul la muncă, nu începi să produci ceva cu capul şi mâinile tale?, ne scuzăm că avem nevoie de caloriile din perele (roşiile) mălăieţe ca să ne-apucăm de marile proiecte în forţă. Acum suntem prea slăbiţi să trecem la acţiune. Să vezi însă cum va merge treaba după ce ne-ndopăm gratis: vom avea idei, vom scoate soiuri de pomi cum n-a mai văzut lumea, vom plivi, vom tăia şi săpa, vom aduce pământ proaspăt, ce mai, caloriile primite moca vor produce la rândul lor calorii în avalanşă, un adevărat miracol nu altceva.
Mai crede cineva în asemenea justificări?
Mă gândesc câteodată dacă bogăţiile astea nu-s un blestem. Aşa cum un copil de bani gata sau, mă rog, unul care primeşte uşor cele de trebuinţă are mari şanse să ajungă un nevolnic, aşa se poate întâmpla şi cu un popor care are de la natură sau de la Dumnezeu prea multe bogăţii.
În secolul XXI, cu un învăţământ destul de performant, cu atâtea domenii economice care cer educaţie şi inteligenţă creativă, noi am ajuns să fim o ţară ce contează doar pentru forţa de muncă ieftină şi pentru materiile prime. Este ruşinos. Şi mai ruşinos este că suntem nevoiţi să exploatăm nişte zăcăminte doar pentru a ne fi puţin mai bine câţiva ani.
E ca şi cum nişte oameni în toată firea, zdraveni, apţi de muncă, în loc să-şi ia un job, se-apucă să vândă obiectele din casă, moştenite de la înaintaşii săi, pentru a supravieţui de pe azi pe mâine.
Ne vom pune şi noi mintea la contribuţie doar atunci când casa va fi goală? Copiilor noştri le vom lăsa praful de pe tobă şi un viguros îndemn părintesc să se-apuce, tată, de muncă…că, deh, ce ne-au lăsat bunicii am păpat noi.
Cred că cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să uităm de moşteniri şi să ne construim prin forţele noastre viitorul, să nu mai fim un soi de asistaţi sociali, dependenţi de ajutoarele date de Dumnezeu. Că EL dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă.
Rareş CHINESCU