Radu Stroe - un ministru de 13 lei pe zi
Ieșit la rampă, mai ales cu ocazia referendumului eșuat de suspendare a președintelui, Radu Stroe, cel care părea să fie stâlpul de demnitate și unul dintre cei mai promițători miniștri, o stâncă de neclintit a USL-ului, se dovedește a fi doar un mușuroi de pământ mișcător, nesigur și destul de incompetent. El rămâne, la fel ca predecesorii săi, un ministru de paie, tributar metehnelor devenite cutume în administrarea treburilor Ministerului Afacerilor Interne. Și el, ca și ceilalți dinaintea lui, a venit la acest minister, a inventariat gravele probleme cu care se confruntă instituția, a promis marea cu sarea, după care, nu se știe din ce motiv, a devenit mielușel, rezolvând doar probleme curente care nu sufereau amânare, uitând de strategii, de modernizare, ori de marile promisiuni electorale pe care le-a făcut. Când vin în fruntea ministerului toți vorbesc de proiecte europene, de colaborarea poliției noastre cu alte structuri externe, despre miracolul în care va intra ministerul după ce ei își vor duce la capăt mandatul. Nimeni însă nu se uită spre structură, spre oamenii care muncesc efectiv și spre problemele lor de zi cu zi. Este revoltător să aud colegi din poliție spunând că nu au primit hârtie de scris pentru a întocmi documentele de care este nevoie de peste un an de zile.
Dar nu despre asta vreau să vă scriu astăzi, ci despre Radu Stroe cel încruntat care a semnat un ordin prin care un polițist detașat pe litoral primește o diurnă, pentru a-și asigura traiul pe timp de 48 de ore, în valoare de 13 lei. Cu 13 lei pe zi trebuie să trăiască un polițist pe litoral, efectuând serviciul 24 de ore...
În același timp, același ministru Radu Stroe semnează și un ordin de decontare a cheltuielilor făcute de corpul său de control format din câțiva ofițeri, la un inspectorat județean de poliție, cheltuieli care se ridicau bine peste un miliard de lei vechi. Ofițerii din corpul de control al ministrului Stroe au refuzat cazarea la hotelul ministerului - deh! (Ei sunt superpolițiști! Am cunoscut mulți din această structură în cariera mea de polițist... Unii nu au pus mâna pe un hoț în viața lor. Copii de bani gata ajunși acolo nu prin competență, ci prin pile de tot felul, veritabile nulități în materie de muncă în poliție). Acești indivizi din corpul de control s-au cazat la o pensiune de patru stele din zona județului respectiv. Întrebat despre această dezdrăbălare financiară pe care și-a permis-o corpul său de control, ministrul a declarat că cheltuielile angajate se încadrează în bugetul ministerului, deci nu sunt probleme.
Revenind la polițiștii detașați departe de casă să lucreze cu o diurnă de 13 lei pe zi, eu cunosc foarte bine starea de spirit din rândul oamenilor care lucrează în stradă și în structurile operative. Unul spunea că la mașinile aflate în misiune pe litoral, doar la câteva funcționează aerul condiționat. În rest fiind obligați să lucreze la peste 60 de grade celsius în interior. „L-aș invita pe domnul ministru Stroe să stea o zi în mașina mea de serviciu, fără aer condiționat, la 60 de grade celsius, iar seara i-aș da 13 lei diurnă, să-și cumpere doi covrigi și o sticlă cu apă plată, să vedem dacă rezistă.”
De la ”schimbarea schimbării” din acest minister, nu se vede nicio transformare majoră în treburile acestui minister. Este știut faptul că în structură există o enervantă discrepanță între veniturile unei părți a personalului și ”plebe”. Când spun plebe, mă refer la polițistul care muncește efectiv în stradă sau la cercetările extenuante efectuate zilnic de toate structurile operative. Dezolarea și neputința, frica și pericolul de a fi trecuți în rezervă din structura ministerului sunt câteva dintre motivele care îi fac pe lucrătorii de rând să tacă. Până când oare această tăcere?
Deși nu mai sunt lucrători cu statut de militari, lucrătorii de poliție, vezi Doamne, lucrează într-un ”domeniu special” – o altă tâmpenie scornită de autorități, spre a-i ”pune cu botul pe labe” atunci când sunt nemulțumiți. Numai că, acest ”domeniu special” este valabil numai atunci când li se spune că trebuie să muncească zi și noapte fără plata orelor suplimentare, sau când sunt atenționați că nu au voie la grevă. Când vine vorba de drepturi, li se spune că trebuie să ”servească patria”, fără să crâșnească, că sunt în ”slujba comunității...” (Nu sunt de acord cu această sintagma! Polițistul trebuie să fie în ”slujba legii”....Și atât! Aplicând legea în litera și spiritul ei, servește implicit comunitatea care a emanat această lege, prin interpușii săi în forurile legislative pe care le-a ales.
Să sperăm că protestele anunțate de sindicatele din poliție pentru luna septembrie vor rezolva ceva și pentru ”pălmașii din poliție” și nu se vor transforma iar într-un nou motiv de răzbunare cu repercusiuni asupra polițiștilor, așa cum a mai fost. Asta numai dacă nu va interveni iarăși veșnica timorare psihică aplicată subtil de la capul ministerului spre structurile din teritoriu.
Gheorghiță MOCANU