Vrancea, gubernia căminelor culturale
Nu a fost săptămână din această vară fără ca într-una din comunele guberniei de la Carpaţii de Curbură să nu fie tăiată o panglică inaugurală la un cămin cultural. Armate întregi de funcţionari de stat, cu miniştri în frunte, au bătut gubernia cu limuzine şi paparazi în portbagaj, pentru a imortaliza noua ocupaţiune din fişa de post: tăiatul panglicilor. Aşa cum guvernul Boc(acino) tăia panglici la fiecare kilometru de autostradă pentru a da impresia că lucrează, funcţionarii USL-ului s-au bătut în această vară cu foarfecele pe bucăţica de panglică tricoloră să creeze iluzia că în Vrancea cultura este la mare cinste. Or, niciodată, ca în anul de graţie 2013, cultura nu a fost mai vitregită în acest colţ de Românie. În primul rând, Direcţiei pentru Cultură i-au fost retrase atributele pe care le avea în domeniul culturii, ocupându-se în acest moment doar cu patrimoniul. Aşa numitul Centru al Creaţiei Populare a fost desfiinţat, fiind alipit altei instituţii fără răspunderi în domeniul cultural la nivel judeţean, iar activitatea caselor de cultură şi a căminelor culturale nu o mai coordonează nimeni. Toate răspunderile au revenit autorităţilor locale, respectiv primăriilor şi consiliilor locale, care vor decide prezentul şi viitorul culturii. Nu ştim cum va fi viitorul. Prezentul însă îl vedem cu toţii: din cele peste 70 de unităţi adminitrative ale guberniei, cu tot atâtea instituţii de cultură, cu mici excepţii, în majoritatea lucrează persoane calificate la locul de muncă. Nu includem aici instituţiile de cultură din mediul urban. Vorbim doar de mediul rural. În afară de câţiva profesionişti care se ocupă de activitatea culturală, îndeosebi în zona arhaică a Vrancei, în rest o mare jale domneşte în instituţiile de cultură. Luaţi la întâmplare 10 localităţi din mediul rural şi urmăriţi ce programe culturale se desfăşoară anual şi veţi avea o mare decepţie! Activitate culturală nu există pentru că în mare parte din aceste cămine culturale nu există niciun angajat de specialitate, nu mai vorbim despre post de director sau personal specializat în management cultural. În afara momentelor electorale, când căminele sunt utilizate de toate partidele pentru întâlniri electorale, în rest aceste clădiri mobilează, cât este anul calendaristic de mare, satele şi cătunele acestui judeţ, singura activitate, să-i spunem culturală, fiind de Zilele comunei. Pe lângă bisericile electorale care se umplu doar la Paşti, sălile de sport care stau mai tot timpul goale, şcolile închise de fosta guvernare şi piscinile ruşinii de la Mărăşeşti, judeţul nostru a devenit şi gubernia căminelor culturale. Măcar constructorii să lucreze, să mai dea o pâine la falimentarele firme de construcţii, că de cultură oricum nu poate fi vorba!
Valentin MUSCĂ