Opinii

DEX: …pensionarul…deţinut, animal închis într-o amenajare specială…

Ziarul de Vrancea
13 aug 2013 1158 vizualizări
Dacă m-aş fi născut acum 15 sau 20 de ani, percepţia mea despre pensionari ar fi fost, probabil, cea inoculată permanent de autorităţi şi de televiziuni: pensionarul este o specie umană inutilă, un asistat social, o povară pe umerii statului, o spaimă a bugetelor, un dăunător aprig, care se hrăneşte cu sângele celor ce muncesc şi produc bunuri materiale, dar şi un consumator înrăit al fondurilor de sănătate. El, de fapt, este un cerşetor care apelează la mila statului. Ce primeşte trebuie să fie cât mai puţin şi pe o perioadă cât mai mică de timp.

În DEX, definiţia cuvântului „pensionar”, cea mai cunoscută este: „persoană care primeşte pensie, persoană care primeşte o subvenţie, un subsidiu, persoană internată într-un azil sau într-un ospiciu». Am găsit şi un alt sens: «persoană închisă într-o închisoare; deţinut, animal închis într-o amenajare specială (pentru a fi expus publicului).Acum îmi dau seama de unde a luat statul ideea unui astfel de comportament faţă de această specie de vieţuitoare.Închei cu o glumă despre pensionari, ca să fim în ton cu tot românul, care face haz de necaz: din surse nedemne de încredere, se aude că guvernul ar fi pregătit un proiect de ordonanţă de modificare a legii circulaţiei publice, prin care «pensionarii, indiferent de vârstă, au voie să traverseze strada pe culoarea roşie a semaforului electric» În cazul în care ordonanţa respectivă nu va produce efecte, timp de şase luni de la intrarea în vigoare, legislaţia se va modifica astfel: «pensionarii vor fi obligaţi să traverseze strada numai pe culoarea roşie a semaforului»De aici se vede că românii sunt inventivi şi eficienţi şi în materie de legislaţie raţională. Gheorghiţă MOCANU


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.