Ce ascunde de fapt intelegerea cu FMI
1. Că vom continua consolidarea fiscală şi o vom adînci conform acordurilor europene, astfel încît în teorie să putem la rigoare adera la euro, cum în mod impresionant tocmai a făcut Letonia, care a avut o criză economică mai severă ca a noastră. Aceasta e o ştire bună şi un anagajament pozitiv, dar cu consecinţe nefaste dacă performanţa guvernului nu creşte în zona de colectare de venituri, penru că deja zone întinse sînt subfinanţate, şi o reducere şi mai mare a deficitului nu poate acomoda nici cheltuielile actuale, darămite salariile restante ale profesorilor sau alte cheltuieli. Am ajuns să ne bucurăm că nu am absorbit fonduri europene şi ne-au rămas la buget banii de cofinanţare, ceea ce spune multe despre capacitatea noastră de a genera noi resurse, în ciuda optimismului uşor hilar cu care debutează documentul ”Creşterea economică a căpătat avânt la începutul anului 2013, înregistrându-se o creştere a PIB-ului real de 0,6%”. După părerea mea, nu e nici un avînt, economia stagnează încă, noroc cu exportatorii, care sînt mai ales multinaţionale, intern nu mişcă nimic, de cînd am venit în ţară aud doar ştiri proaste.
2. Că nu avem mari idei noi cum să creştem veniturile; tăiem stimulentele ANAF, deşi acelea aveau un sens (să plăteşti un comision din încasare), şi punem accize pe produse de lux, ţin pumnii guvernului dar sincer nu pricep cum pot funcţiona accizele pe produse de lux într-o piaţă comună şi de ce nu îşi poate unul lua Lamborghini din orice ţară membră cu accize mai mici aşa cum îmi iau eu cărţi de la Amazonul englez sau francez în funcţie de preţ, astfel că nici o modificare a vreunei taxe la cartea din România nu mă afectează. Documentul spune că pînă în noiembrie vom avea o bază de date pe ţară cu proprietăţile şi că acolo vor creşte taxele, asta era de aşteptat şi e un mare pas înainte dacă baza de date chiar va reflecta realitatea. Între timp, din cauza ei nu nu ne mai putem plăti impozitele deloc, încerc fără succes de multe luni.
3. Că transparenţa fiscală promisă de guvern e o vrajă, sau nu s-ar promite în document că se va solicita FMI să ne facă o evaluare a transparenţei fiscale (de acum înainte). Ei, nu spuneţi ! Vedeţi că există pe gratis, fără studiu suplimentar Open Budget Index unde Românica este între Kazakstan şi Mozambic, cu un scor deteriorat serios din 2010 în 2012 (sub guvernul Boc, just, că reflectă anii anteriori, dar nu am auzit de vreo îmbunătăţire nici după). Se fac multe promisiuni în document că vom publica datoriile administraţiei locale sau ale spitalelor, desigur confidenţial, cum s-a făcut deja la spitale (trebuie să fii manager să te poţi loga) şi ne va face Curtea de Conturi rapoarte despre facturi. Prostii, prostii ! Ne trebuie toate facturile online, şi calităţile lor (că sînt contestate sau ce procedură de achiziţie s-a urmat) trebuie trecute ca trăsături separate în aceeaşi bază de date din soft, nu mai face fiecare instituţie la ea acasă, o concepem centralizat din start. Sistemul există între timp, după Slovenia, şi în Estonia, Latvia, Slovacia- creşte văzînd cu ochii. Vă mai informez tot eu, tot pe gratis, că la ora asta (august) nici 30 la sută dintre primarii reşedinţelor de judeţ nu au fost în stare să îşi publice rapoartele de activitate pe anul trecut, în top cu marii reformatori Boc şi Mazăre, rapoartele unde trebuie ei să spună cum au cheltuit banii. Prefecţii, cei care i-ar putea trage de mînecă, au lucruri mai bune de făcut şi dacă aţi vrea să reformaţi ţara şi să aflaţi şi voi ce se întîmplă prin ea aţi da urgent o hotărîre de guvern că toate asemenea rapoarte se publică nu mai tîrziu de 1 ianuarie anul următor şi ce sancţiuni administrative există în caz de nerealizare.
Tot relevant la copitolul transparenţă fiscală, sîntem pe locul 3 din coadă în UE la capitolul servicii publice oferite online şi pe ultimul la asemenea servicii folosite de populaţie. Nu e doar vina populaţiei că nu are Internet, ci şi a faptului că şi serviciile oferite sînt de nefolosit, eu încerc să îmi plătesc impozitele online de mult şi nu reuşesc, iar din moment ce nu se vorbeşte de asemenea reforme în scrisoarea de intenţie înseamnă că nici nu se vor face.
4. Că privatizările rămîn ideologice, exact genul criticat de Joseph Stiglitz, de dragul privatizării. E proastă ideologie liberală să transformi companii cvasimonopolistice din domenii strategice ca energia din monopoluri de stat în monopoluri private. Avem aceste monumente ale perioadei de tranziţie de genul Gaz de Suez sau Electrica, devenite monopoluri private sau parţial private, şi care contribuie din greu la proasta calitate a serviciilor publice, dar unde statul nu se mai poate amesteca. În plus, au păstrat tot personalul comunist de pe vremuri, aşa că au ce e mai rău din ambele lumi. Le facem alţi pui?
5. Din nou promitem că vom organiza concursuri pe merit, (noiembrie 2013), la ANAF şi Ministerul de Finanţe, Direcţia de Evaluare şi Monitorizare a Investiţiilor Publice, cum ambele sînt vitale dar istoric o jale în materie de personal ofer voluntar sprijinul societăţii civile pentru crearea unei proceduri de selecţie şi membri externi în comisie (m-am plictisit să fiu membru extern doar la universităţi străine la comisii de doctorat sau angajări, vreau să fiu la Fiscul român, iaca, ştiu eu că altfel pe ăia de la Banca Mondială îi duceţi voi uşor cu vorba). Nu îmi fac iluzii, că fiscul, care va prelua atribuţiile Gărzii Financiare care se închide din toamnă va lua de acolo şi 1.100 de angajaţi, toţi cu case la ţară şi Jeep şi multe merite.
6. Că sîntem conduşi de oameni nu rău intenţionaţi, dar slabi, care au nevoie să se ascundă în spatele Băncii Mondiale la orice, aceasta e invocată ca alibi în multe locuri la multe reforme (a mai fost, şi tot nu s-a făcut nimic) că altfel probabil primul ministru nu ar rezista presiunii din partide. De exemplu o să ne facă Banca un manual cu ce parteneriate pubic-privat sînt bune sau proaste, deşi asemenea manuale există déjà, ce nu există e autoritatea onestă de validare care să spună unde se opreşte parteneriatul şi unde începe renta către un privat din bani publici, că aşa sînt mai toate cele proiectate.
7. Că iarăşi proiectăm un nou sistem de finanţare al Sănătăţii fără un studiu bun la bază. Limbajul în sine e o capodoperă de confuzii intelectuale, ca şi reforma tocmai lansată de minister (degeaba intenţiile bune unde nu e competenţă şi un sistem de verificare a competenţei). Până la mijlocul lunii octombrie, vom pregăti un pachet de reformă ”care să vizeze finanţarea sistemului public de sănătate pe baza unei combinaţii de taxă obligatorie, în concordanţă cu pachetul de bază, şi o contribuţie voluntară ce va fi plătită de cei de doresc să beneficieze de o asigurare medicală suplimentară ”. OK, am înţeles, numai că amîndouă sînt de fapt contribuţii (ca şi cea, nemenţionată, a soţiilor casnice, evident că şi ele trebuie asigurate, şi evident că de către soţul activ într-un sistem bazat pe contribuţii, trebuie să fii rău intenţionat sau idiot să numeşti asta taxă pe nevastă). O taxă există, şi e menţionată după, pe chirii. Ne îndreptăm astfel spre un sistem mixt, contribuţie obligatorie plus voluntară plus taxe. Reamintesc că recomandarea europeană către ţări ca a noastră (studiu LSE) era pentru un sistem pe bază doar de taxe, cu largă redistribuire, tocmai pentru că baza de impunere a contribuţiilor e mică (sub cinci milioane de angajaţi, din care diverse companii de stat sau private nici nu pea plătesc). Dacă însă aveam o cotă unică mai mare finanţam de acolo, ce să mai vorbesc de alte impozite. Dar e prea tîrziu să dăm totul peste cap, reforma anunţată nu ştiu ce va rezolva, ce ne facem cu săracii care nu vor avea bani de contribuţie suplimentară, sau nu contribuie deloc, că nu văd de unde redistribuirea, din chirii ? Avem aşa multe chirii ? că problema nu era să finanţăm mai bine pe cei cu bani, aceia se descurcă oricum.
8. Finalmente, cum spuneam de săptămîna trecută, e remarcabil încă un acord care vorbeşte de cum raţionalizăm cheltuielile din sănătate, dar nu pe cele din telegondole. Reamintesc că România stă cel mai prost din toată Uniunea Europeană la doi indicatori: cheltuieli cu potenţial discreţionar (government investment in gross capital formation % PIB- sursa Eurostat, corelează din greu cu corupţia pe ţări) şi diversiunea fondurilor publice ca urmare a corupţiei (sursa Forumul Economic Global, dovada că potenţialul discreţionar e chiar real). Datorii cronice (arierate), care sînt obiectul principal al unor asemenea scrisori de intenţie au şi guvernul central, şi cel local, şi companiile de stat, şi spitalele, ele sînt doar un simptom al iraţionalităţii generale a fiscalităţii la noi, sau mai bine spus a unei raţionalităţi ascunse, nemoderne, a clientelismului şi corupţiei. Scrisoarea către FMI se laudă că am închis nu ştiu cîte căi ferate care făceau datorii la CFR călători din cauza subvenţionării preţului. Între timp, vagoanele CFR închiriate pe nimic către firme căpuşă ciculă voios la preţuri sub cele de stat, făcînd datorii private către CFR infrastructură şi aducînd pierderi directe către CFR călători, care nu prea are oricum din ce-şi plăti contribuţiile la asigurări de sănătate. Nimic despre mecanismul real din spatele arieratelor în acordul cu FMI, decît parfumul discret de dreapta că e mai plăcut să te dai cu un vagon privat decît cu unul al statului, deşi gaura nu se mută şi ea din buzunarul contribuabilului…
În sfîrşit, să nu mai sufere electoratul de dreapta, la putere e dreapta, de aia nu merită să ne ostenim că o aducem. Nu ideologia de dreapta e ce lipseşte guvernului Ponta, ci curajul de a lua taurul de coarne…
Alina Mungiu Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi este unul dintre cei mai importanţi politologi români, având ca domenii de expertiză politicile publice şi democratizarea. Ea conduce catedra de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin şi este initiatoarea portalului www.romaniacurata.ro, al Societăţii Academice din Romania, un loc unde romanii cu spirit civic pot lua atitudine.
