Opinii

Pe când excepţia ca normalitate?

Ziarul de Vrancea
10 aug 2013 8659 vizualizări
Cu fiecare vizită pe care o fac în România, mă simt tot mai străină şi departe de viaţa cotidiană a românilor din ţară. Să vin aici e ca şi cum m-aş muta de pe un aisberg pe altul.

Diferenţele dintre ţara mea de adopţie şi cea natală sunt din ce în ce mai mari, iar direcţia spre care se îndreaptă România mi se pare din ce în ce mai nebuloasă. E drept că înstrăinarea se produce natural prin simplul fapt că, trăind într-o nouă societate, mă rup de cea veche, mai ales că e atât de îndepărtată geografic şi cultural. Prin urmare văd societatea românească cu ochelari “occidentali” sau cel puţin “suedezi”.Înainte eram ca dumneavoastră, dragi conjudeţeni: indiferentă, neputincioasă, revoltată, într-un grad mai mic sau mai mare, în funcţie de capacitatea mea de a depăşi starea sau situaţia care-mi declanşa o astfel de reacţie. Era normal, ce să-i faci, asta e, las’că merge şi aşa, să zicem mersi că nu-i mai rău, sănătate să fie, ia să-mi văd eu de treaba mea. De câţiva ani însă, trăiesc într-o altă lume, în care poţi să faci, să schimbi, să nu te laşi copleşit de pesimism şi fatalism, în care se poate şi mai bine, dacă te implici şi faci lucruri pentru tine şi pentru comunitate. O lume în care cetăţeanul se simte parte dintr-un întreg cu care interacţionează şi pe care îl influenţează cu actele sale. O lume în care vorbele, în general, nu rămân doar lipite pe pereţi, ca de exemplu “Păstraţi bonul fiscal până la ieşirea din unitate” sau “Spuneţi NU corupţiei”. Oamenii printre care trăiesc nu sunt nici mai frumoşi, nici mai deştepţi decât românii. Sunt doar mai conştienţi de rolul de pe care îl au în societate şi şi-l asumă activ.Această vizită în România m-a vindecat definitiv de sindromul sistemului opresiv care a pus jugul pe noi iremediabil. Sistemul presupune un minim de organizaţie, de elemente corelate, o structură… Or, eu am văzut mulţi oameni căutând să se strecoare, să înşele şi să trăiască mai bine ciupind de la vecin şi de la stat; instituţii care nu comunică între ele; goană disperată după profit. Să nu tăiaţi chitanţă, dragi prestatori de servicii, să nu plătiţi TVA la stat, să nu vă miraţi că nu-s bani pentru bugetul public. Şi nu e vina numai a celor de sus care se-mbogăţesc exponenţial pe măsură ce poporul sărăceşte metodic. E şi vina noastră de-a ne fi lepădat de orice valori morale şi civice, de-a fi ridicat mahalaua la rang de salon şi de-a considera şmecheria şi hoţia ca fiind indispensabile pentru a reuşi în viaţă. În cele 340 de zile pe care le petrec în afara României, normalitatea se prezintă altfel. E mai puţin agresivă, tensionată şi vulgară. Nu eşti îmbrâncit, într-un spaţiu public, de un cetăţean căruia i se pare că i-ai luat locul la coadă. Nu negociezi data de pe chitanţa fiscală. Nu eşti servit de vânzatoare care nu se dezlipesc de telefonul mobil. Şoferii de taxi au aparatul de taxat în funcţiune. Nu alegi de 4 ori un primar care nu-şi face treaba bine. Nu stai la coadă la leagăn pentru copil. Sau poate că există lucruri de genul acesta, dar nu mi s-au întâmplat mie toate într-un timp record. Respectul faţă de celălalt?! Ăsta da subiect de bacalaureat şi de talk-show la oră de maximă audienţă. Nu eroii fac o naţiune, nu-l avem în minte pe Ştefan cel Mare când stăm la coadă să plătim utilităţile, ci gesturile mărunte, cum ar fi acel Bună ziua pe care îl aştept în van de la casiera prost-dispusă.Da, normalităţile noastre, a dumneavoastră şi a mea, nu se mai suprapun. Ba am senzaţia că se îndepărtează din ce în ce mai mult. Port cu mine o imagine idealizată a ţărişoarei care se sparge de fiecare dată când mă întorc în ea. Nu-i nimic, strâng cioburile în paşaport şi, odată ajunsă în “exil”, le lipesc cum ştiu eu mai bine, cum era “odată” – cel mai probabil momentul în care am plecat din ţară pentru prima dată, înainte de a mă fi expus modelului occidental. Astfel, refac o imagine care are din ce în ce mai puţin în comun cu ceea ce am văzut în timpul ultimei călătorii în România, o imagine frumoasă, dar neconformă cu realitatea, şi încerc să păstrez doar excepţiile la normalitate. Mă refer la oamenii dedicaţi pasiunii, meseriei sau afacerii lor, care te primesc în cabinet la ora 10 noaptea, care îţi înţeleg urgenţa şi nu te văd (pe tine, căpşunar) ca pe un bancomat.Am plecat din Focşani tocmai când începeau Zilele municipiului Focşani. Nu-mi amintesc să fi întâlnit un singur focşănean entuziasmat de acest eveniment. Toţi cei cu care am vorbit aveau păreri mai degrabă negative şi-l considerau inutil, în general o sursă de neplăceri pentru mulţi, de umflare a buzunarelor pentru puţini aleşi, banii publici fiind cheltuiţi aiurea. Cert e că nu mai ştim să ne bucurăm împreună, cu sau fără motiv, cu sau fără tradiţii, cu sau fără exces de alcool şi carne. Cum nu prea mai ştim să fim atenţi unii cu alţii în relaţiile de zi cu zi. Nu cred că sistemul ne impune să fim mitocani, nesimţiţi sau pasivi. Ne contaminăm unii pe alţii şi împiedicăm excepţiile să devină normalitate. Aida BAUMLER   Focşăneanca Aida Baumler este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea Bucureşti şi a urmat un program de master în comunicare la SNSPA. În prezent trăieşte în Suedia şi scrie pe blogul http://calimara-cu-cerneala.blogspot.com.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 21

Adaugă comentariu
carcotashu', acum 3903 zile, 20 ore, 21 minute, 12 secunde
Cand cineva scrie un comment, "like" ori "dislike" constituie o masura oarecum obiectiva a corectitudinii opiniilor exprimate. In acest caz insa, observ o puternica reactie citeste integral
AidaB, acum 3902 zile, 5 ore, 7 minute, 25 secunde
De judeca poate oricine judeca. Îi îndemn activ pe toti cititorii sa judece si sa-si formeze un punct de vedere. N-am afirmat niciunde ca as avea vreo competenta pentru schimbarea radicala a citeste integral
vn, acum 3903 zile, 21 ore, 17 minute, 37 secunde
SI DATORITA VOUA TRAIM ASA , CA DATORITA ROMANILOR DIN STRAINATATE NE-AM ALES IAR CU CHIORUL !!!!!!
costi, acum 3904 zile, 50 minute, 30 secunde
Un articol lucid,inteligent si de bun simt. Felicitari doamna Aida. De neinteles si jenante reactiile rautaciase.
carcotashu', acum 3904 zile, 3 ore, 31 minute, 32 secunde
... inca una la export! Romanii plecati pe aiurea - o mare parte dintre ei - cad in depresia indusa de contrastele dintre societatea occidentala si cea autohtona. De ce la ei... si la noi... ? De citeste integral
AidaB, acum 3901 zile, 20 ore, 26 minute, 22 secunde
Meritati un raspuns: nu dezgust, câta tristete si dezamgire. Frustrat ar trebui sa va simtiti dvs, daca traiti zi de zi în România.
Ulise Grosu, acum 3904 zile, 6 ore, 28 minute, 9 secunde
Amuzant este articolul d-nei Aida, dar si comentariile. De ce sunt amuzante ? Deoarece TORTIONARUL Visinescu are o pensie de 6 100 lei/luna, pentru ca a distrus o parte dintre reperele morale ale citeste integral
Sindbad, acum 3904 zile, 9 ore, 38 minute, 45 secunde
Tovarasi, pana nu vor muri toti confratii nostrii, urmasii lor directi si copiii acestora... in tara asta nu va fi democratie! Traim intr-o societate de tip struto-camila, in care valorile sunt spaga citeste integral
lg, acum 3904 zile, 5 ore, 7 minute, 22 secunde
doar sa-i castram ca sa le dispara specia!
Gherghisanu, acum 3904 zile, 9 ore, 51 minute, 43 secunde
DACA ATI IUBI TARA INSEAMNA CA ESTI NATIONALIST, INSEAMNA CA ATI IUBI MAMA ESTI UN ******. ORI STIMATA DOAMNA NOI NE IUBIM GLIA STRAMOSEASCA DE MILENII, NU TREBUIE SA VINA CINEVA CARE A GUSTAT DIN citeste integral
emy, acum 3904 zile, 8 ore, 24 minute, 51 secunde
prietene, cum dracu au ajuns conducatorii aia acolo? sa inteleg ca in romania odata la 4 ani vine cineva si zice astia va coduc de amu inainte. Nu noi cu stampila si creierul nostru hotaram cine sa ne citeste integral
bunicuta66, acum 3904 zile, 10 ore, 3 minute, 4 secunde
Felicitari doamna Aida Baumler! Asa cum se vede si din cateva comentarii ale unor cititori (sunt si cativa care isi iau nik-name-uri diferite si posateaza aceleasi comentarii), trezirea constiintei, citeste integral
òlè, acum 3904 zile, 10 ore, 57 minute, 44 secunde
Este foarte greu sa explici celor ce nu au trait decat in Romania , ca se poate si altfel. Ca se poate trai si cinstit destul de bine. Ca respectul fata de lege nu este o prostie. Am dat vina ba pe citeste integral
ceatateanu", acum 3904 zile, 11 ore, 55 minute, 28 secunde
Solutia privind revenirea romanilor in tara este destul de dificila.Avem sute de copii buni care vazand ce salarii sunt la noi -raman la ei;cum sunt promovati pe criterii de nepotisme,clanuri citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.