Năstase, prietenii domniei sale şi eu
Ziceam atunci: “S-au spus vorbe mari, patetice. Colegii doresc revenirea rapidă în partid, se mizează, se speră pe o fulminantă relansare politică. Domnul Năstase este brusc iubit, adorat, dorit, respectat. Se promite un scaun la masa puternicilor zilei. Aiurea! Ipocrizie cât cuprinde!
Masa la care ar trebui să revină este ocupată de mult, alţii sunt greii zilei şi nu vor să mai împartă nimic cu nimeni. Scaunele sunt ocupate cu asupra de măsură.”
Viaţa îmi dă dreptate. La un interviu dat Antenei 3, dl Năstase s-a arătat decepţionat şi mirat de gestul colegilor săi de la PSD referitor la prejudiciul din dosarul “Trofeul Calităţii”. Dumnealui se aştepta ca, din spirit de colegialitate, aceştia să contribuie şi ei cu ceva sume, deoarece a fost de fapt o campanie mixtă, parlamentară şi prezidenţială. Un punct de vedere ce pare corect.
Pe mine, în schimb, nu mă miră lipsa de reacţie a partidului, ci capacitatea domniei sale de a-şi găsi şi păstra nişte prieteni adevăraţi: în lipsa ajutorului refuzat de PSD, dumnealui a reuşit să strângă frumoasa sumă de 760.000 de EURO (pe care a plătit-o ca despăgubire Inspectoratului de Stat în Construcţii) cu ajutorul a doi prieteni!! Doar doi!
Cum, Doamne iartă-mă, îi găseşte?!
Vorba cântecului: o fată mai găseşti, dar un prieten greu…
Bineînţeles, acest articol nu este despre vinovăţia domnului Năstase, nu este treaba mea să stabilesc ce şi cum, acest articol se referă doar la puterea prieteniei şi la faptul că în oceanul de trădare se mai găsesc insule de stabilitate. Oare eu am cu adevărat prieteni?! Nu cred. Dacă-i cer la vreunul care-şi arogă acest titlu vreo 300.000... ce vorbesc eu aici?!...vreo 50.000...vreo 10.000...hai să zic un 4.000 de EURO, se va face că plouă… Îşi va aminti că trebuie să-şi ducă soacra la dentist, copiii la facultate şi că de dimineaţă l-a luat, aşa, fără motiv, un junghi în spate, uite-aici…
Cred că sunt un om fără prieteni, la concluzia asta tristă am ajuns.
Oameni buni, fac la voi un apel, dacă ştiţi pe vreunul care să-mi dea dezinteresat banii ăştia, 4-5.000 de EURO, nu mai mult, făceţi-ne cunoştinţă, vă rog frumos, că mare nevoie mai am de-un suflet apropiat!
Am să-i spun ca-n “Casablanca”: ”Gigi, cred că ăsta este începutul unei frumoase prietenii!”
Rareş CHINESCU