Cat mai stau în libertate aceşti neoameni care sunt torţionarii?
5Ştiam că romanii întemniţaţi la jumătatea secolului trecut în înschisorile de pe tot cuprinsul ţării au suferit cumplit, dar lecturand cateva albume şi cărţi ce tratau acest subiect m-am îngrozit de-a dreptul. Pur şi simplu nu îmi venea să cred la ce atrocităţi s-au putut preta aceşti călăi. Bătăi, schingiuri, umilinţe, înfometări aplicate sistematic celor închişi. Am citit de cazuri în care deţinuţii, după ce erau bătuţi bine, erau băgaţi în crematoriu şi arşi de vii. Multe alte cazuri în care cei care reuşeau să iasă din închisoare după ani şi ani de bătăi şi umilinţe ajungeau acasă ... simple legume. Oameni care nu mai puteau să se ducă singuri nici măcar pană la toaletă.
Mii, zeci de mii şi chiar sute de mii de oameni au murit, au devenit nişte “morţi vii” sau în cel mai bun caz, dacă se poate spune aşa, au rămas traumatizaţi toată viaţa. Din lucrările de memorialistică, din interviuri etc ştim ce au păţit toţi martirii, însă despre ce au păţit torţionarii, despre ce s-a întamplat cu ei după 1989 se ştie prea puţin. Cei mai mulţi dintre ei au murit din cauza naturale, au mai trăit bine mersi 5-10-15 sau chiar 20 de ani după ce a căzut comunismul. Pensiile, e lesne de înţeles, au fost cu mult mai mari decat ale romanilor de rand. În fond, bestiile au servit statul roman, nu?
Ce-i de făcut cu toţionarii rămaşi în viaţă? În primul rand ar trebui dată publicităţii lista tuturor călăilor cu nume, varstă, localitate după care ar trebuie băgaţi toţi la puşcărie pană la finele vieţii. E foarte riscant ca jurnaliştii să îi aducă în atenţia publicului fără ca statul sau diverse instituţii să nu ia nicio măsură. Furia pe care o starneşte în oameni tragedia suferită de romani acum jumătate de veac e de natură să suprime fizic aceşti torţionari rămaşi nepedepsiţi. Cred că în lipsa Legii ar fi o adevărată anarhie, dar mai cred că Legea nu ar trebui să se împiedice de varsta înaintată a puţinilor torţionari rămaşi în viaţă. Fără excepţie ar trebui să fie trimişi în judecată şi aruncaţi după gratii, indiferent ce vor spune unii milostivi de ocazie. Chiar dacă sănătatea le e şubredă sau poate chiar sunt imobilizaţi la pat ori în scaunul cu rotile aceşti indivizi situaţi pe ultima treaptă a finţei umane ar trebui să înfunde puşcăriile cate zile or mai avea. Comparativ cu ce au suferit martirii neamului romanesc în temniţele roşii ceea ce ar putea suferi torţionarii e doar lezarea demnităţii. Cum ar fi ca Alexandru Vişinescu, şeful fostului penitenciar de la Ramnicu Sărat, să ajungă în prag de 90 de ani după gratii? Pentru miile de morţi, pentru rudele lor, pentru cei sensibili la tragedia romanească s-ar face un dram de dreptate.
Conştienţi de faptul că răzbunarea nu aduce nimic bun, ci generează un lanţ întreg de violenţe, martirii au cerut să nu fie răzbunaţi, dar pedepsirea lor în baza Legii nu este o răzbunare, ci o consecinţă firească a ceea ce au făcut aceşti călăi. Nu în ultimul rand, cei care cred că torţionarii au avut timp să se căiască şi că ani la rand nu s-au gandit decat la crimele şi fărădeligile pe care le-au făcut Vişinescu îi contrazice vehement. În loc să intre în pămant de ruşine, în loc să zică “am fost un prost, un ticălos, îmi pare rău de ce am făcut”, în loc să lăcrimeze sincer confruntat cu trecutu-i ruşinos fiind “bătranul cumsecade” mai-mai să îi dea un pumn unui cameraman. Aducandu-şi aminte de vremurile cand Legea în penitenciar o făcea el îi adresează jurnalistului o înjurătură: “futu-ţi Cristosu’ mă-tii să-ţi fut”.
PS Vor fi unii care vor spune că demascarea acestor neoameni va avea repercursiuni asupra copiilor acestora care nu au nicio vină. Totuşi…oare cate avantaje au avut aceşti copii de pe urma părinţilor şi cum de au stat sub acelaşi acoperiş cand ştiau ce hram poartă cei cărora le spuneau Tată?!