Opinii

Anul de margarină

Alina Mungiu-Pippidi
9 iul 2013 1718 vizualizări
A fost sau nu Traian Băsescu în mod real demis anul trecut de majoritatea populaţiei? Şi s-a întîmplat asta ca urmare a unei lovituri de stat, de atunci consfinţită şi prin vot? Cu alte cuvinte, este regimul de coabitare de la ora asta de două ori nelegitim, o înţelegere între nişte caştigători care ar trebui de fapt să fie la puşcărie pentru fraude electorale şi un pierzător care s-a menţinut doar că nu erau actualizate listele electorale?

Vaietul lamentărilor, de la Antena3 la B1 începe să capete curioase accente identice. Ce e adevărat?
Am să o iau cronologic, cu scuze pentru cititorii mei, cei mai cultivaţi din această ţară, că spun uneori lucruri elementare. Vezi însă că acolo unde propaganda ajunge să acopere mare parte din sfera publică, indiferent că e la dreapta sau la stînga, suntem uneori obligaţi să afirmăm lucruri elementare. Ca atare, încep cu căderea guvernului Ungureanu printr-o democratică moţiune de cenzură, care a trecut pentru că nişte traseişti de la PSD la PDL au hotărît să repete drumul în sens invers. Guvernul căzut era oricum pus ca să salveze o majoritate deja în pioneze, manufacturizată artificial prin cooptarea unor traseişti care au adus la 51% de pe la 31 şi superioritatea unui singur mandat cît avusese PDL în plus faţă de PSD la precedentele alegeri. Pînă aici, nimic anormal cît regimul avusese sprijin popular. Victoria în alegerile locale a USL a confirmat sondajele de opinie cu scăderea dramatică a acestui sprijin. Cu această încurajare, USL a făcut mai multe mutări, generic etichetate ca „lovitură de stat”. Anume, a înlăturat conducerile celor două camere parlamentare, profitînd de noua sa majoritate şi a purces la suspendarea preşedintelui. Nici una, nici alta nu erau nedemocratice, ambele erau perfect legale pentru o putere nouă. Cat de morale, este discutabil doar la a doua, avînd în vedere absenţa unui motiv imediat pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar simplele lui declaraţii că nu va numi pe primul ministru rezultat în urma votului popular puteau la rigoare fi văzute ca un motiv pentru o lovitură anticipată. USL a demis însă şi pe avocatul poporului, singurul care putea contesta în primă instanţă ordonanţele de urgenţă ale guvernului, lăsand astfel opoziţia şi societatea civilă fără un instrument important şi punand un interimar din PSD. Acest lucru a fost cu totul nedemocratic în spirit, dar nu şi în literă, că au pus noua majoritate să voteze schimbarea (numai că Avocatul Poporului, spre deosebire de şefii camerelor, nu trebuie să reflecte majoritatea, dimpotrivă), dar nu se califică la capitolul lovitură de stat, că avocatul poporului, această bună anomalie constituţională, nu e parte a puterii de stat. După ce a făcut laolaltă lucruri justificabile cu lucruri nejustificabile cu efect de imagine foarte prost în extern, USL a început să facă greşeli cu adevărat mari, manipuland în viteză legea referendumului şi, după intervenţia Comisiei Europene (CE), începand o discuţie publică despre numărul total al votanţilor la referendum, deşi acesta era şi fusese afişat mereu pe site-ul Biroului Electoral Central. Asta a dus la acuzaţii de fraude, parţial justificate de mobilizări excesive în ziua referendumului şi mobilizarea a diverşi interlopi ca sprijin în campanie. Toată agitaţia, pentru pragul electoral, că de scor nu se îndoia şi nu se îndoieşte nimeni, marea majoritate a românilor nu îl mai voia pe Traian Băsescu. Chiar dacă prezentări mai nuanţate pot exista- de pragul referendumului se atinsese primul, Băsescu, ca şi de alte aspecte electorale în chiar anul alegerilor, numărul de votanţi în ţară era mai mic decat trebuia, dar cei din afară nu puteau fi eliminaţi peste noapte şi numai la referendumul ăsta- acestea nu au mai contat. Fără să fie vorba de lovitură de stat, caracterul neprocedural, fără nici o înţelegere a cum funcţionează statul de drept pe fond, al modificărilor USL s-au întors împotriva sa. CE s-a preocupat de ce ce putea opri pe loc, nu ce era în trecut: nu îşi făceau ei iluzii cu nici o tabără. Prin comparaţie cu Ungaria, unde s-a intervenit ezitant, la noi americanii şi europenii s-au înţeles şi au intervenit în forţă, oprind avantul USL.
A urmat un an de ceea ce se numeşte în manuale socializare normativă, adică un proces de transfer de la Bruxelles la noi şi de învăţare din partea noastră a ceea ce este acceptabil în Europa şi ce nu. Sunteţi sceptici? Eu nu o să mă supăr, pentru că am fost cvasisingură în eforturile mele academice ani de zile de a arăta că acest proces nu funcţionează, şi că elitele nou intrate în Europa fie sînt de la început şi din dorinţă proprie puse pe emulat Occidentul (ca balticii sau polonezii), fie nu pot învăţa cu sila, ca elevii pentru BAC, şi vor încerca mereu să copie, să fure, etc. Cu toate astea, trebuie să recunosc că anul a depăşit previziunile mele cele mai optimiste. Votul din decembrie a fost clar, UE a convins pe Băsescu să accepte rezultatul alegerilor şi pe Ponta să coabiteze cu el, nu să încerce să îl suspende, astfel că am avut pace, o majoritate clară, o rată acceptabilă a dobanzii la împrumuturi, numiri reciproc acceptabile la procuraturi, circumstanţe politice favorabile care au dus la încheierea acordului cu FMI în bune condiţii. Analistul SAR Florin Câţu a făcut mari valuri şi a luat multe critici în primăvară afirmînd că de fapt noi nu am respectat, sub nici un guvern, acordul cu FMI, lucru finalmente acceptat, văd, de multă lume. Numai naivii însă nu ştiau că asemenea acorduri sunt politice, şi succesul lor, la fel. Lipsa de restructurare economică a fost trecută cu vederea şi simpla ei promisiune încă ajunge o dată ce există un simulacru de consens şi normalitate.
În toată această vînzoleală politică pentru a ne întoarce cam de unde am plecat, schimbarea de regim a adus cateva noutăţi, dar în linii mari continuitatea domneşte. şi nu o continuitate bună. Istoria cu managementul privat e exemplară. La vremea aceea, am criticat ideea guvernului Boc cu managementul privat, care mi se pare cam ca găina campioană a lui Romulus cel Mare, „aproape” că se ouă în rapoarte, dar nu are nici un ou sub ea. O companie ori e privată, ori e publică, nu poţi privatiza doar managementul, dar care să depindă tot de stat. Dovada s-a făcut repede, managerii privaţi au început să fie împinşi afară, înlocuiţi de oameni numiţi politic sau conduşi de fapt de consilii de administraţie unde domneşte străvechea mafie a sectorului public (cea de la TAROM foarte vocală zilele astea). Oameni ca Dan Radu Ruşanu sau Dan Pescariu, vechi pescari în toate apele, fără mandat public veritabil şi numai cu influenţă şi pricepere scăpand mereu de sancţiunea justiţiei au menţinut sau preluat de la gaşca Blejnar-Udrea mare parte din ce era de preluat, au păstrat pe cine era de păstrat (directorul RAAPPS, desigur), au numit oameni de încredere peste tot în aceste bastioane superfortificate, unde nici UE, nici FMI nu prea se bagă, şi astfel au continuat ce ştiu ei să facă mai bine, marea redistribuţie de la mulţi la puţini, prin care ambele aripi ale dreptei alese în 2004 cu enorme eforturi ale noastre au reuşit să se discrediteze, şi pe bună dreptate.
Această istorie scurtă şi ilustrativă a unui an care nu a fost bun, dar din fericire nici complet nociv, cu gust retrospectiv de margarină sau pe acolo, a fost însoţită de varii fumigene lansate de ambele părţi cu scopul de a dezorienta pe adversari, dar în care s-au pierdut chiar ei. Lovitura de stat, dictatura băsesciană sau parlamentară (termen absolut fără sens), isterie constituţională autoprovocată pentru modificări de care fie ne puteam lipsi, fie nu vor schimba aşa mare lucru din realitatea românească (deci nu faceţi greva foamei contra lor, că nu merită), abureala cu regionalizarea, membrii comisiei de doctorat a lui Ponta care negau primii că fuseseră plagiaţi, ce să mai vorbim, îmi amintesc piesa lui Montherlant, Războiul civil, în care din străfunduri se aude corul scandand: „Slujbele! Banii!”, în vreme ce pseudoprotagoniştii se agită în faţa scenei pentru uzul publicului naiv.


Alina Mungiu Pippidi

www.romanialibera.ro


Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro
Alina Mungiu-Pippidi este unul dintre cei mai importanţi politologi români, având ca domenii de expertiză politicile publice şi democratizarea. Ea conduce catedra de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin şi este initiatoarea portalului www.romaniacurata.ro, al Societăţii Academice din Romania


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.