Radu Vasile, un adevăr
Printre multe altele (unele pozitive, altele, poate, negative), Radu Vasile a condus Guvernul României timp de aproape 2 ani (1998-1999), într-o perioadă grea pentru ţara noastră. Inflaţie, restructurări, proteste sindicale, frământări interne (în PNŢCD, în CDR, între partidele aflate la guvernare atunci), presiunea opoziţiei (cu susţinerea foştilor comunişti şi securişti care se înfipseseră bine în toate zonele politico-economice ale statului român după 1989) şi altele. Pe de altă parte - negocieri cu UE, cu FMI, cu Banca Mondială, cu NATO, toate pentru viitorul României. Guvernul condus de Radu Vasile (ca şi celelalte conduse de CDR) a fost nevoit să plătească şi câteva miliarde de dolari drept datorie externă contractată de puterea Iliescu-Văcăroiu-FDSN până în 1996 pentru a-şi asigura liniştea socială. Linişte de care guvernele CDR nu au avut parte. Şi nici nu şi-au dorit să-i păcălească în aşa hal pe români şi să beneficieze de o guvernare de stagnare şi nu de progres pentru România.
Revenind la personalitatea lui Radu Vasile nu vreau decât să reamintesc celor care au trăit acele evenimente (şi pentru informarea celor mai tineri) momentul mineriadei din ianuarie 1999. Au fost câteva zile cruciale pentru democraţia fragilă din România, pentru viitorul european al ţării noastre. Pentru că nu acceptau închiderea unor mine energofage şi falimentare, mii de mineri, în frunte cu Miron Cozma, au pornit pe jos sau cu autobuzele spre Bucureşti să răstoarne guvernul. Încurajaţi, desigur, de partidul lui Iliescu şi de oameni de bază din serviciile secrete ale României. “Foştii” mirosiseră oportunitatea de a reveni la putere înainte de vreme. Au fost conflicte sângeroase cu jandarmii care, ciudat, s-au dovedit cam depăşiţi de situaţie. Până la urmă, premierul Radu Vasile s-a implicat direct şi personal pentru a opri asaltul minerilor. Situaţia degenerase. S-a declarat stare de urgenţă. Pedeseriştii lui Iliescu, Năstase, Hrebenciuc îşi frecau mâinile de bucurie şi se pregăteau să preia frâiele puterii politice. Fiecare organizaţie judeţeană a PDSR se mobilizase pentru a pune mâna pe puterea locală. Mulţi lideri judeţeni ai PDSR se comportau, deja, ca stăpâni de zonă. În Vrancea, Oprişan fremăta, critica şi mai abitir guvernul, dădea ordine peste tot şi îşi exersa autoritarismul politico-administrativ local pe care l-a impus, ulterior, începând cu anul 2000. Tot PDSR-ul aştepta sosirea minerilor în Bucureşti pentru că, după aceea, ştia tovarăşul Iliescu ce e de făcut. Conform modelului Decembrie '89 - o lovitură de stat mascată de revoltă populară. Astea au fost, pe scurt, realităţile acelor zile. Istoria va consemna, sper, adevărul. Iar şeful Guvernului României de atunci şi-a asumat răspunderea şi a acţionat în consecinţă. Radu Vasile s-a întâlnit cu minerii înainte ca aceştia să ajungă în Capitală. A discutat, a negociat, a semnat documente sub o imensă presiune, chiar cu riscul vieţii (şi nu e nicio exagerare). Radu Vasile a împiedicat escaladarea violenţelor, intrarea minerilor în Bucureşti, o lovitură de stat, un pas mare înapoi pentru România. Minerii au plecat acasă iar fragila noastră democraţie a fost salvată. Restul nu mai contează ... poveşti, divagaţii, frustrări, detalii etc.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Jurnalistul Cătălin Stancu publică pe blogul politicadevrancea.blogspot.com.
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 3
Adaugă comentariu
Raluca, acum 3938 zile, 18 ore, 47 minute, 37 secunde
Gicu Grozav, acum 3938 zile, 18 ore, 53 minute, 51 secunde
lilian ilie, acum 3941 zile, 12 ore, 39 minute, 12 secunde 
