Pomana îngraşă sau nu îngraşă?
Mereu avem impresia că am fost eroii aceleiaşi întâmplări, că o discuţie la care asistăm seamănă cu alta de odinioară, că oamenii din jurul nostru sunt aceiaşi dintotdeauna etc. Toate acestea mă fac să cred că suntem programaţi de undeva din spaţiu. Cineva se mira că îşi vede casa pe internet filmată tocmai când el se afla în faţa propriei locuinţe. Aşa mi s-a întâmplat şi mie zilele acestea, când o zicere auzită cândva, nu ştiu unde şi când, să revină obsesiv în mai multe situaţii de comunicare. Cel puţin de patru ori într-o săptămâna urechile mi-au fost bombardate plăcut de sintagma „Pomana nu îngraşă”.
Tema discuţiei era de fiecare dată banală, cotidiană, fără pretenţii academice. Amicii discutau în obişnuitul mijloc de navetă pe şoselele patriei despre pieţarii care îi aşteaptă pe bieţii producători cu marfă dis-de-dimineaţă, oferindu-le un preţ care nu acoperă nici recoltatul produsului. Se poate spune că truditorii pământului îşi dau legumele şi fructele de pomană, bucuroşi că nu li se strică în curte. Hâtrii români antrenaţi în conversaţie aduceau ca paliativ pentru cei păcăliţi zicerea neaoş românească „Pomana nu îngraşă”.
Fals sau adevărat?
Zicerea adusă în discuţie porneşte de la un adevăr vechi, având legătură cu practicile ortodoxe. După ritualul unei înmormântări urmează de fiecare dată o pomană, pentru ca sufletul celui plecat să fie primit în ceruri. În satele româneşti, la prima pomană iau parte toţi sătenii „îndureraţi”, care au asistat la înhumare. Mesele pentru pomană circulă de la un gospodar la altul, iar locul scaunelor, cu excepţia celor pentru preoţi, este luat de nelipsitele scânduri sprijinite pe taburete sau pe buturugi, peste care se pun preşuri sau cuverturi. Prima dată iau loc la pomană „oamenii”, adică bărbaţii. Se aşază înghesuiţi, ca să încapă toţi. După binecuvântarea preotului, încep să mănânce repede, fiindcă trebuie să vină şi rândul femeilor. De câteva ori în timpul mesei de pomenire se ridică pios ţntreaga adunare pentru a asculta slujba de binecuvântare a bucatelor. Iau loc din nou şi tot în grabă îşi continuă masa închinată pomenirii defunctului. Li se aduce colivă şi încep să plece, fiindcă între timp în bătătură au intrat femeile, ademenite de mirosul bucatelor. Acestea sunt mai pragmatice, venind înarmate cu punguliţe în care să pună de toate pentru cei rămaşi acasă. Şi gospodinele satului stau îngrămădite şi nu prea le prieşte pomana. După ele, la masa rituală iau loc rudele, obosite deja de alergătură, grăbindu-se pentru a se întoarce la treburile întrerupte de intrarea în somnul veşnic a unui om apropiat. Nici pe ele pomană nu le îngraşă! Adevăratul român de la ţară nu pierde timpul „de pomană”. Pomenile care urmează după tradiţie sunt mai lejere. După un timp, acestea devin prilej de întâlnire pentru rude, povestind fiecare câte ceva care nu are neapărat legătură cu moartea.
Un lucru e clar: indiferent de numărul pomenilor, nu ai şanse să te îngraşi! Aceasta este pomana strămoşească.
A apărut însă un alt tip de pomană: cea electorală! Aceasta îngraşă?
Depinde la cine se face referire. Pe cei care primesc mălai, făină, zahăr, găleţi etc. nu-i îngraşă. Pe cei care sunt aleşi, pomana electorală îi îngraşă şi la propriu şi la figurat. Alegătorii care s-au bucurat de micile pomeni electorale înţeleg că şi-au dat votul „de pomană”!
Vă rog să judecaţi: pomana îngraşă sau nu îngraşă?
Vasile LEFTER
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
, acum 3550 zile, 5 ore, 19 minute, 2 secunde
R.A., acum 3550 zile, 6 ore, 37 minute, 25 secunde 
