Dreapta. Reunificarea prin dezagregare
Majoritatea în întreaga Europă se plasează la centru (inclusiv noi) şi în procente absolute centrul are cea mai mare reprezentare. Situaţia la noi s-a schimbat remarcabil de puţin de pe vremea cînd raportam acum mai bine de zece ani în Politica după comunism (Humanitas, 2001) că în România există un nucleu în jur de 20% care se percepe de centru-dreapta, iar asta e mai mult decît nucleul care se declară de stînga, care e foarte mic. Dar nu stînga mă precupă azi, că ea e în plină formă politică, deşi nimeni nu o declară ca identitate, ci dreapta, a cărei reunificare prin dezagregare nu şi-a consumat tot ciclul destructiv. Întrebarea la care vreau să răspund este ce anume împiedică agregarea la centru dreapta, unde există un nucleu de votanţi cu identitate ideologică definită?
Primul răspuns ţine de oportunitate. E aşa o mare nevoie de o dreaptă unificată la guvernare? Ce ar face dreapta asta altceva decît ce face USL sau ce a făcut Alianţa DA cît a fost împreună? Ce anume vrea dreapta să facă şi nu se poate face acum, în acest moment? Austeritate? La fel. Privatizare? La fel. Problemele, cîte sînt, nu ţin de decizia de a privatiza, ci de calitatea actului în sine, iar la asta nu ideologia, ci calitatea partidelor contează. În cine aveţi încredere că nu va privatiza ca să dea rente la amici? În dreapta? Să fim serioşi, de la portul Constanţa la CFR Marfă partidele de dreapta nu s-au dovedit mai de ispravă ca alea de stînga. Proprietate? Nici aici nu mai poate exista diferenţă, alternativa la legea punctelor a lui Ponta, ridicolă cum e, fiind falimentul statului, la care am ajuns cu larga contribuţie a stîngii (că a vrut neapărat să dea despăgubiri) şi dreptei (că a vrut neapărat să dea totul înapoi, nu s-a mărginit la persoane fizice, sau moştenitori direcţi). Urmarea e că s-a creat o notă de plată gigantică din bugetul actual şi viitor, adică pe spinarea unor generaţii care nu au avut nici o vină, şi care totalizează numere mult mai mari decît cel al victimelor iniţiale, adică exact pe dos de cum se face politica publică. Injustiţie este oricum ai da-o, dar în varianta că despăgubirile eşalonate cad la Curtea Constituţională avem injustiţie plus faliment. La ce ne ajută ideologia să rezolvăm această situaţie? La nimic. Deci, pe scurt, că la putere sînt două, sau trei, sau patru partide de dreapta versus unul nominal de stînga şi unul de dreapta nu se reflectă în alte abordări politice de fond. Aud critici dinspre PDL că guvernul a introdus nişte impozite, dar dau din umeri, că ştiu şi ei şi eu că mare parte erau amînate demult, trebuiau să intre în vigoare odată şi odată, erau convenite cu FMI, etc. Ce să mai vorbim, am avut o dreaptă (PDL) care ne-a crescut TVA, acum avem un partid de dreapta care vrea să-l scadă, dar numai la alimente, cum e greşit. Ce să mai vorbim!
Dacă nu ar fi vreun surplus de coerenţă politică, rămîne solidaritatea celor care mare parte din tranziţie au fost împreună, contra PSD. De ce să împarţi cu PSD, duşmanul tradiţional, cînd poţi să o faci cu ai tăi? Ei, aicea dăm de miezul supărării liberalo-pediste, lipsa de măsură şi disciplină a împărţelii între partidele de dreapta. Cum arată disciplina dreptei vedem la strînsura de pseudopartide care a candidat anul trecut sub flamura ARD, cu lovituri la picioare şi declaraţii publice, sau din congresul PDL, care ar putea intra în cartea recordurilor Guinness la congrese care nu se mai termină, atîta tot dau cei care au pierdut lovituri pe la spate celor care au cîştigat. Şi ajunşi aici se pune întrebarea de ce nu se coalizează măcar dreapta neliberală, cea contra lui Antonescu, ci taman dimpotrivă? Răspunsul e elementar, nu poate, pentru că odată strînsă la un loc Băsescu ar avea pretenţia să fie şeful ei, iar unii din membrii ei încearcă să treacă într-o etapă post-Băsescu, un preşedintele atît de impopular că s-a salvat doar cu boicotul, iar atunci cînd arată cu degetul ce plagiator e careva poporul îi ia partea aluia. Are sens să încerci să contruieşti o dreaptă post-Băsescu, mai ales că el şi dreapta nu au avut niciodată mare lucru în comun, dar vezi că Băsescu nu permite acest lucru, el distruge PDL pe faţă şi îşi face iarăşi jucăria lui, cu ofiţeraşi plus tabăra Udrea care hemoragizează treptat dinspre PDL. Poate Băsescu recîştiga opinia publică? Nu cred: că atracţia lui principală era francheţea, şi a păcătuit exact prin ipocrizie. Ce să mai conducă dreapta unul care se laudă că a salvat ţara de faliment, faliment din care jumătate s-a căscat sub regimul lui, că în anul cînd candida la preşedinţie şi a avut grijă să bage criza sub preş? În rest, să nu mai vorbim, că acuma s-a dat totul pe faţă.
Eu vorbesc aici mai ales de centru dreapta, cum se definesc votanţii cei mai mulţi, dar retorica cea mai gălăgioasă a dreptei noastre este pe extremă, unde nu prea sînt votanţi. Adică o dreaptă naţionalist-creştină, care se ilustrează în donaţii la biserici ca principal program de guvernare, plus adusul luminii de la Ierusalim cu avionul supersonic. Această dreaptă se visează creştin-democrată, fără a băga de seamă două lucruri esenţiale: că la ora asta creştin democraţii sînt cam de stînga pe standarde româneşti, fiind ocupaţi mai ales cu probleme de justiţie socială, şi că baza lor socială peste tot sînt parohiile catolice, vechi de sute de ani şi cu o identitate politică proprie. Publicul creştin de la noi e de nivel carne de tun, să umpli cu el Catedrala Neamului sau să îi dai pomană de sărbători, becalisme, cu alte cuvinte, nu tocmai un public creştin-democrat.
Cum rămîne cu anticorupţia, nu e ea o bună ideologie pentru acest public, mai ales că problemele de integritate sînt mari? Nu: publicul ştie din instinct ce argumentez eu aici mai demult, că nu e treaba partidelor represiunea judiciară a corupţiei, ci a justiţiei, de la partide aşteaptă să se abţină de la a fura prea pe faţă, de la a numi oameni prea deocheaţi la guvernare, etc. Odată ce toate se comportă la fel, anticorupţia nu mai e un stindard care poate diferenţia vreun partid, că nu se ia nimeni după declaraţii. A, dacă ar veni cineva cu o garnitură nouă, de antreprenori fără afaceri cu statul ca sponsori, şi primari curaţi şi eficienţi în faţă atunci criteriul coagulării pe bază de oameni ar putea funcţiona. Dar trendul e invers. Toate partidele mici sînt aşa de sărace în oameni că se bat pe aceiaşi baroni locali sau comunali care se mută de la stînga la dreapta şi invers, atenuînd şi mai mult diferenţa.
Din moment ce am argumentat aici că nu e o necesitate reală unirea dreptei, nu o să dau mari sfaturi ce să se facă pentru asta. Mai degrabă chestiunea unei reforme de centru dreapta mă preocupă. Cum să facem să nu avem ca alternative la unul care preferă Ferrariul pe unul care preferă Jaguarul (dar amîndoi lucrează la stat, că aşa e dreapta noastră), ci mai degrabă pe unul ca Nicuşor Dan, care merge cu bicicleta, metroul, sau o maşină sub cinsprezece mii de euro? Reforma de centru dreapta trebuie să aducă în faţă pe antreprenorul mijlociu sau mărunt, care să ceară un alt tip de stat, unul care să îl ajute, nu să-l încurce în activitatea lui. Din păcate, categoria asta se asociază greu şi se pretinde apolitică, lăsînd discuţiile despre guvernare la diverşi veleitari, mereu gata să facă un partid tocmai pentru că nu se pricep la nimic şi au timp berechet de scris pe forumuri. Din ăştia nu va ieşi absolut nimic.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
, acum 3964 zile, 12 ore, 54 minute, 37 secunde
danb, acum 3965 zile, 6 ore, 3 minute, 29 secunde 
