Opinii

Fir-aţi ale dracu’ de imperii şi de comunişti, aţi sărăcit Vrancea!

Ziarul de Vrancea
3 iun 2013 986 vizualizări
Aflu, din presa centrală şi locală, că, în urmă cu o săptămană, la Tulcea a avut loc o reuniune a căpeteniilor politice din Regiunea 2 Sud-Est unde au fost discutate idei ale Proiectului de regionalizare a Romaniei, coordonat de vicepremierul Liviu Dragnea. Este al doilea obiectiv important al guvernării USL, alături de modificarea Constituţiei, de care se ocupă Crin Antonescu. Am avut curiozitatea să urmăresc, la Tv Digi 24, şi emisiunea „Raport de ţară” avand ca temă regionalizarea, să ascult ce declaraţii publice au făcut decidenţii politici din judeţele Vrancea şi Buzău. După cum decurg lucrurile, anticipez desfăşurările ce se vor petrece în viitorul apropiat. Politicienii USL, care nu-şi mai încap în pene de mandrie că ei ar fi strategii-vizionari care croiesc destinul ţării noastre, vorbesc despre regionalizare cu făţărnicie: este al treilea proiect postdecembrist ca importanţă, după primirea Romaniei în NATO (29 martie 2004) şi în Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).

Poate că aşa va fi. Rămane de văzut şi care vor fi caştigurile reale ale romanilor, pentru că primele două proiecte s-au dovedit benefice. Romania este, astăzi, o ţară euro-atlantică, face parte dintr-un sistem de securitate colectivă extrem de puternic. În acelaşi timp, de pe urma apartenenţei la UE cetăţenii romani au posibilitatea de a călători, de a se stabili şi a munci liber în cele 28 de state membre (ultima primită – Croaţia). În plus, comunităţile locale, societăţi comerciale şi ţărani simpli au posibilitatea să primească, de la Uniunea Europeană, importante sume de bani pentru finanţarea unor proiecte diverse: pentru agricultură, infrastructură rurală, mediu, resurse umane, coeziune socială, activităţi culturale etc. Este vorba de peste 33 de miliarde de euro prevăzuţi în exerciţiul financiar 2007-2013 şi de aproape 40 de miliarde de euro din bugetul pentru perioada 2014-2020. Sunt bani care se adaugă celor alocaţi în perioada de pre-aderare (1999-2007) pentru proiecte de tip PHARE, SAPARD şi ISPA. Mahnirea noastră, a celor ce locuim în această ţară, este că nici un guvern nu a reuşit să creeze acel cadru legislativ pentru accesarea mai rapidă a fondurilor alocate Romaniei. Alte ţări au reuşit. Au făcut reforme structurale. Inclusiv reforme administrativ-teritoriale de amploare. Cum este cazul Poloniei, care a tăiat în carne vie: din 60 de voievodate au făcut 15. Le-au comasat, nu au creat structuri suprapuse. Au făcut statul mai suplu. Autorităţile poloneze ale timpului nu au ţinut cont de interesele voievozilor, panilor, baronilor sau conţilor locali, ci de ale cetăţeanului. În privinţa descentralizării şi regionalizării, Romania a pierdut şi timp şi bani. Tăriceanu nu-şi mai încăpea în piele de bucurie că ataţia investitori străini dădeau năvală în ţara noastră (majoritatea fiind interesaţi de active imobiliare, nu să construiască drumuri, aducţiuni cu apă, canalizări şi staţii de epurare, nemaivorbind de fabrici luate de la „firul ierbii”), iar lui Boc i-au pus „tălpi” chiar partenerii de guvernare UDMR-işti, din teama de a nu-şi pierde majoritatea electorală şi puterea de decizie politico-administrativă în judeţele cu populaţie majoritar maghiară. Acum, cel care are norocul să facă regionalizarea este USL. Măcar de-ar fi şi spre norocul romanilor. Însă foarte mulţi romani au îndoieli. Mă număr printre ei. Dovezi? Lipsa de transparenţă a procesului. La momentul actual, cunoaştem doar personajele care se bat pentru funcţia de guvernator de regiune. Probabilitatea ca ei să caştige este foarte mare. Aceeaşi opacitate şi în cazul revizuirii Constituţiei, sub „înţeleapta” ocarmuire a cuplului Antonescu-Parvulescu (cel din urmă, împreună cu Hrebenciuc şi Bogdan Olteanu, ne-a procopsit cu votul uninominal şi 588 de parlamentari!). Cetăţeanul şi-a făcut datoria la urne, pe 9 decembrie 2012. Şi-a delegat puterea votului celor aleşi. El nu trebuie să ştie cum se face regionalizarea! El trebuie să afle din presă în ce regiune va trăi! Să fie pus în faţa faptului împlinit! Ramele merită măcar atata respect! Apropo de modul de înscăunare a guvernatorilor: în proiectul lui Boc, aceştia urmau să fie aleşi prin vot direct de către cetăţenii viitoarei regiuni. Ca la primari. USL vrea ca super-baronul regiunii să fie ales prin votul direct al baronilor-preşedinţi de consilii judeţene. Progres democratic marca USL! De ce recurg la această marşăvie? Nu-i timp de alegeri! Dar pentru referendumul din vara trecută de unde au făcut rost de timp Ponta şi Antonescu? Aaa, da, au luat din vacanţa parlamentară şi din duminica liberă a cetăţenilor. Au făcut rost, din bugetul de stat, şi de vreo 30 de milioane de euro care s-au dus pe apa sambetei. Poate sunteţi curioşi să aflaţi ce au discutat Dragnea şi Oprişan, la Tulcea, cu cei prezenţi. Îl citez pe acesta din urmă: „Trebuie să existe colaborare între judeţele din regiune pentru ca toate judeţele regiunii să se dezvolte uniform, iar un accent deosebit trebuie pus pe judeţele care sunt mai slab dezvoltate din punct de vedere economic. Este foarte important ca toate judeţele să ajungă la acelaşi grad de dezvoltare într-un timp cat mai scurt”. O dorinţă firească, dar utopică. Nici în SUA, cat este ea de democratică, între California şi Dakota (de Nord şi de Sud) nu există acelaşi grad de dezvoltare. Bine, asta mai treacă-meargă, dar să vedeţi ce a grăit în continuare: „Nu e vina judeţelor că au fost defavorizate de regimul comunist sau că fostele imperii Austro-Ungar sau Otoman au avut interese doar în anumite zone care sunt mult mai dezvoltate decat restul ţării”. Profundă cugetare! Clujul, Timişul, Aradul, Bihorul, Braşovul, Sibiul au fost sub stăpanire austro-ungară, dar au faţă cat de cat occidentală. Constanţa a fost sub stăpanire otomană pană în 1877, dar acolo nu-i sărăcie ca la noi. Şi nici la Brăila nu este, deşi a avut statut de raia turcească. Fir-aţi ale dracu de imperii şi de comunişti! Aţi sărăcit Vrancea şi judeţele surate într-ale sărăciei: Teleorman, Botoşani, Vaslui, Mehedinţi şi încă vreo cateva! Ca să faci o asemenea afirmaţie, însemnă să fi trecut prin şcoală ca gasca prin apă, să fi avut alte preocupări prin cartier, în adolescenţă, ori, ca deţinător al puterii – vreo 17 ani din 23 - să ascunzi adevărul că Vrancea a fost îngropată din punct de vedere economic şi social nu pană în 1989, ci de către guvernele FSN, FDSN, PDSR, PSD („sub regimul Iliescu a avut loc cea mai mare corupţie de la Fanarioţi încoace”, citat din Ion Cristoiu), apoi de cele care au urmat. şŞi nu fac afirmaţii gratuite, ci îmi iau drept aliat documentele. Statisticile. În anul 1968, cand a luat fiinţă, judeţul Vrancea avea 53 709 de salariaţi. În 1989, peste 111 000 de vranceni aveau un loc de muncă. În 1968 erau cateva întreprinderi: Chimica Mărăşeşti, Exportvin, IPROFIL, Fabrica de Confecţii, Fabrica de furnire de la Gugeşti. Nu exista platforma industrială Focşani Sud. În următorii 20 de ani au mai fost construite 16 întreprinderi de nivel republican. Cu o întreprindere ca ISEH, avand 6 600 de salariaţi de înaltă calificare (6 000 de prelucrători prin aşchiere şi 600 de ingineri, tehnicieni, proiectanţi), se putea mandri şi o ţară ca Germania. Iar Oprişan a declarat la Raport de ţară că dictatorul Ceauşescu nu a aprobat nici un proiect de mare investiţie industrială în Vrancea. Nici Pinocchio n-ar avea curajul să afirme aşa ceva. Astăzi, Vrancea are mai puţini salariaţi în economie decat erau în anul 1950 în toate raioanele din care s-a format judeţul, respectiv 19.104 persoane. Ce s-a întamplat din 1989 pană astăzi? Au tăbărat pe economie lăcustele tranziţiei – îndeosebi oameni de partid şi de afaceri, înfometaţi de regimul comunist, desigur -, care le-a ronţăit în folos propriu. Bine că s-a dus pe pustii regimul Ceauşescu. Dar nu poţi da vina pe acel regim cand Vrancea, situată pe locurile 23-24 între judeţe prin anii ’80-’90 ai secolului trecut, ca nivel de dezvoltare economico-socială, a ajuns un judeţ sărac. La Raport de ţară s-a precizat că e pe locul 37. A fost SăRăCITă! Cand pentru fiecare 100 de euro colectaţi din Vrancea, de statul roman, din impozite şi taxe, se întorc tot aici, din bugetul naţional, 129 de euro, înseamnă că judeţul este întreţinut de stat, din munca romanilor de pe alte meleaguri. Mai zice Oprişan despre regionalizare: „Este esenţial să înţelegem că mutarea puterii către comunităţile locale trebuie să devină o realitate. În plus, eu nu aş vorbi despre mutarea parghiilor de decizie la cetăţean, ci despre a aduce puterea în casa lui. Avem obligaţia ca în perspectivă omul de acasă să poată rezolva probleme reale”. Abureală! Aşa de mult îi preocupă pe cei din USL participarea oamenilor la „viaţa reală”, încat o majoritate parlamentară de 70 la sută a votat scăderea pragului de prezenţă la referendum de la 50 la 30 la sută, iar validarea scrutinului la numai 25 la sută. Alt „progres” al democraţiei damboviţene originale! Încheind acest articol despre regionalizare – şi despre alte lucruri trăsnite spuse nu de copii, ci de oameni maturi, cu un cuvant greu de spus în trasarea viitoarei hărţi politico-administrative a Romaniei – mai adaug doar atat: dacă bătălia lui Dragnea et Co. se duce cu gandul la ocuparea funcţiilor de decizie şi execuţie, şi nu pentru satisfacţia identitară şi prosperitatea oamenilor, atunci ea va fi un eşec. Cu un Drum al vinului de la Jariştea la Murfatlar, Vrancea nu scapă de sărăcie. 

 

Radu Borcea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 14

Adaugă comentariu
Ulise Grosu, acum 4270 zile, 48 minute, 15 secunde
@ autorul comentraiului "Du-te dupa...capra !? Este o informatie de interes public limitatule !!!", "Merita !!!!","Fanclub Ulise", "Cetatean", "ion citeste integral
Petrica H., acum 4270 zile, 1 ora, 22 minute, 32 secunde
Il cunosc pe dl. Radu Borcea de la ziarul Milcovul si nu numai. Este un om de mare caracter si un jurnalist de exceptie. Am colaborat, cred mai mult de 30 de ani. Cei care nu-l cunosc isi dau cu citeste integral
buleaua@mistocaru, acum 4270 zile, 2 ore, 28 minute, 14 secunde
Pai Ulise grosu rage de 23 de ani si tu spui ca nu avem vocea poporului?
Mistocaru`, acum 4270 zile, 3 ore, 5 minute, 16 secunde
La un articol pe o problema de actualitate si care se vrea analitic dar fara a recunoaste adevaruri si merite ce pot deveni deranjante, se gasesc foarte multi "titrati" care sa-i dea tare cu citeste integral
ion bulion@merita!!!, acum 4270 zile, 3 ore, 30 minute, 13 secunde
Scri pt ulise sau pt totii ca ulise cu carpra nare nevoie ca are si tap baaa
Cetatean, acum 4270 zile, 4 ore, 38 minute, 50 secunde
Tara s-a distrus dupa 1989,asa i-au facut si domnului Ulise GROSU ,care a spus adevarul:l-au internat la psihiatrie si cine mai stie la ce fel de tratamente l-au supus de nu-si mai revine nici acum!
Fanclub Ulise, acum 4270 zile, 5 ore, 11 minute, 31 secunde
Facem inscrieri pentru fanclub Ulise.Ne gasiti la aceeasi adresa.
Merita !!!!, acum 4270 zile, 5 ore, 15 minute
"Regiunea 2 Sud-Est ' Regiunea 2 Sud-Est arata o regionalizare pe opt mari regiuni. Cu Vrancea lipita de Tulcea si Constanta. Informatia de interes public afirmata in comentariul precedent citeste integral
vrancean, acum 4270 zile, 5 ore, 21 minute, 25 secunde
Nu comentez eu preiau ceva de la un comentariu Dupa fraza de inceput mi-a fost sila sa citesc domnule jurnalist RESTUL. Bate-ti campii. Ma fac ca nu vad chestia cu "fir-ati ai..." Urat citeste integral
Pacat...mare pacat !!!!!, acum 4270 zile, 5 ore, 54 minute, 22 secunde
Domnule director Condurache, NU STERGETI COMENTARIUL.Prezint informatii de interes public. Eu sunt un CITITOR, asa in general ! "Am avut curiozitatea să urmăresc, la Tv Digi citeste integral
, acum 4270 zile, 4 ore, 36 minute, 51 secunde
pacat mare pacat ca te-a nascut ma-ta, ordinar ce esti, iti place ba nenorocitule cum arata vrancea de azi? Pe vremuri ai fi fost ucis cu pietre la marginea satului pentru astfel de informatii, esti citeste integral
Am dat o sansa Vrancei !!!, acum 4270 zile, 3 ore, 48 minute, 50 secunde
Imi place ce ai ajuns tu ! Ma bucur de prostia pura. Nu doresc sa polemizez cu prostia !? Ce am scris eu si ce intelege omul !? Prosti...da multi , vorba unuia !! Am dat o sansa Vrancei. O cale citeste integral
Ulise Grosu, acum 4270 zile, 5 ore, 50 minute, 20 secunde
Care este informatia de interes public, in comentariul Dvs. ?
****, acum 4270 zile, 5 ore, 25 minute, 49 secunde
Du-te dupa...capra !? Este o informatie de interes public limitatule !!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.