Opinii

Coabitare sau cartel

Alina Mungiu-Pippidi
26 mai 2013 2157 vizualizări
Două fantome paralele bantuie coşmarele politice ale românilor. Una e coaliţia, pentru că nu se poate coaliţie la noi pe a cărei destrămare să nu se parieze zilnic.

A doua e coabitarea, care e mult mai puţin decat o coaliţie, un fel de pact de negreasiune, dar tot prea mult pentru unii. Coabitarea Băsescu-Ponta a fost de la început pe placul a puţini, cu fundamentaliştii ambelor tabere în tranşee din ziua întîia. Dar a fost un moment cand mi s-a părut că am reuşit să convingem lumea de ideea de bun simţ că pacea e mai bună decît războiul, mai ales cand nu erau şanse ca războiul să se termine prin înfrangerea totală a uneia din cele două tabere. Acum însă liderii de opinie tineri, dintre care unii nu sunt corupţi, ci sinceri, au început iarăşi să se plangă şi să insinueze că avem de fapt de a face cu un cartel, nu cu o coabitare, cu alte cuvinte cu o înţelegere mafiotă a unor tabere care ar trebui în mod normal să fie în competiţie sau chiar contradicţie, şi asta pe cadavrul justiţiei, dreptei sau stangii pure- după caz.
Hai să vedem dacă înţelegerea Băsescu-Ponta chiar corespunde definiţiei unui cartel care subminează competiţia politică, în schimbul căreia cele două părţi nu îşi mai fac nici opoziţia pe care o cere democraţia. Aş începe prin a observa că în orice caz cartelul este incomplet, chiar dacă l-am admite. Au Băsescu şi Ponta interese în comun cu Sorin Roşca Stănescu şi cei din spatele său? Judecînd după scandalul Bârsan, nu. Este evident că SRS reprezintă un grup care ar fi vrut culpabilizarea şi lichidarea totală a DNA şi a organismelor anticorupţie. Grupul acesta e facţiune pe faţă la liberali, şi se bucură de solidaritatea şefiei partidului. Dar astea nu sunt şi interesele PSD, partid raţional, unde conducerea pune şi scoate din priză cand vrea, şi unde s-a dat semnalul că ancheta anchetatorilor e o eroare, dă prost. Acelaşi lucru s-a văzut şi la numirile din justiţie, cand s-a insinuat că nemulţumirea de la Antena 3 a lui Roşca et comp este teatru, că de fapt sunt super fericiţi cu numirile lui Kovesi & Niţu. De fapt, e fals. Kovesi o fi avînd simţul ierarhiei mai dezvoltat ca Morar, dar nu o văd intervenind ca să oprească dosare.
Într-o lume a posibilităţilor limitate, opţiunea pentru ea a fost bună pentru noi şi rea pentru SRS & comp. Cum rămîne cu dl. Voiculescu, e el inclus în cartel? Nu: deşi dl. Voiculescu pare pacificat, nu e acceptat în marea înţelegere, deşi ar vrea el,  interesele lui fiind prea diferite. Sau poate dl. Becali, celălalt mare lider de opinie recrutat anul trecut de Crin Antonescu (care se întreabă de ce nu vin intelectualii în partid şi dă vina pe lipsa noastră de capacitate de angajare şi voluptatea criticii de pe margini). O fi Becali inclus în vreun cartel? Nu: că altfel nu o lua la fugă de când auzea zvon de condamnare de a trebuit întors de la aeroport.
Nu doar că nu avem un front complet, dar nici în partea de front nu e adevărat că nu există opoziţie. Mişcarea populară a consilierilor prezidenţiali, plus alţi ofiţeri, a fost creată ca să spargă PDL-ul pierdut de şeful statului pentru că PDL-ul nu se opunea destul de energic USL, dar ţinta finală e mai ales electoratul PNL. Disidenţa de la liberali e provocată tot de tabăra Băsescu, aşa că, har Domnului, nu ne lipsesc încercările de a distruge pe alţii sau a le face concurenţă. Ca întotdeauna de la spargerea alianţei DA încoace, politica românească este despre canibalizarea la dreapta, nimic altceva, diverse facţiuni aşa zise de dreapta (toate, de fapt,  credincioase în investiţii de stat şi multiplicatori keynesieni, cu idei puţine şi vechi) se fagocitează reciproc aliindu-se pe rand cu partidul ”A treia cale” pesedist ca să agaţe cat mai mult din electoratul urban şi activ.
Au interese electorale comune PSD şi preşedintele? Doar atat cat Băsescu face ce ştie el mai bine, praf şi pulbere pe aceeaşi parte cu el din vechii lui aliaţi şi prieteni. Dar nu aş numi asta cartel, că odată ce îi va reuşi, PSD-ului nu îi va mai conveni o dreaptă unificată, chiar pseudo cum e ea, că prea e slab aliatul PNL la ridicat steagul ideologic, nici să vrei să cazi la ei în groapă rişti să nu o găseşti de discreţi ce sînt.
În sfîrşit, există a treia mare bănuială groaznică şi sinistră, că există un cartel limitat la imunitate. Becali şi Voiculescu nu sunt incluşi, de aici furia PNL, dar alţii sunt. Cum ar fi, de exemplu, să vedem că nici Elena Udrea, nici Radu Mazăre nu mai sunt pe viitor deranjaţi de justiţie cu vreo întrebare şi că pactul de neagresiune s-a făcut doar pe cele esenţiale? Circulă demult liste cu ai cui sînt băieţii şi fetele astea de au fost numiţi acuma prin procuraturi.
La asta, dragi tovarăşi comentatori prăpăstioşi, vă spun doar atat: că dacă se vor face plangeri cu temei contra lui Udrea&Mazăre, că dacă se vor găsi destui jurnalişti să le şi urmărească şi să le şi publice, şi destui oengişti să le urmărească, eu nu m-aş teme chiar aşa de tare nici de asta. Pană atunci, sfatul meu rămîne ca şi pînă acum: nuanţaţi, băieţi, nuanţaţi, că lumea e din fericire mai complicată decat vi se pare vouă şi încă răspunde la strategiile celor care fac efortul s-o priceapă, nu s-o schematizeze.

Alina Mungiu Pippidi

Alina Mungiu-Pippidi este unul dintre cei mai importanţi politologi români, având ca domenii de expertiză politicile publice şi democratizarea. Ea conduce catedra de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin şi este initiatoarea portalului www.romaniacurata.ro, al Societăţii Academice din Romania.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ionut Cititorul, acum 3980 zile, 8 ore, 55 minute, 11 secunde
De ce oare ambele notiuni:"coalitie" si "coabitare" incep cu litera "P" ?
Ionut C, acum 3980 zile, 8 ore, 53 minute, 17 secunde
Pardon, cu litera "C".....Scuze!
Doar cititor in ...stelele de pe tavan !!!!, acum 3980 zile, 2 ore, 40 minute, 14 secunde
Din acelasi motiv cu care si Cititorul incepe cu "c" ! Problema este ca unii zic ca citesc, se fac ca citesc, se lauda ca citesc, dar...nu pricep !! Rau este sa fii "crost" citeste integral
I.C., acum 3979 zile, 20 ore, 25 minute, 51 secunde
Cata inteligenta in ultimul comentariu!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.