Generaţia "Beton şi sticlă"
Înainte de apariţia virusului gripei aviare sau porcine s-a manifestat gripa umană în diferite faze ale ei. Una din aceste faze se manifestă din plin astăzi, fără ca cineva să fie preocupat de crearea vreunui vaccin pentru a o combate. Este vorba de un virus ce a pătruns subtil în capul guvernanţilor, în concepţia autorităţilor, vis-a-vis de actul de cultură. Virusul se dovedeşte a fi extrem de periculos pentru întreaga naţiune română. Excluderea culturii de pe agenda de lucru a Guvernelor noastre postdecembriste este o realitate. Primul ministru al ţării nu foloseşte prea des cuvântul "cultură" în ieşirile sale publice, ca şi cum această criză economică şi financiară ar putea fi rezolvată numai cerând oamenilor să suporte consecinţele austerităţii, ale supraimpozitarii, coroborat cu stoparea a tot ce înseamnă cultură, învăţământ şi artă.
Autorităţile române de astăzi se orientează din ce în ce mai mult spre "beton şi sticlă", gândind poate că fiii şi nepoţii noştri, şi ai lor, doar de aceste ingrediente au nevoie pentru a-şi desăvârşi existenţa. Dacă unele guverne au minimalizat actul de cultură în general, facand un pas înapoi în fata acestuia, altele l-au redus la tăcere. Cel puţin cultura scrisă aproape că nu mai există ca ramură distinctă printre departamentele Ministerului Culturii, ea fiind trecută undeva la "şi altele". Acum, odată cu apariţia virusului crizei economice şi financiare, nici nu ştiu dacă mai este necesar să amintesc autorităţilor definiţia culturii: Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Totalitatea vestigiilor materiale dar şi spirituale păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunităţii omeneşti dintr-o anumită epocă. Am făcut-o în speranţa că unii dintre guvernanţi n-o ştiu, ori n-au ştiut-o niciodată, de vreme ce nici nu vor să audă de finanţarea acestui domeniu.
Cum va fi reconstituită imaginea comunităţii româneşti din această etapă, dacă nu ne propunem altceva decât beton şi sticlă. Ce vrem de la generaţiile tinere de azi cărora le servim în fiecare zi doar crize, calamităţi "intelectuale" (manele, cătuşe, corupţie, parvenire), iar idolii lor tind să devină "mailaţii, ciumacii şi minunaţii" acceptaţi pe toate canalele mass-media. Violenţa fizică şi de limbaj caracteristică ultimilor ani este şi consecinţa slăbirii actului de cultură şi implicit a educaţiei. Mai ales a educaţiei din şcoli, pentru că părinţii, aproape nu mai au timpul necesar să o facă, copleşiţi de fuga permanentă după procurarea mijloacelor necesare traiului fizic.
Generaţia "Beton şi sticlă" este una rece, din ce în ce mai depărtată de actul cultural în sine, de cunoaşterea valorilor spirituale ale neamului din care se trage si de cultura universală. Dar nu putem reproşa nimic celor tineri. Nu cred că ei poartă vina acestei situaţii. Greşeala porneşte de la concepţia culturală, de la modalitatea de abordare a aceastei laturi a existenţei umane. Iau exemplul anilor 70 – 80, generaţia "Liceenii". Când nici nu existau meditaţiile plătite, profesorii făcându-le din dragoste şi admiraţie pentru elevi, pentru şcoală, pentru actul educaţiei, faţă de care se simţeau răspunzători în faţa viitorului.
Iată unde duce ideea de "beton şi sticlă", la abandonarea unor principii cândva consacrate în legile învăţământului şi culturii, la depărtarea dascălilor de esenţa actului instructiv. Ei sunt cuprinşi aproape în totalitate de nesiguranţa zilei de mâine, de frica rătăcirii în nebuloasa situaţie materială. Aproape că nu-i mai interesează finalitatea şi eficienţa orelor de curs. De multe ori sunt "absenţi", deşi sunt prezenţi la orele de curs, gândul lor alunecând spre problemele personale care-i copleşesc în fiecare zi. Societatea i-a transformat pe unii profesori în automatisme de transmitere a datelor cerute de nu ştiu care programă, din care, de cele mai multe ori, elevii nu înţeleg mare lucru. Neadaptabilitatea profesorilor, interesul scăzut al acestora faţă de performanţa în Educaţie ţin de societatea în care sunt obligaţi să supravieţuiască şi de atitudinea autorităţilor faţă de statulul dascălului şi faţă de actul de cultură şi educaţie în general.
Atâta timp cât planurile de viitor ale guvernanţilor vor aşeza în coada priorităţilor tot ce înseamnă educaţie, spirit şi artă, România se va alege cu o generaţie "beton", prin care se va putea vedea ca prin "sticlă".