Cum se făcea practica şcolară pe timpul comunismului
Îmi amintesc şi eu cum am fost suit într-un camion deschis şi adus de la şcoala Reghiu în Staţiunea viticolă din Odobeşti, tocmai când se făceau pregătiri intense pentru vizita primului viticultor al ţării. Atunci am văzut şi eu, pentru prima oară, cum arată un Preşedinte. Trebuia să ajutăm la pregătirile ce se făceau pentru marele eveniment. Se stabilise locul pe unde trebuia să treacă suita conducătorilor iubiţi. Era o alee din beton ce tăia podgoria în două. Ne-au pus să legăm struguri cât mai mulţi la fiecare butuc. Ne-au dat aţă verde, să nu se observe de la distanţă. Am legat mulţi ciorchini: butucii de vie, săraci până la venirea noastră, aveau mai multe poamedecât frunze. Unul legase la acelaşi butuc şi struguri albi, şi negri, amestecaţi. Ne-au îmbrăcat cu haine de sărbătoare şi ne-au învăţat să strigăm: Ceauşescu România- Stima noastră şi mândria ! Am strigat vreo două zile, să ne obişnuim cu sensul cuvintelor. Le-am auzit mulţi ani după aceea. Le ştiam mai bine decât ştiam rugăciunile bisericeşti pe care mi le spunea mama şi pe care trebuia să le rostesc în fiecare seară înainte de culcare.
A venit ziua cea mare. Elicopterul s-a răsucit de câteva ori deasupra Odobeştiului şi a coborât pe stadion. Aşteptam ascunşi prin vie, lipiţi de sârmele întinse care gemeau sub greutatea producţiei din acel an. Se raportase cea mai mare recoltă de struguri de până atunci. Contribuisem şi noi la acestă minciună sfruntată care avea să facă o bortă în economia ţării. Suita pătrunsese pe alee. Preşedintele păşea cu fruntea sus. În spate, îl urmau alţii, în costume negre, cu feţe grase şi burţi umflate, cu mâinile împreunate la spate. Sclipeau blitzurile aparatelor de fotografiat. Rândurile de vie cădeau perpendicular pe alee, iar din ele, ca din senin, se ridicau perechi de dansatori în costume tradiţionale, care dansau după ritmuri populare în întâmpinarea preşedintelui. Poalele rochiilor se umflau în vârtejul dansului lovind frunzele şi boabele strugurilor grei. Preşedintele îşi mişca braţele salutând cerul şi festivitatea. Din când în când, le împreuna, sugerând mulţimii să fie strâns unită în jurul conducătorului. Dansatorii treceau prin faţa alaiului iubit pierzându-se în partea cealaltă a aleii. La un semn începeau aplauzele. Tovarăşul se îndreptă spre vie, se aplecă să ia o boabă de strugure, chiar de la butucul pe care îl aranjase colegul meu. Rămase pironit pentru câteva clipe cu privirea ţintă pe strugurii negri şi albi amestecaţi pe aceeaşi coardă de viţă nobilă. Văzuse aţa ce susţinea strugurele înrourat… Se ridică şi făcu semn de unitatecătre mulţime. Era mulţumit de producţia pe care tocmai o pipăise şi era convins că treburile puteau merge din ce în ce mai bine! Merse la microfon şi se adresă viticultorilor. Le spuse că producţia poate să fie şi mai mare în anul viitor!
Mă gândeam deja la aţa pe care trebuia să o procurăm din timp, să fie groasă şi mătăsoasă şi, dacă se poate, să strălucească în lumina soarelui, să fie preşedintele mai impresionat de la un an la altul.
Gheorghita MOCANU
Gheorghiţă Mocanu este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania