Opinii

205 şi 206 Cod Penal: din cauza trompetelor nu se mai aude vioara democraţiei

Simona POPESCU
8 mai 2013 2485 vizualizări
Ca de obicei cand se iau asemenea decizii importante care afectează întreaga societate, romanii lipseau.

Plecaţi din localitate în minivacanţă sau ocupaţi să caute carne de miel mai ieftină, ce să înţeleagă ei la aflarea veştii că insulta şi calomnia au fost reintroduse în codul penal? Decizia Curţii Constituţionale a Romaniei (CCR) este efectul direct al atacurilor de o violenţă extremă ale trompetelor lui Voiculescu asupra judecătorilor CCR, ulterior deciziei membrilor Curţii de invalidare a referendumului din vară. Numai că, surpriza va fi foarte mare cand toţi vor realiza că prin reintroducerea în Codul Penal a insultei şi calomniei întreaga societate se reaşează pe alte principii. De acum încolo oricine îi va spune unui politician murdar în faţă: «eşti un corupt», sau va întreba un administrator de bloc infractor «de ce îmi furi banii ?», va ajunge în instanţă în penal, tarat ani de zile prin tribunale, cu mare risc de a se alege cu cazier. Pană acum, corupţii şi infractorii se codeau destul de mult pană să meargă în civil şi să deschidă proces: o dată pentru că plăteau taxa de timbru şi puteau pierde banii în caz de eşec, iar în plus, nu puteau obţine cazier, ci doar despăgubiri, mai mari sau mai mici, în funcţie de cum decidea instanţa.
E totuşi bine de spus încă de pe acum că dacă această decizie a CCR va ajunge să fie aplicată, ea se transformă în cel mai cumplit instrument de represiune post-decembrist. Nu numai că orice jurnalist va ajunge să se autocenzureze, ci întreaga societate civilă devine vulnerabilă. Iar ONG-urile care se ocupă de combaterea corupţiei vor fi cele mai afectate. Păi cum să emită comunicate sau să facă analize scriind aşa cum ne-au obişnuit, pe şleau, despre elementele concrete rezultate din studii şi din probele studiate? Orice hoţ, corupt, incompatibil care şi maine ar introduce în Codul Penal infracţiunea de “integritate din culpă” dacă ar putea  - ba chiar ar pedepsi-o cu maximum de ani de închisoare – va începe terorizarea celui care l-a arătat opiniei publice exact aşa cum e, hărţuindu-l apoi prin instanţe pentru a obţine condamnarea penală a celui care a spus adevărul.
Şi aici ştiu ce spun: zeci de ani de zile am văzut, ca jurnalist, cum pentru articole corecte şi bine documentate, jurnaliştii erau imediat taraţi în judecată pe penal. Doar pentru că au fost îndrăzneţi şi au scris adevărul, ani întregi au fost hărţuiţi prin sălile de judecată. Dreptatea se caştigă apoi greu, cu chin şi bani mulţi daţi avocaţilor, cu enorm stres şi spaima că baronul local sau infractorul e dispus să plătească oricat, să dea mită justiţiei pentru spălarea imaginii lui. Şi să nu vă imaginaţi că semnalele de presă nu au fost preluate de organele de anchetă. Dar chiar şi ulterior cercetaţi şi chiar şi condamnaţi pentru infracţiunile despre care a scris jurnalistul, adevăraţii penali tot nu renunţau la procesul intentat presei în speranţa că, dacă reuşesc condamnarea autorului dezvăluirii, se pot prevala de acest lucru la recursurile contra deciziilor justiţiei pentru faptele lor reprobabile.
Cei care au salutat hotărarea CCR uită sau ignoră faptul că decizia de dezincriminare din Codul Penal a celor două articole a fost condiţie de îndeplinit pentru primirea noastra în UE. Ai noştri, s-au prefăcut doar că dezincriminează şi, pentru că nu au dorit să piardă această puternică armă, au lăsat-o agăţată undeva, pe un parcurs de unde să se poata reinventa. Mulţi habar nu au că ambele articole, 205 şi 206 au fost apărate cu disperare de către oamenii lui Ion Iliescu – printre care chiar actualul judecător CCR Ion Predescu, acelaşi care a susţinut în anii ‘90 la Parlament şi o lege a presei extrem de restrictiveă la care nu s-a renunţat decat în faţa unor puternice reacţii şi proteste interne şi mai ales internaţionale.
Am auzit voci care se bucură că, în fine, s-a ajuns la această noua decizie a Curţii Constituţionale care a infirmat interpretarea anterioară dată de ÎCCJ care blocase cumva insistenţa penalilor reali în a-i pedepsi pe autorii dezvăluirilor încercand să-i facă penali, la radul lor. Fără vreo vină, în afară de aceea de a spune adevărul. Cei care se bucură sunt victimele apariţiei unui limbaj violent, victimele unor insulte şi calomnii la comandă care, fără să analizeze profunzimea problemei, consideră că tot răul împortiva lor s-ar fi produs din cauza absenţei unor sancţiuni penale. Şi atunci au făcut tot posibilul să fie toţi pedepsiţi. Toţi cei care au curaj să spună lucrurilor pe nume! Numai că aceştia uită că tot ceea ce pregătesc pentru ei, în speranţa de a scăpa de lăturile aruncate în direct de către trusturile de presă de atac spre viaţa lor personală, se va întoarce împotriva lor, într-o bună zi. Soluţia ar fi fost simplă şi Societatea Academică din Romania (SAR) a propus-o în cadrul unei dezbateri la CNA: să se organizeze un grup de lucru, la care să participe societatea civilă şi jurişti ai CNA, în care să fie analizate legile cu impact şi incidenţa asupra organismelor media, iar apoi să se facă propuneri concrete prin care oamenii politici (în multe cazuri sunt în acelaşi timp şi oameni de afaceri controversaţi), să nu mai poata controla mass media.
Pană una, alta, citim opinii antagonice. Nu pot să nu îmi reamintesc cum, pe vremea cand aveam o presă scrisă independentă şi puternică, de la care preluau televiziunile ştiri şi nu invers cum e acum, redactorii şefi (încă nu apăruseră patroni şpăgari interesaţi să-şi dezvolte afacerile bănoase cu statul folosind propriile gazete pe post de instrumente de presiune politică şi şantaj), reacţionau de fiecare dată în faţa acestor abuzuri împreună. Vocea presei independente devenea atat de puternică încat politicienii, oricine ar fi fost ei, în cele din urmă erau obligeţi să cedeze şi să păstreze/respecte independenţa presei, renunţand la abuzuri. Acum, am auzit o voce slabă, care nu ştie ce şi cum să explice opiniei publice şi nici cum să mobilizeze cetăţenii să se apere împotriva acestui grosolan atac al penalilor împotriva esenţei democraţiei. Din cauza trompetelor nu se mai aud viorile. Iar libera exprimare redevine un deziderat îndepărtat.


Licenţiată în jurnalism şi ştiinţele comunicării, Simona Popescu este coordonator al proiectului Alianţa pentru o Romanie Curată - www.romaniacurata.ro - şi realizator de emisiuni radio.

Articolul original poate fi citit aici: http://www.romaniacurata.ro/205-si-206-cp-din-cauza-trompetelor-nu-se-mai-aude-vioara-democratiei-3977.htm


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
R.A., acum 3976 zile, 4 ore, 48 minute, 23 secunde
"411" "In coformitate cu art.205 si 206 din Codul Penal,instanta condamna pe inculpatul Patimasu Sile la un an,o luna si 15 zile de inchisoare ..." Cu suspendare",licari o citeste integral
, acum 3976 zile, 6 ore, 14 minute, 51 secunde
Foarte bine ca au fost reintroduse insulta si calomnia. De o buna bucata de vreme asistam la o mahalageala publica indescriptibila. Fiecare se face cu fiecare cu ou si cu otet, cu un vocabular demn de citeste integral
danb, acum 3976 zile, 13 ore, 11 minute, 47 secunde
Ciudata combinatie de argumente. Deci judecatorii CCR s-au suparat pe cei de la Antena3 si s-au razbunat incriminand din nou insulta si calomnia. Desi aceasta CCR este BASISTA autoarea ii scoate cumva citeste integral
putzandrum, acum 3976 zile, 15 ore, 1 minut, 20 secunde
Rusine Ziarul de Vrancea ca publici un articol fara toate diacriticele. „Jurnalistei”, art. 205 si 206, din partea limbii române!
vrancean, acum 3976 zile, 17 ore, 2 minute, 2 secunde
Din recenzie se intelege ca aceste articole se reintroduc din cauza atacurilor violente ale trompetelor lui Voiculescu.Iata formatori de opinie in presa locala. Pacat!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.