Hoţii de suflete - trădătorii de neam
Tot timpul m-am ferit să afirm că românii au o adevărată vocaţie pentru furt. Bătrânii spuneau că aceasta este o boală - cleptomania - cum îi spun învăţaţii şi tratau hoţia ca atare: îşi educau copiii în spiritul adevărului - Dumnezeu vede totul, Dumnezeu nu doarme - există un judecător imparţial.
Când eram mic consideram furtul ca un păcat mult mai mare decât crima, pentru că la frica de judecata lui Dumnezeu se adăuga şi ruşinea - cum să mai dai ochii cu vecinii!!...
Prima pildă şi unica pe care am văzut-o a fost că nişte hoţi, care i-au furat unui gospodar un porc înainte de Crăciun şi s-au dus să vândă carnea la piaţa din Vizantea, au fost purtaţi prin sat cu carnea în spate în drumul lor către miliţie. Pedeapsa a fost pe măsură, cinci ani de închisoare, iar făptaşilor le-a rămas porecla - puşcăriaşul, ai lui puşcăriaşul.
Am respins tot timpul afirmaţia că românul este hoţ prin vocaţie, bazându-mă pe faptul că în satul meu nu s-a auzit de furt, că pleca omul seara de la târlă unde avea destul de multe bunuri (oi, vaci, porc, alimente), având ca paznic doar unu-doi câini, şi nu s-a pomenit ca să-i dispară ceva.
Sunt gata să înţeleg mecanismul prin care s-a dezvoltat acest sport. După ce statul ne-a furat pe toţi la drumul mare, furtul devenise un act de dreptate, dar după 1989 am început să ne furăm unii pe alţii, adică să ne furăm căciula, pentru că am înţeles conceptul de ,,proprietate socialistă”, ca fiind egal cu cel de proprietate personală - munca omului: e păcat de munca omului.
Am sperat că privatizarea va duce la o reaşezare a lucrurilor pe vechile principii de respect al muncii aproapelui, dar nu s-a întâmplat aşa, pentru că privatizarea a fost tot furt la drumul mare…
Tragedia noastră actuală e că n-am înţeles că nu-i totul de furat, că nu ne aparţine totul, că nu se poate fura şi sufletul.
Zilele acestea ne-a venit de la Iaşi, din Copou - Panteonul culturii şi al sufletului Naţional Românesc -, vestea unui fapt oribil, furtul a trei suflete dintre cele mai mari ale poporului român: Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Nicu Gane şi Ciprian Porumbescu. Această ştire m-a oripilat mai mult decât orice nelegiuire făcută acestui neam şi m-a făcut, pentru prima dată, să mă gândesc la pedeapsa cu moartea, da, la pedeapsa cu moartea pentru că este vorba de uciderea a trei suflete care şi-au câştigat prin muncă şi har, dreptul la nemurire, dreptul de a fi în veac, soli ai sufletului şi neamului românesc. Cum e să omori un nemuritor!?
Iată şi motivaţia acestui ,,rechizitoriu” pentru crimă cu premeditare!
1). Barbu Ştefănescu-Delavrancea (1858-1918) s-a născut la Bucureşti în Bariera Vergului. Tatăl său era descendent din familia unor ciobani vrânceni, „strămutat în marginea Bucureştilor, în căutarea unei munci mai rodnice“, de unde fiul şi-a luat şi numele ,,Delavrancea”. A făcut studii de drept în ţară şi la Paris. A fost un avocat celebru, renumit prin elocinţa cu care pleda la bară, în mediul universitar şi la Academie. L-a apărat pe I. L. Caragiale în „Procesul CAION”. A fost supranumit de Titu Maiorescu, „fiara cuvântului”. A fost deputat de Putna în anul 1907.
Barbu Delavrancea a fost unul din marii noştri scriitori: Hagi Tudose, Sultănica, Trubadurul, Paraziţii etc. Prin proza sa, Delavrancea se înscrie în rândul scriitorilor realişti.
De asemenea, Barbu Delavrancea a fost un mare dramaturg cunoscut prin trilogia Moldovei, inspirată de evenimentul morţii lui ştefan cel Mare, „Apus de soare" (1909), o dramă istorică, romantică, impresionantă prin lirismul şi dimensiunile grandioase ale domnitorului Ştefan. Drama „Apus de soare” este completată de „Viforul" (1910) - domnia lui Ştefăniţă Vodă şi „Luceafărul" (1910) - care evocă domnia lui Petru Rareş. Delavrancea a fost un mare publicist (România liberă, Epoca, Literatură şi ştiinţă, Revista nouă). A fost un mare iubitor al poeziei şi a limbii populare. Discursul de intrare în Academia Română (1913) s-a numit Din estetica poeziei populare. Barbu Delavrancea s-a stins din viaţă la Iaşi în 29 aprilie 1918 cu regretul de a nu fi apucat Unirea cea Mare pentru care luptase cu multă înflăcărare.
2) Nicolae Gane (1838-1916) s-a născut la Fălticeni. A fost prozator şi memorialist, membru al Academiei Române. A urmat studii juridice la Paris, după care a ocupat mai multe funcţii: preşedinte al Tribunalului Suceava, prefect al Judeţului Suceava, judecător la Curtea de Apel din Focşani şi apoi la Iaşi. Nicolae Gane a fost membru al Societăţii Junimea din Iaşi, publicând nuvele şi poezii lirice în revista Convorbiri literare. Nicu Gane a scris nuvele şi povestiri romantice: Domniţa Ruxandra, Fluierul lui Ştefan, Comoara de pe Rarău, Hatmanul Baltag, Stejarul din Borzeşti etc.
A fost ales de cinci ori primar al Municpiului Iaşi (1872-1876; 1881; 1887-1888; 1895-1899; 1907-1911), calitate în care a împlinit câteva proiecte mari, foarte importante pentru acel timp şi pentru istoria ulterioară a Iaşului: aducţiunea apei potabile de la Timişeşti, asfaltarea şi întreţinerea unor străzi şi trotuare, proiect aprobat de regele Carol I; construirea primei uzine electrice etc.
3). Ciprian Porumbescu (1853-1883) s-a născut la Stupca, azi Ciprian Porumbescu, ca fiu al preotului Iraclie Porumbescu, a fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori din timpul său, cu studii de specialitate la Suceava, Cernăuţi şi Viena.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de studii muzicale complete, dar pasiunea şi patriotismul său l-au situat de foarte tânăr în fruntea luptei pentru emanciparea românilor din Bucovina: a condus Corul Societăţii Culturale „Arboroasa” din Cernăuţi, iar în anul 1871 a participat la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A. D. Xenopol, Nicolae Teclu, uimind pe cei prezenţi cu minunatul său cântec de vioară.
Cu ocazia bursei, obţinute la Viena, a dirijat Corul Societăţii Studenţeşti „România Jună” şi tot la Viena a scos, în anul 1880, „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români” („Balada pentru vioară şi orchestră, op. 29”, „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”).
Ciprian Porumbescu a creat prima operetă muzicală de la noi „Crai nou”, al cărui text a fost scris de compozitor pe textul poeziei lui Vasile Alecsandri. Premiera operei a avut loc la Gimnaziul Românesc din Braşov, azi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, unde compozitorul era profesor. Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” etc.
Ciprian Porumbescu s-a stins din viaţă la numai 29 de ani.
* * *
Iată faptele celor „furaţi” stimaţi români, iată încotro ne îndreptăm! Acum când toate dihoniile se abat în mintea noastră, în viaţa noastră şi la hotarele noastre, noi trebuie să stăm cu parul de veghe la straja sufletelor noastre, a simbolurilor noastre naţionale. Luaţi aminte la vecinii noştri…! Prin aceste gesturi, dovedim că suntem, cu adevărat, sălbatici, că nu mai avem nimic sfânt.
Cred cu toată convingerea că trebuie să ne gândim foarte serios la Vlad Ţepeş şi să-l „reevaluăm”: „Dacă lăsai o pungă cu galbeni o găseai a doua zi tot acolo” – leacul era simplu, ţeapa!
Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă această nelegiuire s-ar înfăptui la alţii, la alte comunităţi. Mai suntem noi creştini, mai avem vreun Dumnezeu, dacă vindem sufletele moşilor noştri pe nimic!??
Dar pentru că nu se face nimic cu duhul blândeţii, cer Parlamentului României să dea o lege ca asemenea fapte să fie pedepsite ca trădarea de neam, iar cei însărcinaţi cu paza acestor valori, dacă nu vor fi găsiţi făptaşii, să plătească din propriul buzunar.
Nicolae Gane
Barbu Delavrancea
Ciprian Porumbescu
Costică Neagu este de peste 30 de ani profesor de limba şi literatura romană, iar în prezent este profesor asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti - Departamentul Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar Focşani. Totodată este preşedintele Asociaţiei Personalului Didactic „Simion Mehedinţi”, care şi-a propus restituirea tezaurului ştiinţific şi cultural lăsat de savantul născut în comuna Soveja. Profesorul Neagu şi-a pus semnătura pe numeroase cărţi, articole şi studii dedicate învăţămantului şi oamenilor de cultură din aria sa de interes.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
Profesorul vrâncean Costică Neagu: Scrisoarea deschisă a președintelui Nicolae Manolescu publicată cu puțin timp înainte de a muri
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 19
Adaugă comentariu
luna, acum 4057 zile, 3 ore, 13 minute, 13 secunde
schimbu3, acum 4057 zile, 5 ore, 24 minute, 3 secunde
Ulise Grosu, acum 4057 zile, 3 ore, 52 minute, 41 secunde
NDN, acum 4057 zile, 5 ore, 31 minute, 32 secunde
Cosmy de la paunesti precizeaza, acum 4057 zile, 6 ore, 49 minute, 24 secunde
, acum 4057 zile, 10 ore, 3 minute, 26 secunde
W.F.K.Wurvu, acum 4057 zile, 10 ore, 8 minute, 5 secunde
Ulise Grosu, acum 4057 zile, 6 ore, 44 minute, 55 secunde
Ion Bulion, acum 4057 zile, 10 ore, 40 minute, 55 secunde
Ulise Grosu, acum 4057 zile, 10 ore, 6 minute, 53 secunde
Ulise Grosu, acum 4057 zile, 11 ore, 42 minute, 4 secunde
R.C. 45+, acum 4057 zile, 7 ore, 55 minute, 5 secunde
Ulise Grosu, acum 4057 zile, 6 ore, 47 minute, 18 secunde
R.C. 45+, acum 4057 zile, 14 ore, 38 minute, 7 secunde
maria, acum 4057 zile, 21 ore, 19 minute, 16 secunde 
