Gura lumii slobodă…
Afirm acest lucru deoarece cunosc speţa, deoarece tot ce ţine de şcoală mă interesează, chiar dacă risc să se arunce cu pietre după mine. Aş dori să fiu cât se poate de clar: pledoaria mea nu este pentru a spăla faţa prefectului, faţa doamnei profesoare Ana-Luiza Popescu.
Pledoaria mea urmăreşte să stăm strâmb şi să judecăm drept, fără prejudecăţi. Cine s-ar fi interesat şi ar fi fost atent la concursul pentru ocuparea unui… biet post de bibliotecar şcolar!!, dacă nu era la mijloc un nume. Cine s-a revoltat că timp de aproape 3 ani Colegiul Cuza nu are bibliotecar. Cred că nimeni sau aproape nimeni!!! Făţărnicia este religia societăţii noastre otrăvită de neputinţa de a spune verde-n faţă, dar mai ales de neputinţa de a face ceva concret pentru îndreptarea unei erori.
Nu vreau să mă pun bine cu nimeni, dar sunt sensibil la tot ceea ce se spune despre şcoală.
Am devenit foarte atent atunci când am văzut că ,,scandalul” priveşte şcoala, al cărui slujitor credincios am fost toată viaţa, dar mai ales am devenit atent atunci când am văzut interesul imens pe care ,,opinia publică” îl acordă acestui concurs, concretizat în peste 4000 de vizualizări - imens -, cu toate că nu e vorba de un post de conducere sau politic. Acest lucru nu poate decât să bucure pe cei care pescuiesc în ape tulburi. Să vedem câte vizualizări sunt de obicei la un material cultural, ştiinţific sau chiar la o opinie corectă…
Ziarul de Vrancea şi-a făcut datoria aducând problema în spaţiul public, lucru absolut corect. Problema e cum se prezintă un asemenea fapt şi cum ,,judecăm” noi, opinia publică, aceste semnale, unde-i adevărul adevărat!!
Eu am intrat în acest joc dintr-un sentiment de solidaritate cu şcoala, hăituită de toată lumea, uneori chiar de slujbaşii săi care, suspect, nu au reacţionat în niciun fel la această ,,bombă” - lasă că bine-i face!!! - negândindu-ne la pierderea elevilor care au fost vitregiţi de bibliotecă aproape 3 ani. Şi ne mai mirăm de ce se întâmplă cu şcoala şi cu elevii noştri.
Colegiul Naţional ,,Alexandru Ion Cuza” din Focşani a rămas fără bibliotecar prin pensionarea doamnei Elena Popescu, urmare a unei hotărâri monstruoase a Guvernului Boc, privind blocarea posturilor şi ocuparea doar a unui post la 7 posturi vacantate, adevărată ,,soluţie finală”, aplicată poporului român. În aceeaşi situaţie se mai află şcoala ,,Ion Basgan”, Şcoala nr. 3 din Focşani şi Şcoala Suraia, care suferă de pe urma aceleaşi hotărâri sinucigaşe pentru societatea românească.
Să vedem acum care este importanţa instituţiei ,,Biblioteca şcolară” în buna funcţionare a sistemului de învăţământ românesc. Existenţa primei biblioteci şcolare, la noi, este legată de apariţia primei şcoli din şcheii Braşovului (1292), iar Biblioteca şcolară, ca instituţie, apare încă din Legea instrucţiunii dată de Al. I. Cuza (1864), stipulând că de bibliotecă se ocupă directorul şcolii.
În timp, biblioteca şcolară nu a putut fi desprinsă de şcoală, pentru că şcoala este locul unde se citeşte, este locul unde nu se poate fără carte, fără lectură. Să nu uităm că anul trecut s-a sărbătorit centenarul bibliotecii publice din Focşani (1912-2012), să nu uităm că în oraş a existat o bibliotecă şcolară odată cu înfiinţarea Gimnaziului ,,Al. I. Cuza” (1866), azi Colegiul Naţional ,,Unirea”.
Biblioteca şcolară a avut perioade de glorie, dar şi de răstignire - epurarea din perioada comunistă - când cartea care nu convenea a fost arestată şi arsă sau sufocată de cartea ideologică.
După 1989, odată cu reformarea şi depolitizarea şcolii, biblioteca şcolară a început, încet-încet, să-şi reia locul care i se cuvenea în peisajul şcolii româneşti. Primul pas a fost să se dea posturi de bibliotecar şcolar sau jumătăţi de normă şi la unele unităţi gimnaziale, nu numai la marile licee, s-au înfiinţat centre de informare documentară (CDI). Ulterior legislaţia învăţământului a început să prevadă obligaţii noi pentru bibliotecarul şcolar (studii de specialitate, studii superioare etc.)
Odată cu această constrângere, statutul şi fişa postului de bibliotecar au căpătat alte cerinţe: personal didactic auxiliar, studii de biblioteconomie, competenţe de lucru cu cartea, cunoaşterea programelor şcolare, organizarea de activităţi extracurriculare, obligaţia de a avea studii de specialitate, la început postliceale, apoi chiar studii superioare.
Bibliotecarul de astăzi trebuie să fie un specialist în ştiinţele informării şi documentării. El trebuie să aibă capacitatea de a accesa, evalua şi recomanda informaţia de care utilizatorii au nevoie. Bibliotecarul trebuie să ştie să utilizeze calculatorul, să acceseze diverse baze de date, să poată introduce cărţile în sistemul informatizat de bibliotecă etc. El devine, astfel, un ferment care face legătura între elevi, profesori şi mediul cultural local etc., cel care face legătura dintre elev şi toate disciplinele de învăţământ.
Pentru a ,,închide”gura lumii mai precizez că din cei 41 de bibliotecari şcolari din Judeţul Vrancea, doar 6 bibliotecari nu au studii superioare, aceştia fiind angajaţi dinainte de 1989, dar şi aceştia au urmat, în timp, studii de biblioteconomie de diferite categorii. Restul de 35 au studii superioare postuniversitare de specializare în domeniul biblioteconomic şi calificarea de profesor documentarist.
Am făcut această lungă istorie a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească personalul didactic şi didactic auxiliar, pentru a arăta că şcoala se conduce de la începuturile sale, după legi foarte clare, în care pregătirea de specialitate şi perfecţionarea continuă este hotărâtoare.
Poţi fi preşedinte de ţară, poţi fi parlamentar, preşedinte de consiliul judeţean, prefect, primar, consilier sau mai ştiu eu ce ,,deconcentrat”, dar dacă nu ai studii de specialitate, nu poţi fi profesor, învăţător, bibliotecar.
Sistemul de învăţământ este ,,monstruos” de conservator. Nu poţi fi profesor/învăţător fără studii de specialitate, nu poţi funcţiona în şcoală, mai mult timp dacă nu eşti titular, nu poţi ajunge definitiv dacă nu promovezi un examen, nu poţi lua nu ştiu ce grad didactic dacă nu dai un examen.
Mai trebuie adăugat că orice asemenea examen poartă girul unei instituţii universitare. Aşa a fost din toate timpurile. Însuşi Simion Mehedinţi, doctor în geografie în Germania, primul profesor de geografie al Universităţii din Bucureşti, la intrarea în învăţământ, a fost un an profesor suplinitor.
Prin toate acestea nu vreau să spun că politicul nu-şi poate face ,,mendrele” în şcoală, dar trebuie spus sus şi tare că ,,politizarea” se poate face mai uşor în ce priveşte funcţiile manageriale: director, inspector şcolar, inspector general etc., dar funcţiile de cadru didactic şi didactic auxiliar nu pot fi politizate. Se mai pot face unele aranjamente atunci când concurează mai mulţi pe un post, dar care au studii şi valori sensibil egale, însă… nimeni nu te poate face profesor, învăţător sau bibliotecar dacă nu ai calificare, ,,nu e ca la APIA” sau prin alte părţi.
şi o ultimă întrebare pentru cei care nu cunosc speţa, dar îşi dau cu presupusul.
În privinţa afirmaţiei că au fost primiţi la înscriere 8 candidaţi, trebuie spus că înscrierea nu e o condiţie ca să se şi intre în examen. Comisia de concurs este suverană. Atunci când constată că dosarul nu corespunde cerinţelor, poate bloca intrarea în concurs. De ce nu a fost nicio contestaţie?!, pentru că oamenii au înţeles că nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege.
Prin pledoaria mea am vrut să arat mecanismele după care se conduce şcoala, am vrut să arat că se mai întâmplă şi lucruri corecte în această mare de incorectitudine.
Să nu aruncăm cu piatra fără argumente, să căutăm şi frumosul de lângă noi. Simpla declaraţie a cuiva care se consideră nedreptăţit, nu constituie - pentru jurnalist -, certitudinea că ,,reclamantul” are şi dreptate.
Întotdeauna trebuie să plecăm la drum fără prejudecăţi, să ascultăm ambele părţi şi să punem noi mai întâi, adevărul pe cântar. Cogito ergo sum, altfel…
Şi ca un lucru picant, care vine în sprijinul pledoariei mele - bibliotecara de la Colegiul ,,Al. I. Cuza”, a venit la un salariu mai mic, dar pe un post care o apropie de şcoală, de meseria pentru care s-a pregătit. Aşa-i că nu vă vine să credeţi?!
Costică NEAGU