Opinii

Câte dealuri, atatea biserici

Ziarul de Vrancea
13 feb 2013 2443 vizualizări
Am vizionat “După dealuri” într-un cinematograf francez şi bine mi-a prins. Eram departe de tsunami-ul de indignare care a traversat ţara după lansarea filmului în România. Mă aflam printre ochi curioşi şi surprinşi, în ciuda aşteptărilor pe care le ridică a priori un film semnat de Cristian Mungiu.

Am putut înregistra, la cald, reacţiile unor străini – străini de ţară şi de subiect. Lucrurile care mie mi se par, încă, fireşti, gen pupat mâna preotului, închinat la icoane, stat câte două persoane pe patul de spital etc., lor li s-au părut uimitoare. Mie fireşti, pentru că le-am cunoscut dintotdeauna în România, lor de neimaginat în ţara lor, în anul de graţie 2013. Desigur, în Evul Mediu erau normale şi la ei. Pe vremea aceea, cei bogaţi construiau biserici şi îşi cumpărau loc în Rai cu ochii diavolului care, culmea, acum ca şi atunci, îşi găsesc loc în visteriile preasfinţite. şi încă nu au văzut ei, străinii de azi, altele mai grele de pe la noi, cum ar fi afişele din bisericile noastre: « folosiţi numai lumânările care se vând în biserica noastră » sau « nu aprindeţi lumânări în incinta bisericii ». Pariez că şi astea o să li se pară ciudate, având în vedere că în catedralele lor milenare nu există astfel de exigenţe.
La vederea maicilor învăluite în negru şi a preotului cu sutana cea largă, francezii, care sunt mai degrabă intoleranţi faţă de însemnele religioase în locurile publice, au facut spontan o analogie cu o altă religie, caracterizată drept fundamentalistă. Acelaşi tip de îmbrăcăminte la femei, din cap până în picioare, în cazuri extreme cu faţa complet acoperită; aceeaşi fervoare religioasă, cu slujbe si rugăciuni la ore fixe; aceeaşi intoleranţă faţă de celelalte religii şi urgenţa de a-i converti pe « păgâni » la propria religie, care este cea adevărată; aceeaşi orbească supunere faţă de vorbele Bibliei şi slujitorii ei. Noi nu ne apărăm religia cu arma în mână şi cingătoare de dinamită, deşi am înregistrat cazuri de fanatici criminali (victima unui astfel de fanatic religios fiind, recent, preotul Tudor Marin). Cum, îndrăzneşte cineva să ne compare cu…? A avea o opinie despre Biserică înseamnă, automat, a da în ea. Dai în Biserică, dai în neamul românesc, în Ştefan cel Mare şi Sfânt, în Eminescu şi aşa mai departe. O astfel de comparaţie ne răneşte orgoliul naţional, pentru că fundamentalismul religios este şi naţionalist pe deasupra.
În acest film, în petiţiile împotriva finanţării cultelor religioase de către stat, nu credinţa este pusă în cauză, pentru că noi structural nu putem fi atei şi nici nu ne cere nimeni să devenim, ci habotnicia şi făţărnicia. Avem prea multe biserici goale şi prea puţine spitale, şi acelea suprapopulate. Cu excepţia nucleului dur de credincioşi pursânge, ne amintim de post numai în zilele de dezlegare la peşte şi ne călcăm pe picioare la biserică doar în noaptea de Înviere. Aşa că nu m-a mirat deloc indignarea internă stârnită de acest film cum că ar aduce prejudicii imaginii României. Trecând peste confuzia dintre ficţiune şi realitate – filmul în cauză se bazează pe două poveşti reale, dar nu e un documentar -, peste gluma cu imaginea României care ar avea de suferit (care dintre imagini?), ajung la mirarea personală: de ce ne deranjează să fim văzuti aşa cum suntem? Desigur, nu se fac exorcizări în fiecare zi, dar auzim în mod frecvent de ambulanţe care nu ajung la timp sau deloc, de doctori care refuză să mai ţină în spital bolnavi psihici pentru că nu există dotările necesare, de tineri (nu neapărat orfani) care nu au unde să se ducă după ce termină liceul. Desigur, probleme sunt peste tot în lumea asta largă, dar câte popoare le găsesc rezolvarea în construirea de noi biserici care se iau la întrecere în strângerea de enoriaşi la slujbă? Desigur, Biserica ne vrea binele şi ne ajută cum poate, dar bolnavii ar trebui îngrijiţi în spitale dotate, iar orfelinatele ar trebui să primească fonduri suficiente de la stat.
Deci nu credinţa noastră ortodoxă e demonizată în acest film, nici măcar Biserica, ci neputinţa noastră de a ne ajuta noi între noi, cetăţenii organizaţi ca societate civilă şi laică. Când Statul ne abandonează, ne întoarcem la Biserică, pentru că nu avem alternativă. Nu numai că nu ştim să o creăm, din păcate nici măcar nu ne gândim că am putea-o crea noi înşine. Drumurile noastre duc, inconturnabil, la biserică şi la metodele ei, aplicate de la botez până la înmormântare (cu excepţiile cunoscute şi hulite), pentru că nu ştim să trăim în afara ei, chiar dacă o vizităm din an în Paşti. Cei bogaţi îşi cumpără, în continuare, indulgenţe. Cei săraci trăiesc din pomeni şi parastase. Lumânările se aprind numai în sectoarele « Vii » şi « Morţi », special amenajate. Doamne ajută!

 

Aida BAUMLER


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 14

Adaugă comentariu
any, acum 4059 zile, 11 ore, 50 minute, 17 secunde
Pentru cititorii care simt ca e ceva in neregula cu acest articol http://www.youtube.com/watch?v=RsQlahqCcIA Pana acum scriai cam de 2 lei despre tara ta, despre oamenii "vai de mama citeste integral
Sfantul Ghelasie cel voios, acum 4059 zile, 17 ore, 34 minute, 1 secunda
Bravos preacucernice Ulise!!!!!In sfarsit esti cu picioarele pe pamant si cu mintea si judecata limpede. Bine ai venit ,tu oaie ratacita,printre berbeci!
eu, acum 4059 zile, 17 ore, 37 minute, 10 secunde
@Ulise Grosu : Domnule Ulise Grosu si eu cred cu toata taria in existenta lui DUMNEZEU . dar pentru asta nu am nevoie de religie . Religiile nu fac decit sa dezbine omenirea pentru ca religiile citeste integral
Dumnezeu sa te ocroteasca !, acum 4059 zile, 17 ore, 46 minute, 39 secunde
Nu vreau sa intru in polemica cu dom' profesor ! Are destui carcotasi. Ii merita cu prisosinta, vad !! Dar , asa, pentru cultura mea, raspundeti-mi : ce fel de profesor ati fost ?? De romana, ati citeste integral
Ulise Grosu, acum 4059 zile, 18 ore, 11 minute, 40 secunde
@@ulise Dumnezeu sa te ocroteasca ! Din toata aiurela insiruita, in afara de, citez: " Vezi ca ma calci pe coada", nu am inteles nimic. Oricum, in ceea ce va priveste, dupa comentariul citeste integral
RADU, acum 4059 zile, 19 ore, 15 minute, 44 secunde
Parintele Arsenie Boca, se ducea in miez de noapte la biserica, ingenunchea in intuneric langa masa sfantului altar si doua-trei ore se ruga pentru poporul roman. Tot el zicea,“In momentul in care citeste integral
Mircea , acum 4059 zile, 19 ore, 28 minute, 40 secunde
MAI BINE RAMANEAI LA PARIS SA SUSTII DREPTURILE HOMOSEXUALILOR SI ALE LESBIENELOR, DE A SE CASATORI SI DE A PUTEA ADOPTA COPII.FRATILOR VA SPUN EU CA E NASPA,OAMENI SE JOACA DE-A DUMNEZEU SI SE VA citeste integral
@Ulise, acum 4059 zile, 20 ore, 30 minute, 47 secunde
Vezi ca ma calci pe coada. Confunzi in mintea ta usor schizoida, de doar "CUP", pe eu, adica un nimeni, cu E.U. sau F.N. Ma intreb ce profesor ai fost, daca nu decelezi trei cuvinte scrise citeste integral
Traitor doar in Romania !!!, acum 4059 zile, 20 ore, 42 minute, 2 secunde
Este usor sa scrii cand respiri aer nordic !? Este usor sa scrii cand tu cetatean "european " cu drept de vot votezi ce o tara voteaza altfel !? Este usor sa scuipi de unde ai plecat !? Este citeste integral
Ulise Grosu, acum 4059 zile, 20 ore, 44 minute, 36 secunde
@eu(fara nume, FN, fara neuroni etc) Eu sunt convins de existenta lui Dumnezeu, desi nu merg prea des la biserica, dar incerc sa-l am pe Dumnezeu in suflet, urmand exemplul lui Constantin Noica care citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.