Opinii

Ce rost mai are să înveţi?

A fost nevoie ca un profesor din Focşani să fie bătut cu neruşinare în faţa clasei sale pentru ca un grup mic de profesori (57) să se mobilizeze pentru a cere din stradă încetarea umilirii dascălilor şi a şcolii. A fost prima luare de poziţie, ce-i drept modestă, a unui sistem în care lucrează 6.000 de cadre. Pentru a rezolva acest caz de o violenţă şi un impact extreme, autorităţile noastre au înfiinţat ieri o comisie, în buna tradiţie romanească. Transferul ilegal al unor elevi de nota 5 la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza”, dezvăluit săptămana trecută tot de ziarul nostru, nu a beneficiat de nici o reacţie publică. Dimpotrivă, pusă în faţa unui caz demn de legea avertizorului de integritate şi care afectează flagrant egalitatea de şanse a copiilor, şcoala - una care se vrea de elită - a reacţionat cu o singură întrebare: “cine este turnătorul?”.

De mai bine de 20 ani auzim de reforma învăţămantului şi te întrebi, pe bună dreptate, de cate generatii de sacrificiu mai este nevoie ca să putem discuta deschis, cu onestitate de problemele adevărate ale Educaţiei? Să nu mai abordăm “savant”, dar stereotip viziunea unui învăţămant care în realitate e neperformant si neadaptat vremurilor în care trăim? Cei care vin în fruntea Inspectoratului Şcolar nu sunt totuşi profesori?
Nu ştiu cum se face, dar cum ajung în scaunul de “general” parcă îşi uită profesia. Un fost “general” si-a promovat nevasta, cumnata, nepoata şi cumetrii în inspectorat şi îşi mai zicea cu un aer spiritual că e “reformist de dreapta”. A fost extrem de atent la “judicioasa” cheltuire a banului public cand judeţul a fost lovit de inundaţii şi nişte şcoli se cereau reabilitate cu firme prietene. Altul s-a complăcut doar să scrie pe el “inspector general” şi să asigure numirea directorilor propusi de partid. Nimic nu executa fără aprobarea domnului senator… sau mai tarziu a domnului deputat. Nici el nu a uitat că nevasta trebuie să fie musai numită directoare de şcoală. Nici un semn nu ne dă speranţă că peste 4 ani nu va proceda la fel. Altul s-a judecat ani de zile, uitand că numirea lui a fost pur politică, creand un circ perpetuu în jurul acestei funcţii, proiectand-o într-un ridicol nemaivăzut. Nu l-au interesat prestanţa, onoarea şi reprezentativitatea acestui post. Doar onoarea lui “nereperată” şi, desigur, a nevestei, cu care a făcut echipă la fraudarea bacalaureatului. Acum o altă numire politică, aceleaşi năravuri. Aparent nimic nu este nou o dată cu schimbarea puterii politice.
“Prioritatea Educatiei” constă în rezolvarea cu prioritate a ordinelor venite pe filiera de partid, care nu sunt decat de ordin personal. Despre campania electorală din scoli, cu ocazia balurilor bobocilor, am relatat tot noi dar cei care trebuiau să vadă s-au făcut că nu văd. Şi transferuri ale domnilor “Goe” cu mamiţici influente pe la CL s-au mai văzut. Rezolvarea problemelor de carieră ale consoartelor “baştanilor de la judeţ” este o obligaţie prevăzută în fişa postului pentru orice efemer inspector general. Concursurile în sistem sunt de formă, pentru că au loc doar cand caştigătorul este cunoscut. Antepronuntarea şi aruncarea vinei pe profesorul bătut ţine de bagajul profesional şi orizontul cultural al distinsei "doamne general".

Toate aceste legi nescrise şi comportamente sunt principalele poveţe pe care un elev vrancean le învaţă de la cei care au primit misiunea de a coordona ŞCOALA. Abuzurile şi ilegalităţile pe care le-am trecut în revistă ţin de ceea ce popular numim “SCOALA VIETII”. Faţă de toceala unor manuale îmbacsite şi insipide, faţă de o programa şcolară care nu are nici o relevanţă practică şi care nu ajută la formarea şi integrarea unui tanăr în societate, acestea sunt aspectele pe care adolescentul le învaţă şi care îl vor defini pe viitor. Dacă toate acestea se fac la lumina zilei, ce să mai vorbim de traficul cu note de la “bac”, unde există un mercurial ca la piaţă? Evident, în afară de politicieni şi ai lor, care primesc note mari mai pe gratis... Că uneori îi mai interceptează DNA-ul şi le cere şpaga înapoi este o altă poveste.
Elevii ştiu toate acestea şi mai ştiu şi de profesori care în loc să-şi facă treaba la clasă au mutat tabla în sufrageria apartamentului. Iar la căpatul acestui drum stau fabricile de diplome unde ai noştri politicieni stau bine şi la capitolul cumpărare cat şi la vanzare. Aşa că ce rost mai are să te strofoci cu învăţatul cand totul poate fi cumpărat sau obţinut prin pile?
Speranţa mea sunt cele 6.000 de cadre didactice, tot atatea potenţiale modele, care formează cea mai mare reţea instituţională din acest judeţ şi care are în maini viitorul a 51.000 de copii. Şi care nu mai trebuie să tolereze politizarea, abuzul, ilegalităţile şi furtul fără să aibă reacţie! În încheiere, sper ca exercţiul de solidaritate cu profesorul de muzica Mircea Ianchievici să nu se irosească şi să rămană singular. Căci altfel, la aproape 25 de ani de la revoluţie putem vorbi de încă o generaţie irosită. Şi de elevi şi de profesori!

Silvia Vrinceanu Nichita este redactor sef al Ziarului de Vrancea

---