Opinii

Liber la nemurirea stradală în Focşani

Baronul mioritic a decretat că nea Mircea şi Comisarul Miclovan trebuie musai să aparţină panteonului judeţean. Străzile care cu onor le poartă numele sunt doar fericitele însemne care dau viu glas recunoştinţei noastre, a muritorilor, că am fost contemporani cu ei. “Mari repere” ale fiinţei judeţene, numele acestora vor străluci nu doar în memoria celor care vor avea ocazia să locuiască pe “preafericitele” străzi, dar cred că vor deschide un nou capitol de istorie locală. O istorie care este scrisă de ei, pentru mărirea lor.

Banalitatea adoptării unei Hotărari de Consiliu Local (CL) fără nici o dezbatere şi fără criterii obiective sugerează mai degrabă desfăşurarea unui soi de ritual cu rol de sanctificare civilă. În cazul de faţă a celor doi prea-de curand decedaţi membri de vază ai PSD. Complicitatea unanimă aduce aminte şi de modul cum ne-au îndatorat pe toţi pentru un credit uriaş pe 20 ani pentru atat de efemerele reparaţii stradale, ale căror efecte le vedeţi şi azi. Atunci a fost pentru buzunarele lor. Astăzi au făcut-o pentru a-şi asigura memoria. Vorba romanului: Şi cu ei pe stradă şi cu banii luaţi.
Un sentiment “plăcut” este să găsesti printre iniţiatorii acestei hotărari de CL şi pe mai tinerii liberali. Trebuiau să se revendice şi ei de la un filon cultural şi politic. Iar dacă belicosul Băsescu a ridicat la nivel de adanc aforism prezidenţial celebra replică sergionicolaesciană “Un fleac, i-am ciuruit!” spiritul lor juvenil s-a îndreptat în aceiaşi direcţie. Ei n-au procedat ca bătranii Kanty şi Nini care au preferat direct mariajul USL. Aşa şi ei au recurs la domnul Pistruiatu care, în imaginarul lor, chiar avea ceva vană liberală. Prea le făcea aşa de capul lui, prea era nonconformist, prea le spunea lucrurilor verde în faţă întocmai ca şi lupii tineri liberali de azi. Chestia aia cu Brătienii e prea prăfuită, nu e cool. Cine mai stă să citească istorie? Oricum principiile nu produc bani.
Cand profesorul Liviu Librescu şi-a dat viaţa salvand vieţile studenţilor săi în masacrul de la Virginia Tech din 2007, romanii au fost mandri de nobleţea şi caracterul acestui om. Ne-am adus cu emoţie aminte că este focşănean, aici a copilărit şi a terminat liceul. A fost un moment în care îi puteam cinsti memoria oferind unei străzi numele său. Era un prim pas către o împăcare cu trecutul şi recunoaşterea că Focşaniul a fost un oraş cosmopolit. Ca evreu a resimţit din plin atrocităţile regimului antonescian dar şi pe cele comuniste. Omagiat de preşedintele Americii, dar şi de cel al Romaniei, Liviu Librescu nu are loc în Focşani. El nu încape în această istorie nouă locală în care doar cunoscuţii cu carnet de partid ai celor încă vii pot intra.
Problema e că, odată ce ai deschis cutia Pandorei, nu mai poţi să o pui la loc. Fiecare consilier municipal sau judeţean, fiecare deputat sau senator poartă în raniţă tăbliţa cu numele lor pe care s-o ataşeze unei străzi. Păi dacă Nea Mircea a putut, ei de ce nu? Pană la urmă a fost doar un mărunt activist de partid, iar funcţiile politice le-a obţinut doar ca să semneze ce nu vroia “domnul Preşedinte”... Pe cand ei toţi sunt politicieni pur sange. Au vocaţie, au competenţe, cu siguranţă ei s-au născut pentru noi, iar străzile noastre pentru ei. Şi pentru ai lor.

 

---