Opinii

Trei Luceferi…

Ziarul de Vrancea
14 ian 2013 3083 vizualizări
Profesorul Costică Neagu scrie în articolul de astăzi, Ziua Culturii Naţionale, despre cei trei „luceferi” ai literaturii romane: moldoveanul - Eminescu, ungureanul - Slavici, munteanul - I. L. Caragiale, care, în opinia sa, simbolizează Unitatea prin cultură şi limbă a acestui neam u cei trei se adună în 1878 la redacţia ziarului Timpul şi îşi ridică neamul prin poezie, proză şi dramaturgie

Ianuarie este pentru noi, luna în care s-a născut Mihai Eminescu – „sfântul prea curat al ghiersului românesc”, iar mai nou, Ziua Culturii Naţionale - un om cât o cultură, un om cât cultura română.
Pentru a nu cădea în plasa celor care spun că, de fapt, noi ne amintim de Eminescu doar de două ori pe an - 15 ianuarie şi 15 iunie - naşterea şi… intrarea în eternitate, de fapt învierea -, am făcut o privire asupra „contribuţiei” lunii ianuarie la cultura şi istoria poporului român.
Constatăm că luna ianuarie a fost o lună fastă pentru literatura şi cultura română. În luna ianuarie s-au născut unii dintre cei mai mari ,,potcovari cu potcoave de aur ai limbii române”.
Suntem aproape uimiţi să constatăm că astrele au adus pe acest meleag stâlpi ai culturii şi literaturii române: I. H. Rădulescu, Ion Budai-Deleanu, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale.
Demersul meu se vrea un omagiu adus nu numai Luceafărului poeziei române, ci şi un omagiu adus tuturor „stelelor”, venite pe acest meleag în luna ianuarie şi vreau să propun un exerciţiu de admiraţie pentru toţi ,,ianuariştii”, reamintind măcar titluri şi citate care i-au consacrat: Ion Alexandru Brătescu-Voineşti - Puiul; Ion Băeşu - Balanţa; Aron Cotruş - Io, Pătru Opincă,/ ţăran fără ţarină,/ plugar fără plug,/…”; Emil Gârleanu - Din  lumea celor care nu cuvântă;  Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor; I. H. Rădulescu - Zburătorul, Academia Română; Al Sihleanu – Armonii intime („Liră de argint, Sihleanu” M. E.); Ionel Teodoreanu - La Medeleni; Ion Minulescu - Romanţe pentru mai târziu; Nicolaus Olahus – „primul umanist medieval de origine română cunoscut de istoriografia românească”;  Ştefan Petică - „primul poet simbolist autentic din România”; Victor Eftimiu - Cocoşul negru.
Am intitulat acest articol „Trei Luceferi”, gândindu-mă la Eminescu, Slavici şi Caragiale.
Destinul sau astrele au făcut ca patru ani (1848-1852), să ne dăruiască pe cei trei magi ai culturii române, iar aceştia, prin locul unde au apărut, să simbolizeze Unitatea acestui neam, Unitatea prin limbă şi prin cultură: Moldova - poezia, Muntenia - drama, Transilvania - proza.
Toţi cei trei s-au întâlnit pe terenul limbii populare, acasă la ,,Badea” Ion Creangă - ceva mai în vârstă - dar care vine în literatură cu amintirea Humuleştiului, a casei părinteşti, cu Pupăza din tei, cu Harap Alb, cu Ivan Turbincă şi alte simboluri ale acestui neam…

Ziua de naştere a poetului naţional,  Ziua Culturii Naţionale

MIHAI EMINESCU. După ce de-a lungul timpului nostru câinos s-a dat în mod barbar, cu târnăcopul, la temelia seculară a monumentului eminescian, iată, cineva a avut geniala idee de a numi ziua de naştere a poetului nostru naţional, Ziua Culturii Naţionale - prilej de reflecţie şi omagiere a tuturor valorilor noastre.  Prin acest gest, Eminescu a devenit un simbol, deasupra tuturor, s-a esenţializat atât de mult, încât a ieşit din concret, nu mai are chip şi nume. Dacă pe „Poetul Naţional”, pe „Luceafăr” te puteai supăra, contestându-i locul, cum o să conteşti cupola Culturii Naţionale care ne include pe toţi!
Cred că din această perspectivă, merită amintită afirmaţia lui Simion Mehedinţi: „Istoria românilor se va împărţi pentru totdeauna, în două: cum a fost înainte şi cum va fi după Eminescu”. (22. II. ’57).
Oare de ce va fi făcut Mehedinţi această afirmaţie, ce l-a împins pe savant să-l ridice pe Eminescu deasupra timpului acestui neam, deasupra existenţei noastre, pe care o împarte definitiv în ieri şi mâine!?
Dacă vom lua alte două afirmaţii pe care le face deseori Mehedinţi - Limba este îmbrăcămintea sufletului şi Limba este expresia cea mai condensată a vieţii unui popor - vom înţelege, cu adevărat, spusele creatorului geografiei române moderne, pentru că el este Creatorul Limbii Române.
Noi vorbim astăzi şi în veac, limba lui Eminescu. Oricâte opere s-au scris sau se vor scrie în toate timpurile, unele chiar mai bine realizate estetic decât poezia eminesciană, toate se vor plămădi în limba română, în limba lui Eminescu. Îndrăznesc să spun că chiar marii noştri înnoitori ai limbii române Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu şi mulţi, mulţi alţii, au lucrat şi lucrează cu limba creată de Eminescu.
Dar pentru că întotdeauna locul întâi este jinduit, dar mai ales pizmuit de fiecare în sinea lui, apreciez că fenomenul cultural este un produs social, un produs care se perfecţionează continuu, prin truda fiecăruia dintre noi, pot avansa ideea, chiar speculativă, că Eminescu suntem noi înşine - ,,La-nceput a fost cuvântul, dar nu orice cuvânt, ci doar cel care dăinuie secole, sporind capacitatea de a cugeta a poporului” (SM), care o vorbeşte.
Cred cu toată convingerea că atunci când vorbim despre Eminescu, trebuie să avem în vedere toţi „potcovarii” culturii noastre, acesta fiind motivul pentru care am propus să aruncăm o privire asupra tuturor celor născuţi în ianuarie.

Ioan Slavici – prietenul lui Eminescu

IOAN SLAVICI (18 ian. 1848-17 aug. 1925). Cu doar 2 ani fără 3 zile, înaintea lui Eminescu, se năştea la Şiria lângă Arad, feciorul lui Sava Slavici, „om de o rară duioşie”. În 1879, la Viena, îl cunoaşte pe Eminescu, la stăruinţa căruia „a deprins încetul cu încetul rostirea literară a vorbelor” şi sub influenţa căruia scrie ,,Fata de birău” şi ,,Zâna Zorilor” care vor fi publicate în Convorbiri literare şi apreciate de V. Alecsandri - iată o primă dovadă de unitate, prin limbă, între Moldova şi Transilvania.
Împreună cu Mihai Eminescu a organizat Serbările de la Putna, „începutul unei conştiente lucrări pentru restabilirea unităţii în viaţa culturală a românilor”.
În anul 1874 vine la Iaşi, locuieşte împreună cu Eminescu, iar în 1875 se mută la Bucureşti unde funcţionează ca profesor, timp în care continuă să scrie şi să colaboreze la Convorbiri literare, Timpul şi Telegraful român. La redacţia ziarului Timpul, se adună în 1878 cei trei „luceferi”, trei arte: poezie, proză, dramaturgie, de ce nu, cei trei baci: moldoveanul - Eminescu, ungureanul - Slavici, munteanul - I. L. Caragiale.
Din anul 1884, devine primul director al revistei Tribuna din Sibiu unde i se intentează mai multe procese, fiind învinuit că „a abuzat de libertatea cuvântului”, învinuire pentru care face închisoare. „În primăvara anului 1888, am fost osândit de către Curtea de Juraţi din Cluj să stau un an în temniţa de la Vaţ”.
În continuare, I. Slavici continuă să-şi publice operele, scoate şi colaborează la revistele: Vatra (Slavici, Coşbuc, Caragiale), Tribuna poporului, Curierul literar, Sămănătorul (Vlahuţă, Coşbuc), Luceafărul, la Budapesta, Neamul românesc, Viaţa românească etc.
În 1919 este arestat şi condamnat la 5 ani de închisoare pentru faptul de a fi rămas în Bucureşti şi a colaborat cu inamicul. În urma unei asidue campanii de presă desfăşurată de Gala Galaction şi alţi mari scriitori şi oameni de cultură este eliberat în 1920.
Se stinge din viaţă la Panciu unde locuia fiica sa, Lavinia, cu sentimentul de a fi însingurat „într-o lume care se stinge”.
Toţi cei cu care navigase în timpuri cu adevărat istorice pentru cultura noastră - Eminescu, Maiorescu, Negruzzi, Caragiale, Coşbuc, Vlahuţă şi mulţi alţii - plecaseră la cele veşnice, doar el rămăsese în acest colţ de lume, departe de şiria natală. A fost însoţit pe ultimul drum de Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi alţii.
   
Orăşeanul Caragiale, student la „şcoala vieţii”

ION LUCA CARAGIALE (30 ian. 1852 - 9 iunie 1912), este în ordine cronologică, al patrulea mare clasic al literaturii române şi al treilea născut în luna ianuarie. S-a născut în Satul Haimanale (azi I. L. Caragiale), de lângă Ploieşti. Caragiale aduce în literatura noastră lumea oraşului, lumea mahalalei: „eu sunt orăşean; mie îmi place oraşul”.
Fără a fi avut studii (doar şcoala primară şi gimnaziul), orfan de tată la 18 ani, vârstă de la care a rămas stâlpul casei, viitorul dramaturg îşi va face o cultură solidă, ca autodidact, format la „şcoala vieţii” cum îi plăcea să spună.
Caragiale a fost pe rând: sufleor, copist, negustor (vocaţie care vine de la ascendenţii săi - negustori de bumbac şi băcani); redactor la diferite publicaţii (Convorbiri literare, Timpul, Ghimpele, Moftul român, Vatra etc.), revizor şcolar (Vaslui, Suceava, Tulcea, Argeş), director al Teatrului Naţional, om politic liberal în partidul lui Take Ionescu, prozator, creatorul dramaturgiei române moderne.
Un excentric la prima vedere, a fost un observator atent şi fin cunoscător al firii umane, un nesupus. Viaţa lui  I. L. Caragiale, a curs sub steaua revoltei: s-a despărţit de Junimea şi de Titu Maiorescu printr-un scandal (Gâşte şi gaşte literare), a continuat cu negustoria, deşi a pierdut de fiecare dată („Domnul Luca Caragiale/ Vinde bere cu măsură,/ Face şi literatură,/ Însă nu face parale./” - publicitate la Gambrinus), gurile rele spun că nici prietenului său, Eminescu, nu i-a fost tocmai loial, iar în planul creaţiei literare, a fost cea mai fidelă oglindă a societăţii – „Văd enorm şi simt monstruos” -, atitudine care nu i-a fost iertată nici de amploiaţi, nici chiar de lumea academică.
Opera sa este o continuă ironie plină de înţelegere, a micului funcţionar, a tuturor, în afară de ţăranul român, dovadă pamfletul „1907, din primăvară până-n toamnă”. A avut mai multe tentative de a pleca din ţară, întâi în Ardeal de unde erau înaintaşii lui după mamă şi apoi la Berlin, unde s-a şi săvârşit din viaţă.
În acelaşi an, 1912, într-un decembrie ploios, trupul său a fost adus la Cimitirul Bellu, unde odihneşte şi în prezent, alături de M. Eminescu şi G. Coşbuc. 
„Trebuie să ne resemnăm: ţara are atâta nevoie de economii! Să nu regretăm dar, stimate domnule, când prin sacrificiul nostru, fie chiar silit, se poate aduce atâta folos Statului, înecat aproape în ruină prin atâtea risipe, atâtea lefuri exagerate şi pensiuni exorbitante”.  
         
Costică NEAGU

Costică Neagu este de peste 30 de ani profesor de limba şi literatura romană, iar în prezent este profesor asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti - Departamentul Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar Focşani. Totodată este preşedintele Asociaţiei Personalului Didactic „Simion Mehedinţi”, care şi-a propus restituirea tezaurului ştiinţific şi cultural lăsat de savantul născut în comuna Soveja, interzis de regimul comunist în ultimii ani ai vieţii. Profesorul Costică Neagu şi-a pus semnătura pe numeroase cărţi, articole şi studii dedicate învăţămantului şi oamenilor de cultură din aria sa de interes. 

  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
relu, acum 2963 zile, 21 ore, 2 minute, 55 secunde
Am un respect deosebit pentru dl.profesor Neagu dar "prietenia" dintre Eminescu si Slavici este un neadevar istoric.S-a demonstrat ca atat Slavici cat si sotia acestuia au contribuit,in citeste integral
viorel iancu, acum 2964 zile, 52 minute, 43 secunde
LECTIA DE ISTORIA LITERATURII ROMANE ESTE DE BUN AUGUR! Asemenea lectii ne sunt necesare in toate zilele anului. Am uitat de inaintasii nostri din literatura romana, de frumoasele cantece romanesti citeste integral
Ulise Grosu, acum 2964 zile, 3 ore, 50 minute, 5 secunde
Foarte frumoasa aceasta "Miorita", in care "ciobanii" sunt Slavici, Eminescu si Caragiale.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.