Îndemn de an nou: Să le dăm de lucru bibliotecarilor
Într-un studiu făcut de Comisia Europeană în 2011 se arată că 4% dintre români sunt analfabeţi. 40 % sunt analfabeţi functional, adică nu ştiu să interpreteze un text. Mai rău decât atât, sunt analfabeţi funcţional 53,5% dintre tinerii de 15 ani. Într-un cuvânt, suntem ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa de Est. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care învăţământul preuniversitar este public şi gratuit, deci pentru toate buzunarele.
Până să ajungem să schimbăm, o dată şi bine, sistemul educaţional, miniştrii, inspectorii şi directorii de şcoală, până să ajungem să eliminăm copiatul, trişatul, plocoanele pentru comisiile de corectură şi, pentru totdeauna, fondul clasei, până îşi recapătă şcoala românească demnitatea şi notorietatea pe care le-a avut odată, putem face un lucru, în fiecare zi: să citim o carte, un ziar, o revistă.
Motive pentru a NU face lucrul acesta se găsesc: nu avem timp, nici răbdare, nu ne mai putem concentra dupa o zi stresantă de muncă şi/sau în familie, nu avem bani de aruncat pe cărţi când, nu-i aşa, găsim informaţie şi divertisment gratis la televizor şi pe internet. Care distracţie nu e chiar atât de gratuită, având în vedere că se plătesc abonamente în contul cărora înghiţim ore de publicitate pentru care plătim şi noi.... când facem cumpărături.
Pe scurt, nu mai vedem rostul unui asemenea demers personal, când sunt altele mai importante de făcut.
Fiecare are, desigur, lista lui de priorităţi, care se schimbă în mod natural de la o vârstă la alta. Procesul de dezvoltare personală continuă, însă, toată viaţa: învăţăm de la părinţi, ne tocim coatele pe băncile şcolii, mai învăţăm şi de la viaţă, apoi ne învăţăm copiii, la rândul nostru.
Dacă pentru noi nu există timp, mijloace, dispoziţie, interes sau altele care să ne facă să citim, pentru copiii nostri cu siguranţă că se găseşte câte ceva. Timp? Măcar o jumătate de oră înainte de culcare, fie timpul pentru a povesti sau citi o poveste. Cu cât mai repede se adoptă acest ritual, cu atât mai bine. De ce să aşteptăm o presupusă vârstă la care, chipurile, copiii ar înţelege ceea ce li se spune? Copiii nu se nasc tâmpiţei, nu devin inteligenţi peste noapte şi nici nu trebuie să aştepte clasa întâi pentru a învăţa să scrie. Ei pot percepe vocea părinţilor încă din stadiul de fetus. Acest sunet familiar îi va ajuta să treacă peste angoasele şi încercările primilor ani de viată. La rândul lor, poveştile îi vor ajuta să-şi construiască o lume a lor, dar şi să se integreze în societate. Le vor deschide gustul pentru cunoaştere, iar curiozitatea le va crea motivaţia pentru a învăţa să citească şi să scrie... singuri.
Încă de la vârsta de 6 luni, copiii sunt atraşi de obiectele din jur şi încearcă să le apuce. E momentul să pună mâna pe o carte. N-o s-o mai lase prea curând. Cantitatea de lectură absorbită în primii ani de viată joacă un rol esenţial în dezvoltarea vocabularului lor. Citindu-le, apoi discutând pe marginea poveştii, îi ajutăm să vorbească mai repede, mai bine, mai corect, mai elaborat. Astfel îi pregătim pentru scoală şi, implicit, pentru viaţă.
O jumătate de oră deci, în mod cât se poate de regulat. Dar ce să le citim? Oferta de cărţi pentru copii e vastă. Se găsesc de toate: cărţi scumpe, reeditări de lux, cărţi slabe calitativ, traduceri proaste fără nicio grijă de a adapta conţinutul la cititori, reviste dedicate personajelor de desene animate la modă, broşurici urâte, cărţi sclipicioase, însăilări debile de dragul rimei, că doar copiii nu sunt critici literari, nu-i aşa? Pentru elevi ar fi nişte repere, şi anume faimoasele bibliografii întocmite de învăţători si de profesorii de limba română, bazate pe cărţi care ar trebui să existe în biblioteca şcolii. Ba s-ar mai găsi câte ceva şi în biblioteca părinţilor. Întrebarea se pune, în special, pentru preşcolari. Din fericire, există o persoană care abia aşteaptă să ne îndrume: bibliotecarul.
Să luăm cu asalt bibliotecile. Să le dăm de lucru bibliotecarilor. Să le cerem sfatul şi ajutorul în a alege lectura potrivită fiecărei vârste. În bibliotecile publice găsim gratis cărţi bune. Cât poate costa un abonament? Având în vedere importanţa strategică a investiţiei, cheltuiala e minimă. Dacă nu există cărţi sau activităţi pentru copii, să le cerem bibliotecarilor să le procure, respectiv organizeze. Să transformăm bibliotecile în locuri de socializare, destindere şi educaţie pentru copiii nostri. Un soi de 2 în 1: casă şi gradiniţă/şcoală la un loc.
I have a dream, cu ocazia centenarului Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea: să-i văd rafturile golite de către pasionaţii ei cititori.
Oare am fi în stare să stăm la coadă ca să împrumutăm o carte?
Aida BAUMLER
De loc din Focşani, Aida Baumler este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea Bucureşti şi a urmat un program de master în comunicare la SNSPA. În prezent trăieşte cu familia în Suedia şi scrie pe blogul http://calimara-cu-cerneala.blogspot.com.
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Sinziana, acum 4119 zile, 19 ore, 50 minute, 37 secunde 
