În așteptarea Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului - Crăciunul
- Ia căpățâna aia și hai mai repede!
Strigătul mă scoate brusc din reveria în care mă ademeniseră copacii de poveste încărcați de chiciură și albul care a acoperit, în sfârșit, marea de gunoaie pe care ne-am obișnuit să o vedem, de prea mult timp, peste tot.
Întorc privirea și văd un bărbat mânios care își aruncase pe spate o jumătate de porc (care-și lăsase deja amprenta de grăsime și sânge pe cojocul de oaie). O femeie mărunțică la trup, cu chipul brăzdat de tristeți și suferință, înșfacă din portbagajul mașinii căpățâna și-l urmează docilă...
Zarva pieței mă învăluie instantaneu și mă aduce în întregime cu picioarele pe pământ. Strigăte, înjurături, hohote de râs, coate, înjurături, plânset de copil căzut în zăpadă, voci care-l admonestează și mâini prea pline de sacoșe pentru a-i mai putea șterge o lacrimă, înjurături, câini flămânzi care cerșesc umili, bombeuri care-i ating, înjurături, tarabe pe care stau expuse într-o igienă cel puțin dubioasă mormane de carne, șunci și nelipsitele căpățini de porc rânjind sinistru spre cumpărători, înjurături, oameni prea grăbiți, prea îngrijorați de ceea ce vor pune pe masă și prea nepăsători față de ce vor sădi în suflet, iar înjurături ...
De pe o tarabă mai stingheră, o instalație electrică pentru brad pâlpâie palid și repetă la nesfârșit o melodie care seamănă a colind. Aflat parcă în concurență, un radio de pe altă tarabă ”cântă”, cum poate el mai tare, un colind stilizat pe acordurile căruia o vânzătoare tinerică se unduiește ademenitor visând la vânzări record...
Sufletul îmi este inundat de un dor de normalitate, de frumos, de liniște, de politețe, de curat, de zâmbete sincere, de bucurie reală, de datini adevărate împărtășite cu cei dragi, de colind autentic care să răsune spre a vesti Marea Minune a Nașterii Domnului Iisus...
Mă văd copil, alături de mama care mă învăța primul colind (mai rar auzit, învățat în copilăria ei de la bunica mea) la o vârstă prea fragedă pentru a-l fi înțeles atunci pe deplin, dar mai potrivit ca niciodată vremurilor pe care le trăim:
Sus la poarta Raiului,ziurel de zi,/ Șade Maica Domnului, ziurel de zi,/ Cu-un pahar galben în mână,ziurel de zi,/ Vin îngerii și se-nchină, ziurel de zi,/ Se închină și întreabă,ziurel de zi,/ De ce plângi, Măicuță dragă, ziurel de zi,/ Cum să nu plâng, dragii mei, ziurel de zi,/ Dacă oamenii sunt răi, ziurel de zi,/ Nu mai știu să se închine, ziurel de zi,/ Nici să se mai odihnească, ziurel de zi,/ Ei știu numai să muncească, ziurel de zi,/ Și pe Domnul să-L urască, ziurel de zi.
Am lăcrimat, copil fiind, de mila Maicii Domnului. Aveam să lăcrimez mai târziu, la fel cum o fac și astăzi, de mila noastră, fiindcă am înțeles că omenirea-i întinde Măicuței Sfinte paharul cu venin (strâns din trăirea plină de mânie, invidie, răutate și din lipsa bucuriei de a fi), uitând să-i mulțumească pentru marea șansă pe care i-a dăruit-o, de a renaște prin Iubire. Șansa îi este oferită omului la fiecare Sfântă Sărbătoare a Nașterii Domnului pentru că, așa cum ne spunea părintele Galeriu: ” Pentru Dumnezeu există doar timpul prezent. Astăzi, este numele timpului lui Dumnezeu.”
Iar o cântare bisericească ne spune: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște" .
Acum, la ceas de Mare Sărbătoare, suntem chemați să ne deschidem mintea și inima pentru a înțelege că toate alegerile noastre de faptă, de gând și nu în ultimul rând de vorbă, care-i rănesc pe cei de lângă noi, Îl rănesc și pe Dumnezeu; pentru că prin Sfânta Taină a Botezului și Împărtășirea cu Trupul și Sângele Său suntem purtători de Dumnezeu, iar tot ceea ce ne doare pe noi îl doare și pe Dumnezeu.
Astăzi suntem chemați să înțelegem că fără iertare, fără împăcare, fără bună înțelegere, toate bunurile lumii nu vor putea să mângâie sau să liniștească sufletele pe care le-am rănit.
Astăzi suntem chemați să înțelegem că bunătatea nu poate veni din întunericul făpturii umane căzute. De aceea Mântuitorul s-a făcut prunc pentru a-l (re)învăța pe om să fie asemenea copiilor (ajutându-l astfel să renască). Pentru a (re)învăța de la ei bunătatea, bucuria și dăruirea adevărată, ca semn al prezenței Duhului lui Dumnezeu în om, dar mai ales credința curată.
Spiritul Crăciunului există cu adevărat nealterat doar în sufletul copiilor.
Pe cârcotașii care nu cred în Spiritul Crăciunului din sufletul copiilor și care susțin că pentru copii Crăciunul reprezintă doar un amestec neînțeles de Prunc Iisus, Moș Crăciun și daruri, pot doar să-i îndemn: Priviți în ochii copiilor când primesc daruri, dar mai ales când îi mângâiați, îi strângeți în brațe și le spuneți (insist: când le spuneți!) că-i iubiți. Toată revărsarea aceea de bucurie sinceră, de dragoste, de siguranță, de recunoștință, de caldă lumină, reprezintă de fapt dovada existenței lui Dumnezeu în om (dovada de care aveți atâta nevoie!).
Tristețile dispar, oboseala este uitată, bucuria inundă și existența prinde sens. Devenim senini, reînvățăm să zâmbim sincer și să râdem din toată inima alături de cei dragi (pentru care ne găsim tot mai puțin timp) și nu în ultimul rând să mulțumim Domnului pentru toate...
Este uimitor ceea ce se întâmplă atunci când împărtășim bucurie și dragoste!
În prag de Mare și Sfântă Sărbătoare permiteți-mi să închei dăruindu-vă o fărâmă de copilări(r)e, cu speranța ”contaminării”:
MAGICA NOAPTE
Coboară iar din ceruri de lumină
Bătrânul drag, iubitul Moș Crăciun,
Cel așteptat de către toți să vină
Cu daruri multe-n noaptea de Ajun.
E noaptea-n care timpul nu mai zboară
Și-n taină visele se împlinesc,
Iar Moșul blând, pentru a câta oară?,
Îi bucură pe cei care-l iubesc.
E mesagerul Nașterii Preasfinte
Și blând trimis al Pruncului Iisus,
Să ne aducă-n inimă și-n minte
Iubirea Sfântă-a Domnului de sus.
Copii, părinți, bunici, fără de număr,
Își pregătesc colindele de zor
Și-așteaptă tainic, umăr lângă umăr,
Să îl surprindă coborând în zbor.
De-l văd sau nu... ce importanță are?
Minunea iară pe toți i-a cuprins!
Iubirea Sfântă, făr-asemănare,
Încă o dată inimi a deschis!
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască în Ziua Sfântă a Nașterii Domnului Iisus Hristos, sănătate, mângâiere sufletească și dorință de înălțare spirituală! LA MULȚI ANI!
Camelia Ciobotaru – Focşani
Profesoară de religie și soție de preot, Camelia Ciobotaru este una dintre cele mai cunoscute poete pentru copii din județul nostru. Ultima carte de poezii pentru copii mici și mari, ”Îngeri-flori”, i-a apărut chiar luna aceasta, de Sfântul Nicolae, fiind lansată în biserica Profetul Samuil din Focșani, acolo unde soțul ei slujește ca preot. Camelia Ciubotaru este foarte implicată în viața comunității pe care soțul ei o păstorește. Împreună au reușit să realizeze în biserică o atmosferă de familie lărgită, în care oamenii leagă prietenii și se întâlnesc cu drag la fiecare Sfântă Liturghie. Camelia Ciobotaru colaborează de mai mulți ani cu ziarul nostru, fiind o susținătoare a proiectului de Jurnalism Cetățenesc. Tocmai de aceea am invitat-o să se adreseze cititorilor noştri de Sfanta Sărbătoare a Crăciunului.