Abuzul de voinţa politică
Pentru orice încălcare a adevărului, pentru orice nelegiuire, înfăptuitorul fie el mai mare sau mai mic în grad, de la simplul „tovarăş”, secretar de partid, prim-secretar sau C.C.-ist, argumentul suprem era: aşa este indicaţia „de sus”. Mi-aduc aminte că mai în glumă sau mai în serios, întrebam uneori pe câte un „tovarăş”: - E corect aşa? Ridica din umeri a neputinţă şi replica: - Aşa-i indicaţia, tovarăşe profesor!!
Astăzi indicaţia de partid a fost înlocuită cu voinţa politică. Voinţa politică este formula magică prin care se justifică orice încălcare, atingere sau chiar monstruozitate, fără ca cineva să fie tras la răspundere. Se încalcă legi organice, Constituţia chiar, şi apoi se declară cu nonşalanţă - asta a fost voinţa politică. Ce dacă legea fundamentală spune că România este „stat naţional”! Când cineva vrea să încalce acest articol îl încalcă fără teamă, deoarece aceasta-i voinţa politică.
Ce dacă printr-o lege strâmbă provocăm drame şi tragedii, unele de dimensiuni naţionale, mergem înainte pentru că aceasta-i voinţa politică; ce dacă unele hotărâri atentează la viaţa noastră a tuturor, prevestind Apocalipsa, mergem înainte pe calea pierzaniei alor noştri, pentru că aceasta-i voinţa politică; ce dacă poporul e îngenuncheat strigând îndurare, călcăm şi mai apăsat pentru a-i curma ultimele zbateri pentru că aceasta-i voinţa politică.
Poporul român…, dar iată ce-i poporul român în concepţia lui Horia Roman Patapievici: „Trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării", „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă"... „un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare...” (patibular - demn de spânzurat, cf. DEX), poporul român este astăzi un popor subjugat de… voinţa politică.
Poate că are dreptate autorul acestei leznaţiuni, deoarece ne-am pus prea uşor gâtul în jug şi nu suntem solidari. Avem o imagine de sine gregară şi în felul acesta grupul ne pune foarte uşor gâtul în laţ. Orice concentrare a puterii în mâna unei minorităţi duce inevitabil la dictatură, fie că este o dictatură personală, fie că este o dictatură de grup.
Fără a îndemna la violenţă - dreptatea fiecăruia -, amintesc un obicei strămoşesc dintr-un sat vrâncean. Oamenii, neavând încredere în dreptatea stăpânirii, a surtucarilor, dacă unul dintre ai lor comitea o nelegiuire, nu-l defereau justiţiei, ci îi aplicau o corecţie fizică pe măsură - ghiogirea şghioagă, bâtăţ. Cine oare mai îndrăznea, ştiind ce-l aşteaptă, să mai comită o altă nelegiuire.
Oare de ce marii dictatori ajung să comită cele mai mari atrocităţi? Pentru că se consideră intangibili, pentru că nu mai au nici frică şi nici ruşine de Dumnezeu. „Frica păzeşte bostănăria”;
Educaţia a fost denumită „prioritate naţională”, în folosul educaţiei s-a creat „pactul naţional pentru educaţie”, dar… pentru că n-a fost voinţă politică, nicio reformă asumată nu s-a înfăptuit. Ba mai mult, educaţia a fost pusă la pământ, şcoala fiind marcată azi de scandaluri permanente. Cele mai mari negări şi jigniri se aduc şcolii şi oamenilor ei şi, culmea, chiar de către cei care se pretind dascăli şi mai mult decât atât, „reformatorii” şcolii!?!
Voinţa politică a scos şcoala din vadurile sale fireşti. A reuşit să creeze o încăierare generală. Până mai ieri, Ministerul se lupta în permanenţă cu instituţiile de învăţământ, cu cadrele didactice, cu elevii şi cu părinţii. Dascălii se învrăjbesc în permanenţă între ei, se toarnă unii pe alţii, nu se ştie pentru ce motive, elevii nu mai au încredere nici în dascăli şi nici chiar în părinţii lor, dar mai ales, nu mai au încredere în valorile autentice ale muncii şi pleacă unde văd cu ochii. Cum să mai ai încredere în valoarea muncii când vezi că se poate, uneori mai bine, şi fără muncă.
Cu ani de zile în urmă (1919), Simion Mehedinţi afirma un lucru care ar trebui să se afle înscris pe cupola oricărui Parlament din lumea aceasta: „Politica este ştiinţă şi morală aplicată…”. Nu vom insista asupra adevărului acestei aserţiuni, deoarece este ”La mintea cocoşului”, adică şi cocoşul înţelege acest lucru, numai noi nu-l înţelegem sau nu vrem să-l înţelegem, pentru că suntem imorali, pentru că nu e voinţă politică sau asta-i voinţa politică.
Pentru ca să intri într-o sală de clasă, ai nevoie de studii, pentru ca să intri într-un spital, asemenea, dar pentru a fi ministru, parlamentar sau preşedinte de ţară nu contează dacă ai studii sau ce studii ai, dar mai ales nu contează ce statură morală ai. Cu cât eşti mai… şmecher cu atât urci mai sus.
Astăzi la noi, voinţa politică ţine loc şi de ştiinţă, şi de morală. Cât de simplu ar fi fost pentru mersul firesc al societăţii noastre post decembriste, dacă ar fi fost trecute prin Parlament măcar aceste legi: Legea răspunderii ministeriale; Legea migraţiei politice şi Legea inamovibităţii funcţionarului public. Abia atunci s-ar fi văzut cine are verticalitate politică ştiind că pierde locul din Parlament dacă trece la alt partid. Să fi văzut atunci cui îi mai convenea să aibă „personalitate”, ştiind că pierde ciolanul.
Cât de eficient ar fi fost ca multe din legile organice să fie trecute cu majoritate de 2/3 sau ce s-ar fi întâmplat dacă modificarea Constituţiei s-ar fi putut face cu majoritate simplă!? Ar fi fost cu adevărat dramatic.
Voinţa politică a scos din rosturile lor fireşti toate instituţiile statului, a creat o monstruoasă aritmetică parlamentară, voinţa politică a creat o nouă scară de valori, înlocuind competenţa profesională cu carnetul de partid. Ieri băieţii de la cooperativa „ochiul şi timpanul” - turnătorii, azi lipitorii de afişe, care nu sunt cu nimic mai nocivi decât înaintaşii lor, cu atât mai mult cu cât sunt la vedere.
Voinţa politică a creat cele mai periculoase forme de corupţie: mita electorală, mita administrativă şi licitaţiile-cadou de partid.
Desigur că nu am naivitatea să cred că ceea ce semnalez eu aici se va repara în următoarele 4-5 legislaturi, dar un lucru trebuie să fie clar pentru fiecare: voinţa politică nu ţine loc de lege, adevăr, dreptate şi corectitudine şi orice atingere a acestor valori duce mai degrabă sau mai târziu la monstruozităţi pe care înfăptuitorul nu le mai poate controla şi atunci vine prăpădul.
Costică Neagu este profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti - Departamentul Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar Focşani - şi preşedintele Asociaţiei Personalului Didactic „Simion Mehedinţi”, care şi-a propus restituirea tezaurului ştiinţific şi cultural lăsat de savantul născut în comuna Soveja, interzis de regimul comunist în ultimii ani ai vieţii.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 13
Adaugă comentariu
stana georgescu, acum 4022 zile, 17 ore, 35 minute, 11 secunde
General Elefterius Bubu Barzoianu, acum 4022 zile, 18 ore, 17 minute, 6 secunde
Pt Ulise Grosu, acum 4022 zile, 21 ore, 4 minute, 4 secunde
Ulise Grosu, acum 4022 zile, 22 ore, 24 minute, 17 secunde
, acum 4023 zile, 1 ora, 9 minute, 11 secunde
viorel, acum 4023 zile, 2 ore, 18 minute, 41 secunde
Mioara Moscu, acum 4023 zile, 3 ore, 24 minute, 36 secunde
Nicu Panaitescu, acum 4023 zile, 3 ore, 58 minute, 28 secunde
Aida Baumler, acum 4023 zile, 4 ore, 13 minute, 28 secunde
Un invatator de altadata, acum 4023 zile, 4 ore, 21 minute, 59 secunde 
