“Vrancea tolomacă” sau cum au vrancenii parlamentarii pe care îi merită
Dar oare cum ajung politicienii acolo? Sunt trimişi de alegători. Periodic auzim de sume uriaşe pentru campaniile electorale, provenind din surse mai mult sau mai puţin obscure şi avem iluzia că politicenii cu bani ajung în Parlament cumpărand voturi, fără a mai conta ce opinie au oamenii. Ceea ce se întamplă în această campanie electorală în Vrancea arată că politicenii ajung în Parlament datorită lipsei de cultură politică, indiferenţei faţă de ceea se întamplă în societate, sărăciei, lipsei educaţiei şi, într-o are mare măsură, prostiei oamenilor. Pentru că nu poţi cumpăra şi influenţa atat de mult votul alegătorilor dacă aceştia nu ar da şi ei o mană de “ajutor”.
Votul pe colegii în 2008 a apărut pentru a responsabiliza parlamentarii, pentru ca ei să ştie că sunt aleşi de anumite localităţi, iar locuitorii de acolo să ştie că sunt reprezentanţi în Parlament de o persoană şi nu de o listă. Probabil că vor trece multe randuri de scrutinuri pană cand acest deziderat va deveni realitate. Cei care au mers în campanie în ultimele săptămani s-au trezit că sunt întrebaţi de oameni cu “dar nouă ce ne daţi?”, obişnuiţi să cu sticla de ulei şi punga de făină, nu cu calendare cu poza unui candidat. Alţi vranceni au început să înjure candidaţii cand au primit o brichetă, nu un “cadou” mult mai consistent. Mai este o categorie de votanţi cu “frica lui Dumnezeu” care consideră că este un păcat să nu voteze cu candidatul care le-a dat ceva, dar nu e un păcat să încalce legea şi să trimită în Parlament un om pe care nu-l interesează decat funcţia.
Iar la toate acestea se adaugă lipsa de interes a vrancenilor în a se informa despre cine sunt cadidaţii pe motiv că “noi suntem prea mici” sau “toţi sunt hoţi”. Mai este şi frica de primari, mulţi cu mentalităţi de zbiri comunali, iar această spaimă poate ţine locul chiar însăşi opţiunii electorale. Oamenii de la ţară îi împart pe candidaţi în ai lui Băsescu, ai lui Ponta sau ai lui DD, de parcă oamenii care le cer voturile nu ar avea nume şi prenume, un trecut, eventual proiecte pentru care vor să fie aleşi. Un candidat care poate chiar vrea să facă ceva nu are nicio şansă să ia voturi dacă nu este de la un partid cunoscut, doar să aibă suficienţi bani pentru a le cumpăra.
Aşa am ajuns să avem parlamentari care nu trecut decat de cateva ori într-un mandat prin Vrancea. Sloganul USL este “Vrancea puternică” ar trebui să fie de fapt “Vrancea tolomacă”, ca să nu-i zicem altfel, dacă USL vine cu candidaţi importaţi din alte judeţe, care nu au făcut nimic timp de 8 ani, cum e cazul lui Miron Mitrea. Pesedistul nu a călcat nici măcar în Senat, fiind prezent doar la o treime din şedinţe. Şi cu toate că doar Crin Antonescu l-a mai întrecut la capitolul chiul, acesta va prinde încă un mandat de deputat. Probabil senator şi ajunge Petru Filip venit în Vrancea doar să i se ofere un colegiu caştigător pentru că a trădat PDL. În aceeaşi barcă a celor care nu prea au făcut nimic de opt ani este şi Cristian Dumitrescu, pus acum să candideze pentru Senat. Tot acest dispreţ la adresa celor care votează se vede cel mai bine la PSD pentru că Marian Oprişan are puterea în Vrancea, controlează instituţii, primari şi poate decide indirect cine este caştigătorul. Dacă şi PDL ar fi fost în aceeaşi situaţie probabil că ar fi făcut la fel, mai ales că şi în opoziţie are candidaţi asupra cărora există întrebări. Şi PP – DD a adus un candidat care nu are nicio treabă cu Vrancea. Clasa politică nu ar fi ajuns în situaţia de a-şi permite aproape orice dacă nu ar şi vina celor care aleg. Oamenii nu au voinţa să protesteze, să se indigneze (decat dacă primesc un chibrit în loc de o sticlă de ulei) şi, din păcate, nici de a vota, nu “cu inima”, cum spune un slogan, ci cu mintea.