Opinii

Numai în România

Ziarul de Vrancea
28 oct 2012 6252 vizualizări
Cine n-a auzit vorba asta: “numai în România se întâmplă aşa ceva!”. De exemplu, numai în România găseşti produse perimate în magazine, numai în Romania eşti tratat prost de către funcţionari, numai în România aştepţi cu anii să intri în cabinetul doctorului. Numai în România merge totul prost

Implicit, “dincolo” merg lucrurile bine. Cel mai tare mă amuză să aud sentinţe de acest fel la persoane care nu au ieşit niciodată din ţară, deci nu au cum să compare şi să ajungă la această fără de speranţă constatare. 

Pe lângă faptul că e expresia sonoră a ridicatului neputincios din umeri, a nădufului defulat în spume, mai e şi manifestarea unei revolte fără rezultat precis, altul decât eliberarea tensiunii interioare. Un soi de “o dăm anonimă”.

Numai aici e răul cel mai rău, negrul cel mai negru şi tunelul cel fără de lumină la capăt. Aşa e. Aceste convingeri sunt atât de bine înrădăcinate în mentalul colectiv românesc încât eu nu-mi permit nici măcar să le scutur, darămite să le elimin. Ȋnsă pot să adaug altele, aşa cum le percep eu de departe. 

Numai în România există fobia curentului. “Ai grijă cum traversezi strada şi vezi să nu te tragă curentul” sunt cele două recomandări ale mamei, însoţite de o căciulă bine înfiptă pe cap şi de fularul tras peste nas. Cred că suntem ţara cu cei mai îmbrobodiţi şi înfofoliţi copii de pe lumea asta. Ȋn autobuz, tren, maşină mică, în general în toate mijloacele de transport răsuna tradiţionalul: “Ȋnchide geamu’ ăla, că e curent!” 

Numai în România mai există teama de “ce zice lumea”, în special în micile comunităţi, dar în nici un caz pe micile ecrane, unde lumea e chiar provocată la indignare sufocantă. „Ai văzut-o, dom’ne, pe aia aseară?”. Ȋncă din copilărie ni se transmite teama de „ce zice lumea” şi mai ales că “râde lumea de noi”. Să nu cumva să ne ridiculizăm în ochii celorlalţi, Doamne fereşte să ieşim din rândul lumii!

Numai în România te descalţi când mergi în vizită. Ȋn manualele de bune maniere scrie că gazda trebuie să-i ofere oaspetelui papuci atunci când acesta dă semne că ar vrea să se descalţe. Sau măcar să-i spună: nu, nu te descălţa, e frig sau murdar (pretextul ăsta nu e permis, totuşi, în casa unei românce vrednice că, de’, ce-ar spune lumea?!) Ei bine, mitul acesta mi s-a spulberat în Suedia, unde nu numai că esti descălţat automat la uşă, ci trebuie şi să-ţi aduci papuci de-acasă, dacă ţi-e teamă să nu răceşti. Până şi mitul „codrul, frate cu romanul” trebuie să-l împărţim cu suedezii, care se laudă şi ei că trăiesc în simbioză cu natura.

Cât despre produse perimate, funcţionari aroganţi sau neştiutori şi doctori suprasolicitaţi, am o veste proastă: se găsesc şi în alte ţări, despre care credem că sunt perfecte. Oricât de greu ar fi de crezut, şi pe-acolo circulă maşini din care se revarsă asurzitoare acorduri orientale. Funcţionarul răspunde la telefon, e drept, dar se întâmplă frecvent să fii plasat de la unul la altul până afli un răspuns concret sau să primeşti atâtea răspunsuri după câte persoane ai întrebat. Străzi neîngrijite, clădiri abandonate, nefericiţi care dorm în case de carton? Sunt şi “dincolo”, precum şi alte elemente negative pe care noi nu le-am importat (încă?).

Eu aş spune mai degrabă aşa: numai la noi legumele au, încă, gust. Numai la noi mai putem scoate apa de la fântână. Numai la noi mai sunt crescuţi nepoţii de către bunici, nu doar de babysitter. Cu voia dumneavoastră, să mai vedem şi jumătatea plină a paharului. 

De loc din Focşani, Aida Baumler este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea Bucureşti şi a urmat un program de master în comunicare la SNSPA. În prezent trăieşte cu familia în Suedia şi scrie pe blogul http://calimara-cu-cerneala.blogspot.com

http://calimara-cu-cerneala.blogspot.se/

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
AidaB, acum 3038 zile, 16 ore, 52 minute, 33 secunde
ah, tare ne mai place sa ne plangem de mila...si sa ne incapatanam sa vedem numai ce e urit in jur.
Ades, acum 3038 zile, 19 ore, 40 minute, 7 secunde
Ah, da, doar la noi mai scoti apa dina fantana...cei care nu au avut bani sa dea primarului, caci a tras dom'le apa la oameni. Ei, nu ajunge vara la toata lumea dar cand e , e comod, apoi citeste integral
lulu, acum 3047 zile, 11 ore, 52 minute, 21 secunde
E adevarat pe de o parte,dar si eu traiesc in tara nordica si nu e totul asa de roz.Aida vorbeste din punctul ei de vedere.Aici astepti cu saptamanile pana prinzi o programare la un dr citeste integral
N.E.CURATU, acum 3047 zile, 20 ore, 25 minute, 55 secunde
Concluzie: Numai la noi sunt oameni care odata ajunsi intr-o casa,la caldura,le spun celor ramasi afara in frig "Bai prostilor,nu va mai vaitati de frig,nu vedeti ce frumos ninge?"
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.