Unde ne sunt forumiştii?
Cum să accepţi că sunt oameni care îţi vorbesc despre lucruri despre care tu nu ai auzit?
Cei care au trecut prin cultură nu comentează negativ, fiindcă ştiu ce înseamnă să treci cu ochii peste sute de mii de pagini scrise de gânditorii şi artiştii omenirii de-a lungul mileniilor. Alţii privesc nedumeriţi cuvântul scris din creier şi inimă şi repetă la nesfârşit ce ştiu de difuzorul ascultat prin anii ’90: “comunistule”, “securistule”, “ştim noi cine eşti” etc. Sunt foarte curajoşi în spatele nickname-lui!
Niciodată nu am susţinut unicitatea punctelor de vedere. Rămân la părerea că prezenţa forumiştilor într-un ziar conferă vitalitate publicaţiei respective, creează impresia de viaţă adevărată, cu o singură condiţie: cei care scriu să fie avizaţi, să critice ideile şi nu persoana (lucru ştiut de la 1840 de la Mihail Kogălniceanu, din” Introducţia” la “Dacia Literară”). De multe ori, comentariul reitera celebra parabolă a “castravetelui”, adică nu contează subiectul, ci punerea plăcii.
Sunt convins că această atenţionare a redacţiei a intervenit în urma unor abateri grave de la decenţă în aprecierile făcute, mai ales acum când fierbe scena politică. Mirarea mea este alta: de ce s-au împuţinat comentariile? S-a speriat cineva? Fanaticii forumişti au înţeles că la baza intervenţiilor de zi cu zi erau doar injuriile şi jignirile aduse autorilor materialelor de presă, din spatele unor nume false? Sunt dezolat! Puţin curaj, vitejilor! Când nu găseam un comentariu pe dinafara subiectului eram îngrijorat.
Mă gândeam că sunteţi bolnavi şi aţi pierdut carnetul de sănătate.
Vă invit să vă reveniţi şi să vă etalaţi pe mai departe originalele puncte de vedere. Reţineţi însă un adevăr banal: Nu oricine mă poate jigni!
Vă aştept pe Forum cu aceeaşi dragoste şi înţelegere.
Printre forumişti sunt mulţi oameni de calitate, sensibili şi culţi. Ceilalţi mai au timp să se cultive. Programe SAPARD pentru agricultură mai sunt! Vlahuţă se întreba “Unde ne sunt visătorii?” Eu mă întreb: “Unde ne sunt forumiştii”?
Vasile Lefter este profesor de limba romana si presedintele Centrului de Deschidere Hispanică „Espaňa” din Vrancea.