De la Domnu', la Mister: Şcoala englezească, văzută prin ochii unui roman
Lucrez în patru şcoli din Londra, în cartiere care mai bogate şi cu case arătoase, care mai sărace şi pline de locuinţe sociale. În nici una din şcolile mele nu îmi lipseşte în clasă calculatorul conectat la Internet (dar monitorizat în aşa fel încât cineva ştie în orice clipă ce site-uri accesez), videoproiectorul în pereche cu tabla interactivă şi sistemul de sunet. În plus, în fiecare clasă din şcolile primare, profesorul este ajutat de un asistent de profesor (sau mai mulţi), care ştie de la începutul orei care sunt sarcinile sale. Pot imprima atâtea materiale câte am nevoie, pot copia fişe de lucru pentru fiecare elev din şcoală, fără ca cineva să-mi atragă atenţia că tuşul e pe sfârşite sau că trebuie să nu uit că mai e nevoie de hârtie şi la secretariat. Încep la 8:30, termin la 3:30. După, şcoala dispare din activităţile mele până a doua zi.
Cred că ceea ce îmi place cel mai mult aici, ca profesor, este posibilitatea care mi se oferă de a urma o programă pentru un întreg ciclu de învăţămnt, fără a fi nevoit să urmăresc monotonia manualului. De fapt, nici nu există manuale şi am libertatea de a-mi face lecţiile aşa cum cred de cuviinţă şi cu materialele pe care le consider adecvate. Jocul şi implicarea tuturor elevilor din clasă sunt „singurele obligaţii”. Şi poate aici, la implicarea tuturor elevilor, e o problemă, în momentul în care decizi că e mai important să ai grijă de un singur copil cu dificultăţi şi să „abandonezi” restul clasei.
Dacă ar fi să spun un punct tare şi unul slab, acestea ar fi: flexibilitatea programelor şcolare, ca punct tare, şi punctul slab, comparativ cu sistemul românesc, ar fi că învăţământul obligatoriu începe şi se termină prea devreme (la 4 ani, să petreci 6 ore la şcoală, învăţând cititul şi scrisul mi se pare extrem).
Sistemul îţi oferă condiţii, dar îţi cere şi performanţă. Deşi nu există sistemul de notare cu note, progresul fiecărui elev este foarte atent monitorizat şi, poate, şi mai important, evaluat şi prezentat părinţilor. Totuşi, ca orice sistem birocratic, cantitatea de „documente şcolare” este imensă şi, aici, sistemul românesc poate concura cu succes cu cel englezesc.
P.S.: Şi aici, sistemul de evaluare la terminarea ciclului de învăţământ obligatoriu urmează a fi schimbat, dar nu pentru că aşa au considerat cei din coaliţia de guvernare liberalo-conservatoare (pe principiul „venim la putere, schimbăm tot”), ci pentru că devenise neviabil şi foarte subiectiv. Despre acest subiect şi „clasa pregătitoare”, cu altă ocazie.
Nota redactiei:
Pentru a afla cum funcţionează şcolile din alte ţări, ziarul nostru le-a propus unor vranceni care lucrează în sistemul educaţional sau studiază în străinătate să scrie despre diferenţele între cele două sisteme, un demers pe care îl considerăm mai mult decat util atata vreme cat şcoala romanească pare să nu mai fie sigură de făgaşul ei. Gabriel Chelaru este profesor de limbă franceză cu experienţă relevantă atat în sistemul romanesc de învăţămant cat şi în cel britanic, unde s-a integrat anul trecut. În următoarea perioadă vom mai publica şi alte opinii interesante pe această temă.