Suntem în răpciune
A noua lună din calendarul gregorian, cunoscută şi ca Brumar cel mic, vinicel, septembrie, marchează graniţa dintre viaţă şi moarte, dintre strângerea roadelor pământului şi pregătirea viitoarelor recolte.
Cămara bunicilor respiră ispititor mirosul de poveste al gutuilor coapte. În poduri s-au pus la sfat clădăriile de struguri albi şi negri, atârnate de căpriorii cu răşină de brad, visând la bucuriile viitoare cînd vor umple de lumină masa de sărbătoare a gospodarilor.
Cad frunzele obosite de soarele anului, îmbrăcând pământul în culori melancolice, care te invită la reverie.
Vântul, sprinţar ca de obicei, începe să adie blând, chemând norii mult aşteptaţi.
Cerul pare un ochi de albastru. Luna îşi deapănă povestea de dragoste cui vrea s-o asculte.
După o lungă vară fierbinte, cu bucurii şi mici neîmpliniri, copiii, florile pământului, s-au întors în bănci, pregătiţi să reia aventura cărţii, acceptând provocările pline de mister: învăţarea literelor, socotitul, descifrarea textului din manualele ponosite cu file rupte, spargerea enigmelor formulelor fizice şi chimice. Vor învăţa de toate, iar ca răsplată zilnică cei mici vor primi ori corn, ori lapte transformat în cubuleţe de brânză. Câtă grijă pentru şcoală!
Alţii nu vor primi nici atât, fiindcă ei la chemarea începutului de an şcolar nu vor spune “Da”, ci „Yes”, „Si”, ”Oui”!.
Când revin în ţară, dacă mai revin, trebuie să coboare ca nivel o clasă sau două. La noi, adevăraţii slujitori ai şcolii fac, totuşi, carte serioasă.
Septembrie, cu bune şi rele, ne rămâne în suflet prin Sfintele Mari Sărbători, prin foşnetul frunzelor galbene şi al filelor de carte răsfoite de cei care încă mai cred în fascinaţia cuvântului scris.
Să nu uităm că mustul fierbe de zor preamărind pe Marele Anomim care a orânduit lucrurile în această lume, zămislind-o ca pe o mare trecere. Suntem în Răpciune!
Vasile LEFTER