Opinii

“Mizeria” din spatele celei mai mari podgorii a ţării

Mihai Boicu
20 sep 2012 6975 vizualizări
În această perioadă zeci de mii de vranceni culeg strugurii din cea mai mare podgorie a ţării. Pe cele aproximativ 25.000 de hectare de viţă de vie, după cum spun statisticile oficiale, forfotesc de zor maşini, tractoare, căruţe, podgoreni în căutare de clienţi, cumpărători care vor să cumpere struguri cat mai ieftin

Dacă ne uităm de la distanţă, agitaţia din ultimele săptămani se înscrie în normalul vieţii de viticultor, care munceşte de primăvara pană toamna din greu, iar acum îşi valorifică truda. Însă dacă privim cu mai multă atenţie şi înlăturăm “lăstărişul” de pe bazinul viticol al judeţului nostru, vedem şi o altă realitate. Este realitatea Vrancei în care vinurile sunt îndoite cu apă şi sunt făcute cu “pastile”, în care se fac afaceri cu licoarea lui Bachus la limita sau chiar în afara legii, în care sute de cazane cu ţuică funcţionează cvasi ilegal. E realitatea despre care atunci cand se dezvăluie cate ceva autorităţile judeţene sar să o nege, după modelul “să băgăm gunoiul sub preş“. Este de fapt realitatea celor care vor să se îmbogăţească rapid şi pe orice cale exploatand viciile oamenilor sau dorinţa de a degusta un vin bun. O asemenea atitudine nu este de folos nimănui, mai ales viticultorilor de bună credinţă, care nu vor să-şi caştige painea otrăvind lumea. Deşi oridunde te-ai învarti prin judeţ auzi poveşti despre licorile care au culoarea vinului, rar autorităţile descoperă cate ceva. Eventual, caţiva comercianţi pe de marginea E 85 care nu au apucat să fugă la venirea poliţiei şi să-şi abandoneze PET-urile cu vin care rezistă miraculos cu săptămanile în bătaia soarelui.
Poate nu e nimic de descoperit, am putea spune, iar lucrurile necurate care se spun despre vinurile din Vrancea sunt doar în mintea celor care vor să le strige imaginea producătorilor de pe plaiurile Mioriţei. Dacă aşa stau lucrurile şi credem autorităţile care nu prind pe nimeni cu vinuri în neregulă, atunci oare de ce cu puţin timp în urmă caţiva locuitori dintr-o comună viticolă povesteau că un consătean al lor fabrică tone de vin fără întrerupere şi vinde nestingherit, în ciuda reclamaţiilor? O poveste care se repetă la scară mai mare sau mai mică în aproape fiecare localitate viticolă. Oare cum proprietari de crame şi de sute de hectare de vie au comercializat în ultimii ani vin cu toate că plantaţiile lor nu au produs aproape nimic din cauza gerurilor? Cum de la unele crame dacă bei un pahar de vin “îţi crapă capul”, cum se spune în popor, iar analizele arată că este cea mai de soi băutură, care merge de minune la mesele alese? Acestea sunt cateva semne de întrebare şi cu siguranţă vrancenii au multe altele pe care şi le pun. Pană acum nimeni nu a vrut să găsească răspunsuri, deşi mulţi intuiesc care sunt acestea. Să sperăm că atunci cand se va răspunde la aceste semne de întrebare soluţiile pentru “cel mai mare bazin viticol al ţării” vor mai avea unde să se aplice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.