Opinii

”Actualizarea actualizării” prin mini-recensămantul vrancenilor

Corneliu Condurache
6 aug 2012 1395 vizualizări
Nu este de loc mai clar începand de ieri. Dacă şi mai ales cum se vor realiza celebrele “mini-recensăminturi” pentru a se descoperi caţi alegători sunt, spre exemplu, în Vrancea.

Curtea Constituţională pare să fi comunicat dealtfel tot ieri, conform fluxurilor de ştiri ale agenţiilor naţionale, că astfel de acţiune nu prea-i necesară. Pentru că ea (Curtea Constituţională) a cerut Guvernului Romaniei listele electorale folosite la referendumul din 29 iulie 2012, nu reactualizarea lor acum. Conform informaţiilor – publice, dealtfel - pe care Ziarul de Vrancea le detine, la nivelul judeţului nostru au fost înscrise în listele pentru referendum 319904 persoane. Pe listele electorale pentru alegerile locale din 10 iunie au fost înscrise în schimb, 320043 de persoane cu drept de vot. Rezultă deci că 139 de persoane au dispărut de pe liste în decurs de o lună şi jumătate, ceea ce arată că listele electorale au fost, parcă, actualizate între cele două chemări la urne - din 10 iunie, respectiv 29 iulie 2012 - a vrancenilor. Concret, au fost scoase din listele elctorale, probabil, persoanele care între timp au decedat sau şi-au pierdut drepturile electorale. Nu-i deloc exclus să asistăm, însă, în următoarele zile, la o „actualizare a actualizării”. Prin care puterea USL să încerce obţinerea validării referendumului naţional pentru demiterea lui Traian Băsescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.