Referendumul urii
Ne-a vorbit de reforma statutului, cel neoliberal, bazat pe competiţie, în timp ce monopolul afacerilor mari erau cele cu statul, bine controlate şi strunite de voinţa prezidenţială. Ne-a vorbit de reforma administraţiei publice în timp ce a promovat în baza multor legi neconstituţionale clientela ineptă, incompetentă şi lacomă în mai toate posturile publice. A vorbit de reforma clasei politice în timp ce odrasla sa era trimisă în Parlamentul European. Partidul care trebuia să fie pe post de model a promovat tot felul de aventurieri care nu căutau decat calea parvenirii. Cum să te mai miri că Anastase, Boc, Udrea, Boureanu, oameni tineri şi ei, nu au însemnat nimic în constituirea unei altfel de politici. Reforma în sănătate a închis doar spitale iar cea în economie a constat în creşterea TVA şi introducerea ruinătorului impozit forfetar. Gogoriţele cu Parlamentul unicameral, alegeri comasate, reorganizare administrativă, vot uninominal pur sau impur, au fost ori perdele de fum ori “eşece” incontestabile.
Distanţa dintre discurs şi realitate, distanţa dintre realitatea lor şi a celor guvernati, jignirea tuturor pentru simplul fapt că nu facem parte din cercul lor, austeritatea doar pentru unii, nici un gest de solidaritate cu cei care aveau de suferit, a sădit în timp o ură care acum, iată, înghite orice urmă de raţiune în modul de functionare a mediului politic.
Alegerile locale au părut un debuşeu pentru această frustare, dar nu a fost de ajuns. “Marele Dottore” l-a zgandarat pe micul “dottore Titulescu” cu plagiatul şi de aici ţara a luat foc. Statul a fost suspendat, legile au devenit facultative. “Marele Dottore” trebuia pedepsit, trebuia să îi fie administrată o lecţie. Impulsul de a-l distruge pe Băsescu a fost cumva similar cu cel cultivat de Iliescu din anii 90, de a distruge opoziţia istorică. Numai că acum s-a văzut că nu mai suntem de capul nostru. Vrem nu vrem, facem parte din UE, loc al lumii democratice, unde legea se aplică, nu se clamează. Şi poate că această constatare este singurul lucru bun care ni se întamplă în vara asta toridă.
În febra belicoasă de moment am mai creat, în bunul stil romanesc, încă un fetiş. Se numeşte Curtea Constituţională care de altfel este extrem de responsabilă pentru vacarmul electoral. Răspunsul ei la solicitarea USL de suspendare a presedintelui ar fi trebuit să fie succinct şi clar: suspendarea preşedintelui este în mod vădit neconstituţională.
Curtea a preferat un răspuns în două ape ratand momentul unei mari victorii a legii şi răspunderii instituţionale pe taramurile noastre. Acesta ar fi putut fi un moment de cotitură şi nu data de 29 iulie. S-ar fi trasat limite de joc ale politicului, lucru început deja de sistemul juridic. Căci după 29 iulie vom asista la acelaşi spectacol dat de “Marele Dottore” şi ciracii lui: “dottorii” Ponta, Antonescu, Şova, Boureanu… Maestrul şi epigonii. Pentru că, din nefericire, creaţiile politice adevărate “made Băsescu” sunt Ponta şi Antonescu. Joacă aceeaşi partitură; sunt cinici, sunt mincinoşi, demagogi chiar. Pentru interesele lor sacrifică orice interes public cat ai clipi. Nu cred în nici un fel de virtute publică şi se bazează prea mult pe tupeu. Sunt aceeaşi sefi de haită. Lucruri demonstrate din plin în ultimele două luni. Rolurile pe care le interpretează nu contează, căci noi toţi achităm nota de plată şi nu ei. Indiferent pe cine uram: pe Băsescu şi ai lui sau pe PSD-isti. Sau pe toţi la un loc.