Cine e de vină? Sau, pe scurt, despre rezultatele de la bac
De când am intrat în învăţământ, în 1991, începând o profesie la care am visat dintotdeauna, am fost martoră şi subiect la nenumărate “reforme”, toate făcute pentru a îmbunătăţi lucrurile. S-au schimbat planuri cadru, programe, manuale, s-au introdus tot felul de fişe de evaluare pentru profesori, din ce în ce mai stufoase, dosare de realizat, s-au schimbat termeni şi legi. Schimbările însă n-au fost suficiente pentru a preveni dezastrul pe care îl constatăm de doi ani încoace.
Mai întâi aş zice că mă bucur că au fost introduse camerele la bacalaureat. Pentru că a venit timpul să nu mai sprijinim impostura, să putem să separăm apele, elevii care muncesc de cei care nu o fac, profesorii care îşi fac treaba, de cei care nu prea şi-o fac. Dar aceşti copii care nu reuşesc să treacă examenul final, se întreabă… de ce a început cu ei? Şi cine mai poartă vină?
Îmi e clar că o exigenţă doar la examenul de bacalaureat nu înseamnă reforma sistemului de educaţie. Aş zice că e normal ca elevii să nu înţeleagă de ce se face asta când pe parcursul celor 4 ani de liceu nu se iau măsuri dure împotriva copiatului, suflatului sau a lui copy paste de pe site-urile de referate de pe Internet.
Soluţia de care se vorbeşte zilele astea, bacalaureatul diferenţiat, mi se pare o soluţie bună, câtă vreme va fi urmată de admitere diferenţiată la facultate. Nu poţi să dai probe diferite ca nivel de dificultate şi să stabileşti apoi o egalitate între elevi, indiferent de tipul de bacalaureat dat, la admiterea la facultate.
Fără îndoială că atunci când vorbim de cauzele “ dezastrului” o să găsim fiecare alta. Dar eu aş zice că e un cumul de cauze. Sunt prea multe discipline obligatorii. Nu numărul de ore pe zi petrecut la şcoală l-aş schimba, dar cu siguranţă aş transforma multe discipline în opţionale, lăsând elevul să aleagă în funcţie de interesul lui viitor. Nu doar programa stufoasă e de vină, ci şi schimbările făcute des asupra ei şi fără consultarea mai serioasă a celor din sistem. Nu doar faptul că elevii nu găsesc interesul în ceea ce li se predă sau în felul în care li se preda, ci şi faptul că elevii nu prea îşi mai doresc să înveţe, prinşi în tumultul vieţii reale şi virtuale.
Deocamdată am văzut cu toţii că rezultatele sunt proaste. Acum trebuie să strângem datele, să analizăm cauzele şi să încercăm să schimbăm. Dar dacă se continuă cu ideea partidelor ce se succed la guvernare că “reforma mea e mai bună” şi cu ştergerea cu buretele a tot ce a fost înainte şi luarea de la capăt, atunci n-am făcut nimic. E nevoie ca partidele să înveţe că a guverna presupune şi a negocia soluţii pe termen lung, nu doar impunerea punctului tău de vedere care va fi dat la o parte de cei ce vor urma.
Aşa că eu aş zice că e nevoie de exigenţă, de profesionalism, de onestitate şi de bună credinţă. Toate de aplicat şi în interiorul sistemului, şi în afara lui, acolo unde se gândesc şi iau deciziile care ne afectează, iată, pe toţi.
Gabriela Obodariu este profesor de istorie la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” Focşani, cu o experienţă de peste 20 de ani la catedră, şi preşedintele Clubului Focşani al Asociaţiei Pro Democraţia.
Gabriela OBODARIU