„Bomba” ascunsă de plagiate: caştigătorul nu mai ia totul la parlamentare
Votul la parlamentare după sistemul caştigătorul ia totul sau uninominalul pur nu a trecut de controlul de constituţionalitate. USL a promovat şi susţinut această lege bazandu-se pe prăbuşirea PDL. Cum legea a fost declarată în integralitate neconstituţională, USL pierde şansa de a-şi construi o majoritate confortabilă în Parlament. Aceasta dacă nu va reuşi să schimbe ceva în sesiunea extraordinară a Parlamentului pe care noua putere a anunţat că vrea să o convoace.
În Vrancea, dispariţia uninominalului pur poate însemna o gură de oxigen pentru PDL, dar şi pentru PNL. Cu toată puterea în maini, lui Marian Oprişan nu i-ar fi fost greu să-şi impună parlamentari în toate colegiile. Acum însă nu mai poate face acest lucru, deoarece sistemul de vot din 2008 a permis intrarea în Parlament a unor aleşi clasaţi pe locul doi în colegiul în care au candidat. Democrat – liberalii Alin Trăşculescu şi Sorina Plăcintă au ajuns parlamentari deşi au pierdut alegerile, graţie redistribuirii mandatelor la nivel naţional. Dacă funcţiona uninominalul pur, acum în locul lor ar fi fost social – democraţii Cătălin Vrabie şi Gică Duţă.
Liberalii vranceni se pot declara şi ei mulţumiţi de posibila revenire la votul din 2008. Chiar dacă şi ei îşi pot pune un candidat sau mai mulţi, după cum se împart funcţiile în USL, este de aşteptat ca Marian Oprişan să nu lase lucrurile aşa. Astfel, nu este exclus să apară candidaţi independenţi, care să-i dubleze pe liberali, susţinuţi din umbră de PSD, după reţeta care a lăsat PNL fără trei primari la alegerile locale. Dacă prin votul uninominal pur manevra are şanse mai mari să reuşească, prin vechiul tip de scrutin este mai greu să se întample acest lucru. Desfăşurarea alegerilor parlamentare depinde acum de ceea ce va face USL în Parlament, avand în vedere perioada scurtă de timp care a mai rămas pană la vot.