Postelectorale de Vrancea Vae victis!
Din cei foşti de la USL, puţini şi-au pierdut scaunele, destui le-au caştigat. Încă o dată, românii vor schimbare! Mărunţişul dat la pensii şi la salarii s-a dovedit mai puternic decât bicicletele lui Fluturaş. Parcă s-a schimbat ceva în mentalitatea alegătorului român! Cu zahăr şi ulei nu prea mai merge.
Invitasem prin1996 un profesor universitar să predea la Colegiul din Focşani. M-a refuzat grosolan, spunându-mi că el nu vine în Vrancea Roşie.
Iată că la roşul cunoscut s-a adăugat galbenul liberal. Portocaliul a fost dat la coş chiar de cei care l-au lansat. Le-a purtat noroc, dar s-a decolorat din cauza Soarelui venit de la Palat. Se lucrează intens la şmecherii coloristice.
Cu migală şi pricepere, au început să fie demolate ”structurile”. Mai o ordonanţă, mai o schimbare de nomenclator, mai o îmbolnăvire subită şi din mers se face primenirea instituţiilor statului, pe bază de competenţă, bineînţeles!
Ca observator, mă distrez de minune, culegând şi transmiţând mai departe mesaje fierbinţi privind bucuria nebunilor la rocada şefilor. Se fac statistici, se aproximează meritele sponsorilor electorali, care sunt răsplătiţi acum sau mai târziu. Scaune mănoase sunt, iar dacă nu sunt, se eliberează.
Unii plesnesc de mândrie că Vrancea este o pepinieră pentru Guvern. Alţii se mulţumesc şi cu promisiuni. Ei ştiu că se vor vacanta fotolii cât de curând. Vechii şefi de pe alt palier politic au lăsat-o mai moale cu exigenţa, afişând competenţă maximă şi sănătate minimă, pentru o eventuală retragere onorabilă, pe bază de restructurare şi certificat medical electronic. Orice ar face, tot şut în părţile moi se cheamă! Nimeni nu pleacă de bunăvoie de la bine. Până şi celebrul perpetuum mobile are nevoie de un impuls iniţial!
În această vâltoare postelectorală, singurii cărora nu le pasă de jocul noii Puteri suntem noi, cetăţenii, talpa. La fel trăim paroxistic bucuria deşteptării la sunetul ceasului, nerăbdători să plecăm la muncă în folosul unei societăţi aflate în permanentă tranziţie şi disoluţie morală, pentru a ne plăti impozitele şi pentru a nu muri de foame. Vai de sufleţelul nostru! Am uitat să râdem. Nu mai avem timp să râdem şi-i păcat.
Deschidem televizorul şi ne distrăm de minune pe banii şi lipsa noastră de spirit civic. În rest, privim cerul asemenea emblematicului Ilie Moromete şi aşteptăm să plouă.
Ca toţi semenii mei, am început să fiu îngrijorat de această aşteptare fără sfârşit. Haosul administrativ îmi afectează bugetul, obligându-mă să fac cheltuieli nedeductibile, cumpărând pastile pentru cap şi inimă rea.
Nu-i nimic! Românul nu piere, dar nici nu plesneşte de fericire! Să ne bucurăm că suntem toleraţi să facem umbră Pământului.
Vai de cei învinşi!
Prof.Vasile Lefter