O punem iar de mămăligă?
Sigur, orăşenii cu urechile mai fine nu vor întelege de la început “gâlgâitul“ lingvistic al acestei expresii şi vor strâmba din organul olfactiv obişnuit cu mirosul mai deosebit al canalizării care se înfundă. Explicaţia acestei sintagme locuţionale este simplă. În trecut, în general, numai omul nevoiaş punea de mămăligă. Acest preparat autentic românesc, fiind hrană de bază, a creat în mintea tăranului isteţ o observaţie amară comparabilă cu cea prilejuită de o paţanie neplăcută a cuiva, tragând concluzia ca “a pus-o de mămăligă”, adică a intrat într-o situaţie fără ieşire.
Dacă ne referim la nivelul nostru de viaţă cotidiană după 23 de ani,
trebuie să ne însuşim cu toţii această sclipire paremiologică în care se concentrează un “modus vivendi” naţional. Românilor a început să le fie frică să mai deschidă uşa.Vin acturi, avertismente, citaţii! Portăreii se îngrămădesc să-ţi pună sechestru că nu ai plătit rata la bancă. Administratorul îţi cere să plăteşti restanţele la întreţinere şi câte şi mai câte…Politicienii îţi oferă” fluturaşi” ispititori. Dacă ai obiceiul să citeşti ziarele sau să deschizi televizorul, intri şi mai mult in panică. Rămâi stupefiat când ţi se explică de ce cresc preţurile, de ce nu se poate micşora TVA-ul pentru alimentele de bază, de ce euro trebuie să crească în continuare etc. O cam pui de mămăligă! Păcăleli! Pe timpul campaniei electorale ţi se creează iluzia că se va termina cu “pusul de mămăligă”. Doar iluzia! Timpurile trec peste noi, dar tradiţia rămâne. Mereu “o vor pune de mămăligă”cei oneşti, harnici, muncitori, care ştiu că banul se face greu.
Bogaţii o vor pune mereu “de cozonac”, pentru că mămăliga, dacă mălaiul e vechi, aduce pelagră.
Pentru fiecare locuitor de rând al acestei ţări, un gand devine obsedant: ”Până când “o vom pune de mămăligă”doar noi, cei mulţi?
Vasile Lefter