Ofertă de serviciu
Domnule Prim-Ministru,
Subsemnatul, Ion Apoliticul, urmărind cu interes presa, am aflat că pe la Guvern ar fi niscaiva posturi vacante.
Cred că mi s-ar potrivi cel de ministru al învăţământului. Văd că este un post mereu supus atacului Opoziţiei. La mine nu sunt probleme. Am un CV beton. Am purtat catalogul la clasele de simultan 40 de ani. Nu am lucrări publicate, aşa că nu mi se poate imputa vreun plagiat. Când mi-am făcut lucrarea pentru obţinerea gradului didactic I în învăţământ, coordonatorul mi-a mărturisit din experienţa dumnealui, spunându-mi că dacă se copiază dintr-o singură sursă e plagiat, dacă se copiază din două surse e compilaţie, iar dacă te inspiri din trei lucrări eşti original. I-am ascultat sfatul.
În afară de acest detaliu, vă mai aduc la cunoştinţă că plagiatorii au învăţat la gramatică să conjuge verbul ”a plagia” numai la persoanele a II-a şi a III-a, singular şi plural. Formele ”eu plagiez” şi noi ”plagiem” nu sunt acceptate de limba română contemporană.
Din activitatea mea fructuoasă, amintesc o serie de funcţii pe care le-am de-ţinut cu cinste: învăţător de seviciu pe şcoală, şef la punctul de citit ziarul, responsabil cu adunatul spicelor etc. Nu vreau să vă reţin atenţia cu detalii inutile.
Avand un trecut imaculat, nu cred că veţi avea necazuri la votul Parlamentului. Ştiu să fac procese verbale, dări de seamă, bonuri şi chitanţe. Averea mea e la vedere şi voi avea probleme abia după întregirea salariilor. Ca ministru, voi fi imparţial. La examene, voi pune camere de supraveghere duble, ca să nu-mi aud vorbe. Voi mări vacanţele, pentru protejarea sănătăţii tinerei generaţii.
Elevii nu vor avea mai mult de 15 ore pe săptămână. Şcoala va fi altfel! Am încredere în experienţa milenară a românului. A treia oară trebuie să vă reuşească alegerea! Studiaţi-mi cu atenţie CV-ul.
Pentru a nu pierde oportunitatea, ştiind că postul de ministru al învăţământului e râvnit de mulţi, îmi ofer disponibilitatea de a lucra şi în echipa domnului Marga, la Externe. Am auzit că se caută funcţionari pentru ministerul cu impact asupra relaţiilor cu alte ţări. Aici chiar că nu mai am nicio bilă neagră! Sunt apolitic, vorbesc binişor mai multe limbi străine, cu ajutorul mâinilor. La rusă mă pricep binişor. Domnul ministru de externe a avut şi un mic discurs pe tema apropierii de fraţii de la Răsărit. Va trebui să urmez doar câteva cursuri de tras cu urechea, dar mă descurc. Ca funcţionar la externe, îţi trebuie totuşi o ureche fină, nu?
Vă rog să consideraţi cererea mea ca o dorinţă fierbinte de a pune umărul pentru ţară, în aceste momente istorice cînd cursul leu-euro îşi bate joc de noi toţi. Vreau salariu decent şi mână liberă la decizii!
Undeva în România, I. A.
20 mai 2012
Domnului Prim-Ministru al Guvernului României
Pentru conformitate,
VASILE LEFTER