Vina lui Trăşculescu&Co: au lăsat Vrancea fără opoziţie
Aceasta este vina lui Alin Trăşculescu şi a celor din PDL Vrancea, că s-au culcat pe o ureche, s-au lăsat pradă compromisurilor şi dominaţi de suficienţă au înclinat balanţa puterii din judeţ în favoarea unui singur partid, mă rog, alianţă de partide. Doar bazandu-te pe preşedintele Traian Băsescu şi fără construirea unei organizaţii puternice nu ai cum să rezişti în faţa PSD în Vrancea. Deja la ora actuală se aude zgomotul cuţitelor ascuţite în PDL, care îi vor lua capul lui Trăşculescu imediat după pierderea alegerilor locale. Urmand prăbuşirea de la nivel naţional a partidului, democrat – liberalii vor cădea în derizoriu. Liberalii sunt în alianţă cu PSD, astfel încat pentru o bună perioadă de timp nu va exista opoziţie în Vrancea. Marian Oprişan a mai avut o asemenea perioadă favorabilă în perioada anilor 2000 – 2004, iar atunci se ştie ce a făcut cu ea: afaceri după bunul plac cu banul public, prigonirea presei, la propriu, cu bata, precum şi a adversarilor săi. Politicienii locali au profitat de acest scandal şi au reuşit să-i mai diminueze din putere lui Marian Oprişan la alegerile parlamentare din 2004. Altfel nu cred că i-am mai fi văzut prin Parlament pe un Nini Săpunaru, Jan Vraciu sau Corneliu Momanu. Şi politicienii care au urmat au crescut pe spinarea Ziarului de Vrancea, pentru că este singura platformă credibilă de comunicare a mesajelor. Ajunşi în fruntea bucatelor, aceştia au uitat rapid de promisiunile de luptă antibaron cu care îşi atraseseră voturile. Ba mai mult, chiar cei din PDL l-au salvat pe Oprişan atunci cand erau suficiente motive pentru a fi dat jos. Nini Săpunaru s-a zbătut zădarnic să-l înlocuiască pe Oprişan de la conducerea CJ printr-o acţiune destinată eşecului, iar acum a ajuns aliatul acestuia. Politicienii nou intraţi în joc au arătat rapid ce nu pot. Răzvan Mustea şi Sorina Plăcintă au uitat de Vrancea şi au plecat la Bucureşti, văzandu-şi de afacerile lor. Umflat de elanul unei echipe noi în 2008, Trăşculescu s-a dovedit o nucă găunoasă, căreia dacă îi spargi coaja nu găseşti nimic.
Probabil că în imaginaţia lor, unii politicieni se gandesc că Ziarul de Vrancea iar se va lua la harţă cu Marian Oprişan după ce acesta va controla iar pe deplin judeţul, iar ei vor creşte în ochii electoratului doar profitand de o asemenea situaţie. Chiar dacă presa este „cainele de pază al democraţiei”, nu este rolul ei de a face opoziţie, ci de a dezvălui derapajele celor care ne conduc. Opozanţii PSD din Vrancea nu au înţeles că dacă vor să caştige puterea în „provincia europeană” trebuie să se pună pe muncă, pe toate planurile: să-şi facă organizaţii puternice, să promoveze oameni de valoare, să aducă în faţa candidaţi credibili cu care să caştige încrederea alegătorilor. Pană la urmă, decat să aleagă nişte amatori în goană doar după bani cu care să-şi umfle conturile, vrancenii preferă oastea mult mai unită şi organizată a PSD, aliniată docil în spatele unui „tătuc” care, cu toate bubele lui, are şi o calitate, conduce judeţul şi cand doarme.