Opinii

Cine sunt ucigasii

Ziarul de Vrancea
23 apr 2012 5901 vizualizări
67 de spitale au fost desfiinţate şi cel puţin două sute de oameni au murit în ultimul an din simplul motiv că nu au mai putut să ajungă la o unitate medicală.

Accidentele nu au ţinut seama că, în 2012, cel mai apropiat spital se află, pentru unii cetăţeni ai României, la 100, chiar 200 de kilometri de casa lor, că, în multe sate, o caruţă şi un cal sînt singurul mijloc de locomoţie. În aceste condiţii, guvernanţii vor să introducă o nouă lege care să îngreuneze accesul cetăţenilor la un medic: interzicerea avorturilor în lipsa unui certificat din partea Cabinetului pentru «criza de sarcină», în care să se specifice că femeia a fost consiliată şi a aşteptat cinci zile înainte de a solicita avortul.
Ce înseamnă noua lege pentru sistemul de sănătate?! Înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea unor astfel de centre sau cabinete şi salarizarea unor consilieri, ce pot fi medici, psihologi sau asistenţi sociali, care să facă, de fapt, ceea ce ar putea face şi medicul ginecolog – o informare asupra riscurilor avortului. În caz că nu se pot înfiinţa, conform art. 15 din proiectul de lege, se poate apela şi la «furnizori privaţi». În termeni financiari, circa 10 milioane de euro ar trece de la Ministerul Sănătăţii către cabinetele de stat şi particulare. (Să nu uităm de desfiinţarea recentă a celor 67 de spitale şi de tăierea drastică a bugetului în toate unităţile medicale din ţară!)
Ce înseamnă această lege pentru pacient?! Mai multe drumuri: vizita de constatare a sarcinii la medicul ginecolog, a doua vizită, programată la cabinetul de consiliere, a treia vizită la acelaşi consilier, pentru ridicarea certificatului – după cele cinci zile de reflecţie şi a patra vizită, din nou la medicul ginecolog, pentru efectuarea avortului. Pentru femeile din mediul rural, deplasarea la oraş este descurajantă, pentru că presupune costuri în plus, pe lângă plata consultaţiilor la ginecolog şi la psiholog şi a întreruperii de sarcină propriu-zise. Din motive financiare sau din comoditate, există riscul ca femeile să înceapă din nou să apeleze la metode empirice de auto-provocare a avortului sau la «femei pricepute» din sat, în cel mai bun caz foste moaşe, care, cu instrumente improvizate, să facă avorturi pe masa de bucătărie, ca un măcelar.
Asta, în timp ce, la oraş, în cabinete bine utilate, un consilier plictisit repetă, pentru vreo păcătoasă «norocoasă» povestea embrionului de a cărei viaţă e responsabilă, făcînd-o să tremure nu numai la gîndul mutilării propriului corp, dar şi la conştientizarea condiţiei de ucigaşă a propriului copil. Vizionarea filmelor cu avorturi şi inocularea vinei creştine, într-o asemenea stare, este mai aproape de şantaj emoţional, decît de consiliere pe cale raţională. Cele cinci zile de reflecţie se pot transforma într-o adevărată tortură, iniţiată chiar în cabinetul pentru «criza de sarcină» şi care poate avea grave repercursiuni asupra echilibrului emoţional al femeii însărcinate, dar şi asupra fătului, în cazul în care se renunţă la avort.
Cele cinci zile de întîrziere (şapte, dacă se prinde şi weekendul!) cresc riscurile pentru sănătatea pacientei şi pot duce la depăşirea termenului în care se acceptă întreruperea de sarcină. În plus, pentru o adolescentă, conştientizarea sarcinii se poate realiza prea tîrziu, tocmai din lipsa educaţiei sexuale sau din lipsa posibilităţii de a discuta cu părinţii, de al căror acord are nevoie pentru avort.
Legiuitorii sînt foarte siguri de eficienţa miraculoasă a demersurilor lor: numind cabinetele Centre pentru «Criza de Sarcină», induc subliminal mesajul că gîndul de a avorta este doar o etapă trecătoare a stării normale de sarcină, pe care urmează să ţi-o asumi după… tortura psihologică primită. Un fel de Centre de Reeducare. Vă mai amintiţi?
Născută în Vrancea, Aurora Martin lucrează la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a predat ştiinţe politice şi publică pe blogul scriitorului Stelian Tănase, la adresa www.stelian-tanase.ro/zona-libera.

Aurora Martin


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.