Sărbători... de-atunci şi de acum...
Nu am mai simţit demult miros de Paşte... Paştele copilăriei ... zile în care şi aerul vibra a sărbătoare... Oamenii îşi pregăteau cu mare bucurie casa, trupul şi sufletul pentru cinstirea Învierii Domnului. Asta însemna că toată lumea îşi deretica gospodăria, postea şi mergea să se spovedească. După toate acestea se purcedea cu toată dragostea la pregătirea bucatelor. Mergeţi şi acum într-un sat de oameni gospodari... cît mai departe de aşa zisa civilizaţie ... parcă şi pietrele sclipesc în preajma sărbătorii....
Noi – oamenii moderni, locuitori ai cutiilor pe verticală - ne pregătim într-un fel ciudat de această mare sărbătoare: ne aşezăm la coadă la hipermarket sau la semafor... ne umplem sufletele de furie, frustrare... şi ne golim buzunarele la casa de marcat... O fi asta penitenţa noastră? Cîţi mai postesc? Cîţi se mai spovedesc? Înţelegem rostul spovedaniei?
În loc să primim zilele de sărbătoare liniştiţi şi plini de iubire, sîntem obosiţi, pachet de nervi, frustraţi de cine ştie ce neajunsuri materiale... cu gîndul deja la următoarea zi de serviciu... în care ajungem, eventual, cu o indigestie de la consumul în exces de bucate tradiţionale.
Postul se reduce la mîncare... înlocuim caşcavalul de frupt cu caşcaval de post, pate-ul de ficat cu pate-ul de ... E-uri... şi tot aşa... Prea puţini se mai gîndesc la post în sensul adevărat al cuvîntului, respectiv acela de a te abţine, la componenta lui spirituală. Nu ingredientele alimentului consumat dau valoare postului, ci efortul de a te stăpîni. De suflet nu se mai ocupă nimeni...Toţi ducem în suflet greutăţi... mai mici sau mai mari... ce se întîmplă cu acestea? Unde le mai descărcăm? Cine ne mai ascultă? Cîţi mai au un duhovnic? Eu încă mai cred în existenţa duhovnicilor... indiferent ce nume ar purta ei.
Alergăm prin supermarketuri după cozonaci, vopseluri de ouă instant , ba au apărut chiar şi abţibilduri pentru ouă! Ce încondeiere, ce reţete de pască!? În cîte case se mai face pască? Cîţi mai ştiu rostul ei?
Poate suferinţa noastră vine şi din înstrăinare, din însingurare... Cuvîntul de ordine al sărbătorilor pe vremea bunicilor, chiar a părinţilor noştri, era întîlnirea cu familia şi cu prietenii. Nu exista sărbătoare fără o masă mare în jurul căreia se adunau toţi cei dragi. Se glumea si se ridea din tot sufletul. Se aminteau toate cele bune. Din acest obicei frumos a rămas doar ceva... parcă ţinem noi minte ceva... cu masa... Aha! MÎNCARE! Să ne mai întrebăm o dată de ce meseria de psiholog este de dată recentă?
Probabil mulţi nu s-au mai întrebat demult care este rostul ritualurilor pe care le fac… dacă le mai fac… Dacă nu mai pătrundem în esenţa tradiţiilor şi obiceiurilor noastre ne vom trezi ... goi pe dinăuntru. Şi... din cînd în cînd ne vom mărturisi unul altuia că... nimic nu mai e ca pe vremuri...
La un bătrîn înţelept a venit un bogătaş să îi încredinţeze fiul pentru a-l învăţa taina fericirii. Înţeleptul i-a dat tînărului o lingură cu trei picături de untdelemn şi l-a trimis să îi viziteze palatul. După un timp, acesta s-a întors. Întrebat ce i-a plăcut mai mult din palat, tînărul s-a plîns că nu a avut ochi de minunăţiile acestuia pentru că s-a concetrat să nu piardă cele trei picături. Înţeleptul s-a încruntat şi l-a trimis din nou pe tînăr să îi viziteze lăcaşul. La întoarcere, tînărul entuziasmat nu mai prididea cu laudele frumuseţilor din palatul înţeleptului dar, cînd s-a uitat la lingură, a observat că aceasta era goală...
Secretul fericirii constă în a te bucura de toate frumuseţile lumii, fără a uita niciodată de cele trei picturi din lingură...
Paste fericit!
