Cu intelectuali la butonieră
„Intelighenţia flotantă”, cum îi numea Pareto pe intelectuali (pentru că ei vor fi mereu de partea resurselor), pare a fi sintagma cea mai potrivită pentru actuala grupare a unor scriitori sau politologi pe lîngă partidul de guvernământ. Oricît de hilară ar părea incapacitatea lui Boc de „a împărţi partidul în intelectuali şi non-intelectuali”, ea trădează frustrarea politicianului şi nevoia lui de a-şi lipi în frunte o etichetă încetăţenită drept onorabilă. Magister dixit! Recunoaşterea „intelectualizării” en gros nu este, astfel, o manevră subtilă de a mai salva din aparenţe!
„Bătălia” de a coopta elite, mai acerbă în preajma alegerilor, nu se reduce la nevoia de identificare a politicianului cu ceea ce nu este sau de „însoţire” de ochii lumii – „spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca sa-ţi spun cine eşti”. Politicianul vexat mizează pe “slăbiciunea” intelectualului de a ajunge la sufletul publicului, de a convinge prin idei argumentate şi îl aruncă în dezbateri publice, îl scoate în faţă, pentru a promova imaginea şi interesele partidului. Orgoliul orbitor de a fi arătat ca un trofeu, îl împiedică să vadă că e folosit ca scut în duelurile ideologice cu adversarii şi ca momeală pentru atragerea altor intelectuali.
Politicianul, însă, nu pierde nicio clipă din vedere că majoritatea electoratului nu o formează intelectualii şi că, în plus, ei nici nu aduc bani în partid, fapt pentru care limitează ascensiunea lor către zona decizională. Accesul către o poziţie cu responsabilitate pe distribuţia resurselor le este blocat tocmai de parveniţi inculţi şi descurcăreţi. Competiţia Prigoană – Preda este mai mult decît grăitoare în acest sens.
Asistăm la o sacrificare calculată a intelectualilor? Este un paradox că tocmai ei, care elaborează strategii şi platforme ce se adresează electoratului şi prin care liderii conving oamenii să-i voteze, tocmai ei nu reuşesc să-şi convingă superiorii ierarhici că sunt indispensabili în partid. De aceea, liderul se dezice de ei cînd încep să aibă pretenţii, ştiind că alţi intelectuali sunt gata să-şi ofere serviciile în speranţa unui loc mai călduţ. Oportunismul intelectualului nu ţine în faţa oportunismului de partid. Armele sînt inegale şi lupta este pierdută din start, pentru că argumentele pălesc în faţa intereselor de partid.
Dacă, în politică, intelectualii sînt nevoiţi să se mulţumească mereu cu această poziţie de servitori ai liderului, dacă au conştiinţa că sînt folosiţi ca să convingă masele cu promisiuni care nu se vor materializa ulterior, dacă ştiu că societatea românească nu are încă nici condiţiile şi nici personajele pregătite să ofere un Havel autohton, de ce se coboară de la statutul privilegiat de conştiinţe la cel gregar de purtători de cuvinte?
Cunoscuţi, apreciaţi şi respectaţi ca formatori de conştiinţe, cei trei mari intelectuali la care ne raportam ca la un etalon al culturii actuale, Pleşu, Liiceanu şi Patapievici, după ce au dat în patima puterii, au început să fie “maculaţi în mod constant”. Asistăm la o tristă execuţie publică ce ascunde durerea unei generaţii care avea atîta nevoie de modele sănătoase la care să se raporteze.
Renegaţi de putere, pedepsiţi de o societate care s-a simţit trădată şi văduvită de modele, pendulînd între pornirile fireşti de stânga şi ademenirile de dreapta, intelectualii care au călcat prin ape tulburi stau discret pe margine şi aşteaptă vremuri mai limpezi. În zare, ei privesc la noua “intelighenţie flotantă” care îşi primeşte lecţia de… viaţă politică!
Vrînceanca Aurora Martin, autoarea acestui articol, lucrează la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a predat ştiinţe politice şi publică pe blogul scriitorului Stelian Tănase. Articolul poate fi citit şi aici: http://www.stelian-tanase.ro/zona-libera/cu-intelectuali-la-butoniera-de-aurora-martin/
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
N.E.CURATU, acum 4396 zile, 17 ore, 44 minute, 10 secunde 
