DOMNIŞORU’ UNGUREANU
Iertat să le fie, domnuşorule, că n-au feciorii pe-acasă, feciori vînjoşi şi harnici, care s-ar fi luptat cu nămeţii şi şi-ar fi salvat bătrînii, fără să facă prea mare caz de isprava lor… Numa’ că… vedeţi, aţi picat prost, că, de ani de zile au plecat cu toţii prin cele străinătăţuri şi au rămas sate întregi numai cu bătrîni, în vreme ce flăcăii şi fetele lor, amărîţi şi neştiuţi, muncesc din greu pentru alţii! Noroc cu ei că mai trimit niscaiva bani, căci pensia abia de le-ajunge să plătească dările la stat, că, de multe ori, se miră de ce le-o mai trimiteţi şi puneţi atîţia oameni la treabă… de ce atîta deranj, din partea statului, dacă tot la stat se-ntoarce?!
Aşa că, să-i iertaţi, boier dumneavoastră, că, neştiutori cum sînt, nu înţeleg în ruptul capului de ce îi mai faceţi leneşi, dacă le spuneţi că „pentru asta e un stat puternic, să lucreze în asemenea situaţii”!? În nepriceperea lor, ei au crezut că cei aleşi să-i cîrmuiască vin să-i ajute, nu să-i dojenească! Asta… numai pentru că, după 22 de ani, se vede treaba că prea multă libertate i-a făcut să uite ce-neamnă… autoritate!
Dar nu vă faceţi griji şi pentru asta, domnişorule, căci ţăranul român a fost mereu îndelung răbdător şi le-o răbda şi pe cele ce-or veni… Numai că unii abia au fost dezgropaţi de sub zăpadă şi, ca-n vremurile de demult, le-a fost mai aproape preotul satului, decît aleşii conducători; de-aia nici nu au apucat să afle că deasupra zăpezilor îi aştepta un nou guvern.
Şi, uite, zăpezile astea parcă le-au luat minţile, căci, altfel, şi-ar fi cerut iertare, umili, ca-ntotdeauna, dacă s-ar fi gândit la cît deranj v-au pricinuit… Păi cum să nu fiţi supărat, cînd, după ceremoniile de ungere a noilor miniştri, după zîmbete, felicitări, mulţumiri şi voie bună, după piruete oratorice audiate în Parlament, a trebuit să lăsaţi lumea bună, să vă puneţi şoşonii şi să coborîţi printre mujicii din nămeţi?!
Dar ei v-au înţeles, domnişorule, v-au înţeles mai ales cînd le-aţi recomandat: „Seriozitate, seriozitate, seriozitate!” şi „Mobilizare şi rezolvarea problemelor cît mai repede!”, căci parcă le vorbeaţi ca la carte şi parcă le reînviaţi fragmente din Lenin: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” Alte vremuri…alte ierni… Au înţeles şi că „Asta e! Haide, la muncă acuma, că stăm degeaba aici!” şi… v-au cam dat dreptate!
Ce n-au înţeles ei, domnişorule, nu v-au înţeles îndemnul: „nu ne văicărim, nu ieşim să cîntăm prohodul pe posturile de televiziune!” şi ştiţi de ce?! Pentru că unii dintre ei chiar aveau mortul în casă şi îl aveau de câteva zile sub zăpezi, fără să ştie dacă nu urmau să aibă aceeaşi soartă… În nepriceperea lor, cum vă spuneam, n-aveau cum să înţeleagă că, pentru domniile voastre, morţii erau doar nişte foşti alegători şi nişte cifre în statistici… Aşa că, iertat să le fie, domnişorule, dar, după ce-aţi plecat, i-au chemat pe bunul Dumnezeu şi pe preotul din sat, să le fie din nou alături şi, pe sub zăpezi, în surdină, ca să nu deranjeze, au cântat prohodul pentru morţi. Erau morţii lor! Nişte ţărani!
de AURORA MARTIN
Născută în Vrancea, Aurora Martin este consilier relaţii Internationale şi Comunicare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a predat ştiinţe politice şi publică pe blogul scriitorului Stelian Tănase.